pe insulă

Nu pare a fi eșuarea pe o insulă pustie, ci, mai degrabă, pustietatea insulei spiriutlui. Chiar și ironia aceea cu peștele nu exclude sacralitatea simbolului. Acest lucru este mai vizibil în final, asigurând, într-un fel, realția de opoziție dintre secvențele lirice. E tăciunele acela ca "amintire a focului", îmsă, din combustie, sufletul renaște, în armonie cu energiile cosmice. Schimbarea de perspectivă din versul final mi se pare foarte reușită, deși cred că mai sunt unii care vor zice că este un clișeu, fără a vedea oroginalitatea a ceea ce spuneam mai înainte.
Stilul este oarecum eclectic, parcă sunt prea mulți tropi, dar cred că ocultarea necesară e bine realizată. Nu este un text pentru spirite leneșe. dar nici nu vreau să dezvălui mai mult.

uneori e un avantaj ca vin mai rar pe aici, asta-mi da bucuria de a descoperi cate un text ca pe o micuta comoara.
nu am ce sa reprosez si nici nu urmaresc asta, imi place cum curge, cum coloreaza imaginea prin cuvant.
simplu, ca un apus.
sau ca un rasarit.
de om.
prima strofa te atrage in a continua lectura, aproape, fara a forta nimic prin acest gest. e calm, e firesc.
apoi pestele, pestele-hrana-cea-de-toate-zilele-in-orice-forma-ar-fi-ea:)
si ultima strofa, intregind calatoria in jurul insulei-eu, cu timpul masurat in batai de aripi, drumul - speranta - setea.
mie una, e clar ca mi-a placut.