Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

ceva

.....d

3 min lectură·
Mediu
Am trei stații de metrou favorite. Dar de fiecare dată doar mă imaginez aruncându-mă. Sau calculez în gând cam cât de nefericit ar trebui să fiu ca să mă arunc. Din start exclud câteva motive prea des invocate de sinucigașii din pasiune sau doar de meserie. Motivul cu cei mai mulți fani nu merită bifat. Mai întâi se luminează jumătate din ecartament, linia devine portocalie, apoi se ivesc farurile. Ademenitoare, așa impersonale, ca irișii unei femei la care știi că nu ai acces. Pe urmă apare metroul. Iar eu mă retrag doi pași, ca nu cumva prin mintea celorlalți trecători să se insinueze, oricât de vagă, ideea că tipul acela în costum cam învechit și moacă fadă vrea să-și pună capăt zilelor. Seara, înainte de masă, drăguța de soție ar ciripi: -Iubitul meu soț și stăpân, azi un bou și-a ales să sară în fața metroului tocmai la ora la care se întoarce lumea de la muncă. Nu ai idee cât am așteptat și ce băltoacă de capete s-a format între stâlpii cu afișe roz! Apoi soțioara ar scoate din cuptor puiul răscrăcărat și toată familia s-ar înfrupta, dând pielița la o parte cu nasul, din carnea suculentă, sfâșiată cu unghiile și mărunțită între măsele. Pe tine te-am lovit pentru că nu ești destul de verticală. Îți tot zic: -O cură bisericească e mai mult decât indicată! Dar tu îmi relatezi la infinit faza cu bătrâna aia habotnică, îmbrăcată relativ îngrijit, ce ne-a văzut împreună, ne-a întrebat dacă suntem căsătoriți și a trasat concluzia printr-o zvâcnire a brațului drept: la voi, acolo, e rost de precurvie! Taci. Taci dracului sau te... Hai, taci, uite, acum te mângâi. O să-ți treacă, nici măcar n-o să se umfle, mâine o să te-ntrebi dacă ai fost caftită sau doar te-ai împiedicat, amețito, și ai luat în brațe ditamai cuva din faianță. Tu ai vrut! Iar un picior în stomac niciodată nu echivalează cu un pumn în bot. ...Oricum am căștile, iar apartamentul este, probabil, antifonat. Deci deci deci deci pa. Uneori dau târcoale celor trei stații de metrou doar ca să-mi controlez intensitatea ispitei, așa cum mi-aș lua pulsul. Nu știu de ce ecartamentul are același efect halucinogen, ca un râu pe care dacă-l contempli prea mult, simți cum te trage în vâltorile lui. De ce femeia aia s-a repezit ieri, împrăștiind lumea din jur doar din vârful degetelor cu unghii lungi, vopsite în roșu? Parcă nu ar fi fost vorba de un scaun din plastic, pe care se mai deslușeau încă semilunile de sudoare ale curului ce tocmai fusese smucit, ca un cățel, după stăpânul cam gras. Parcă femeia ar fi câștigat, în urma unei lupte aprige, însuși locul de veci. De ce aceeași femeie a înmânat, ceremonios, trofeul fiicei sale, o fetiță banală, cu breton și ochi vâscoși, iar ea a preferat să atârne de bară, cu sânii fluturând leneș și unghiile belicoase transformate în cârlige de rufe? Îmi ascut ochii. Folosesc doar o lamă și o coală de hârtie.
086
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
499
Citire
3 min
Actualizat

Cum sa citezi

Antrei Kranich. “ceva.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/antrei-kranich/jurnal/13945395/ceva

Comentarii (8)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@alexandru-ghetieAG
Alexandru Gheție
un discurs sigur aici, hotărât... este interesant să citești ceva hotărât despre niște stări ne-hotărâte :). despre sinucidere, despre ispita aceasta a peronului ucigaș îmio vin în minte niște vorbe ale lui cioran - \"nu trebuie să te sinucizi deoarece o faci întotdeauna prea târziu\" :), iar despre \"cura bisericească\" nu mai spun nimic dar e fain cum ai vorbit despre - \"O să-ți treacă, nici măcar n-o să se umfle, mâine o să te-ntrebi dacă ai fost caftită sau doar te-ai împiedicat, amețito, și ai luat în brațe ditamai cuva din faianță.
Tu ai vrut! Iar un picior în stomac niciodată nu echivalează cu un pumn în bot.\"
În fine, mai trec,

alex
0
@antrei-kranichAK
Antrei Kranich
multumesc, alexandru!
cand mai ai vreme de adastat pe la mine, te astept!

A
0
@anni-lorei-mainkaAM
Anni- Lorei Mainka
...adica la metrou...vezi cite teme ai
ai destula hirtie? si creion si ascutitoare?
doamne ia-ma....asa e, realitatea bate literatura....personajele \"e\" peste tot...merci de iexemplu
ca bine o mai stii a pune in pagina!
0
@antrei-kranichAK
Antrei Kranich
nu prea mi-am dat eu seama cam in ce proprtie e laudativ sau sarcastic commul, dar cred ca e important sa specific ca textul de fata e mai mult o joaca, sau o asternere de \"franturisme\", cum o alta colega de site isi intitula unul dintre poeme. adica e o cumulare de stari, un posibil proiect sau nimic.
multam pt trecere,
eu
0
@anni-lorei-mainkaAM
Anni- Lorei Mainka
laudativ peste 80 la suta!
adica as vrea si eu sa pot, si evident ma plimb prin gradinile voastre, dau din cap si vreau si eu , dar mai e pina sa ma cocoseze capitolele pe care le-as semna!
0
@silvia-goteanschiiSG
Silvia Goteanschii
îmtotdeauna am admirat cât de reușit poți să descrii o stare
pentru că acest ceva este o stare, ca un psihedelism acut și care te marchează...ca un pumn în bot...adică andrei trocea întotdeauna m-a surprins
...un scris ulceros ...un scris romb...Kranich trage linii...ca o delimitare..ca o tragere înăuntru...un interzis în care se poate intra doar dacă știi unde să pui punctul
frînturisme de recomandat cu roșu, ca sângele
0
@antrei-kranichAK
Antrei Kranich
anni,

cand o sa am puterea sa evoc o atmosfera asa cum faci tu in povestirile din rahova, atunci o sa-mi permit sa-mi ascut sabia si sa ma duelez. deocamdata prefer sa boxez, incercand sa transform fiecare text al meu intr-un pumn in bot.

multumesc pt re-trecere,
A
0
@antrei-kranichAK
Antrei Kranich
bine ai revenit, silvia
a trecut ceva timp de la ultima noastra intersectare pe un text.
cel mai mult mi-e sa nu para un patetism sau atat. sau o evocare calaie a unui eveniment din cotidian (cum zicea un cititor intr-un alt comm, pe un alt site).
pt ca n-are nicio treaba cu respectivul eveniment, ci e doar o insiruire de idei fruste, pe care uneori mi-e teama ca le-as putea folosi si ca ultim bilet.
tot patetism, normal. :-)

te mai astept,
A
0