povești cu vulpi argintii

creierul meu toarce într-o vulpe argintie rememorează stochează prizează și doarme. cel mai mult doarme. de parcă s-ar fi năpustit în el toate nopțile nedormite bețiile pumnii mi-e drag de tine mi-ai spus azi. și asta e tot ce contează. tot azi am aruncat un plic cu poezii la poștă un concurs cu premii la care m-a tentat doar prezența ta. uneori am impresia că am ieșit din mine de mult. că nu-mi mai simt pielea oasele. când vreau să scriu dictez unui corp străin de sub mine care fumează și fixează monitorul hârtia și între noi s-a infiltrat o altă vulpe. argintie, firește. un fel de canal prin care ne transmitem mesaje ori pur și simplu ușurăm distanța cu viteză și timp. tot între noi s-a mai insinuat, ca o felină, camera rece. îți spuneam despre fobiile mele. mai adaugă și teama că moartea nu mă mai sperie. viața, da. creierul meu toarce într-o vulpe argintie. e multă liniște aici, dilara tu ai cearșaf de zăpadă și mie îmi place să vânez creatura din tine somnoroasă și albă și o să-ți placă libertatea asta de a te zbate când mușc tot ce ești tu când sângele o să dea pe dinafară și o să curgă pe parchet la fel ca lumânarea ceara flacăra în sine p.s. abia am terminat de aranjat în word și m-ai sunat. stăteai culcată în iarbă și lucrai ceva pentru facultate. o clipă m-am gândit la tipa care colorează iarba și a început să-mi placă imaginea asta. tu/ iarba/ ochelarii de soare pe cap/ pantalonii negri trei sferturi/ ghetele/ glezna hmmmm, puțină gleznă nu strică știi, nu ți-am spus eu sunt un bărbat care nu știe să folosească într-un text/ nici măcar într-o propoziție azimut/ dar poate opri alizeele dacă alergi pe la tropice... doar așa să nu-ți deranjeze părul. ori să nu-ți zboare umbrela