Despre mine, aproape nimic

Dacă “măsura singurătății este egală cu absența” ta din tine, socialul este echivalent cu prezența ta în realitate, și când ești siderat în solitudine, în același timp “alergi, alergi” în van prin societate în jurul discuțiilor superflue.
Să nu “aștepți căderea definitivă a luminii”, căci are consecințe funeste asupra omului, în lipsa luminii se înstăpânește întunericul cu efectele lui degenerative.
Să punem între suflet și corp “oglinzi”, pentru a nu distorsiona imaginea noastră, a vieții noastre și a realității.

Domnule Rachieru,
În seara aceea am avut o senzație de cădere continuă,
percepută ca o cădere definitivă a luminii,
aș spune, aproape ca o moartea sufletească,
(un fel de pace a frigului).
Abia atunci am aflat că se cuibărise demult în sufletul meu.

Poate căutam suflete vii (care se puteau privi în oglindă)
și poate că n-am aflat decât trupuri goale și înghețate, întocmai ca al meu. În paradoxal, mă simțeam bine. În seara aceea știam că nu era o pace dumezeiască ci una a frigului.