Jurnal
table for one
2 min lectură·
Mediu
sincer să fiu nu știu dacă trăiesc fiecare zi
ori fiecare zi mă trăiește pe mine
cred că dumnezeu are o echipă de p.r dată dracului
pentru că în fiecare dimineață cînd fac ochi
îi spun doamne știu că sunt o epavă
dar mai știu un lucru
robinson a făcut-o lată 17 ani cu ce-a găsit într-o epavă
am două zile de cînd vin de pe cîmp
cu tot felul de produse promoționale
cel mai drag îmi e un tub imens de spray antiviespi
trebuie să vă spun că am o problemă cu ele
și cu înălțimile
nu știu dacă trăiesc fiecare zi
ori ziua se duce la biserică și la împărtășanie
preotul mă frînge pe mine
chiar de ce
de ce nu mă mai spovedesc și împărtășesc
de ce tot ceea ce fac trebuie să le știe un preot și nu să le simtă?
că dumnezeu e acolo și știe
ce fac
nu am nevoie să mă ierte un om
mai bine m-ar ierta cei ce nu mai sunt
pentru simplul fapt că sîngele curge prin mine aiurea
sincer să fiu
mă lupt cu fiecare zi
și mă amuz
eu sunt la fel dar nicio zi nu seamănă cu alta
și-atunci ce șanse am?
poate cu ana
așteptând o mașină în mijlocului unei furtini
așteptînd gesturi priviri fără tablete și iphonuri
evitînd un cîine care apare din seninul furtunii
poate frica de a nu-ți recunoaște geamantanul pe aeroport
ce vrei să-ți spun?
că prin mine umblă mii de omuleți
că sper la un moment dat să fiu william wallace?
nu
îți voi spune sincer
am învățat să iubesc pe cei ce nu sunt ai mei
pentru că poate într-o zi voi fi al lor
și inima asta pe care o port în piept ca pe un credit bancar
ca pe o zeghe
poate-într-o zi procurorul de caz o să ceară
pentru ea
contestație la executare
022614
0
