Nu m-a mai durut nimic de o grămadă de vreme

în vremea aceea îmi era rău, zic rău cu adevărat asta se petrecea demult când traversam mici infernuri așa, la două-trei luni nu știu cum îmi reveneam azi nu mai pot mi-e dor de durerea aceea și mi-e frică de ea era ultima oară când m-am privit ochi în ochi și mi-am spus ceva ce am reușit să uit între timp dar ceva important cu siguranță apoi am tot săpat la matca asta am pus osul la treabă și a ieșit frumusețe de albie ca să mă întind liniștit și să curg agale și mi-am făcut și o luncă IMENSÃ să mă revărs când am chef să am senzația de libertate să mă uit în oglindă semeț și să zic ești tare bă cine mai e ca tine ce dobitoc apoi am curs continuu fără vise nu-mi mai amintesc mare lucru doar soarele reflectat luna norii și ici colo un țipăt care nu era al meu nici pomeneală al celuilalt întotdeauna, desigur oi fi înecat vreo câțiva, n-aveam cum să mă dau la o parte matca era adâncă, nu poți să ieși așa oricum am curs așa nedureros și sălciile au crescut și peștii ce mai un ecosistem BETON păsările veneau făceau o grămadă de găinaț și peștii știi cum e vorba aia, nu beau apă că se fut peștii în ea ei bine, stăteam pe spate și ziceam pur și simplu că nu există și ei nu existau stăteam pe spate uitându-mă la soare ce lumină minunată o să mă cojesc, aiurea, nu m-am cojit ci mi-a crescut o carapace FRUMOASÃ cine mai e ca tine, îmi ziceam, uite ești o CONSTANTÃ apoi din mâlul cel mai din adânc știți cum ies gazele alea la suprafață de zici că respiră peștii nu e o boală autoimună, eu pe mine mă zic, din straturile cele mai din adânc bulele țipetelor ale durerilor peste care am revărsat atâta apă să nu le mai văd să nu le mai aud să nu mai existe SÃ NU MAI EXISTE mai scapă câte una și nu pot să zic că peștii nu există păsările nu există durerile sunt carnea mea închisă și îngropată sub ape sub straturi straturi straturi de mâl greu, strivită cine poate să scoată un cuțit atât de mare încât să taie pe mijlocul apei până în fundul pamântului unde am ferecat eu pe mine mă când eram copil? apoi.. seceta seceta seceta un fir de apă a rămas pământul crăpat peste tot pești morți și păsări sătule stăteam pe spate mă uitam în cer și ziceam băiete, tare urât ești du-te dracului nu m-a mai durut de mult nimic am zis că m-am facut lumină, nu mă taie nimic sublimat perfect ooooh... copilul s-a făcut mare gratiile au rămas mici membre strâmbe și ochi orbi cum să-l scoți iar la lumină mai bine-l ucizi mai bine-l lași să putrezească de-a binelea cică mai sunt și alte vieți nu m-a mai durut demult nimic în catatonia mea perfectă zâmbind superior, cum am rămas ultima oară acum mulți ani, când m-am uitat într-o oglindă la circ