poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3527 .



Fragment dintr-o scrisoare
personale [ ]
1947

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Ion_Barbu ]

2010-04-24  |     |  Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil



Da, e dat râului să susure. Nu e nici o rușine. De ce să te strâmbi atunci? Știu versuri nemuritoare întemeiate pe adâncirea dialectului apei sau vântului. Întreg Eminescu e aici. Sau, dacă vrei - mi se pare că bătrânul antart e în cinste în cenaclul tău - stanța nemuritoare a lui Jean Papadiamandopulos:

Le calme ruisselet traversé de lumière
Reflète les oiseaux et le ciels du printemps
Ô, Lyre! mais de l'eau qui va creusant la pierre
Au fond d'un antre noir, plus forte est la beauté!*

Nu crezi, iubite poete, că poezia inventivă, în care un anumit Ion Barbu a căutat să se instaleze, este totuși o poezie impură: că dacă pe atunci ar fi făcut matematice (cum face acum) poezia lui ar fi câștigat în curăție; că și-ar fi pus invențiunea în teoreme și perfecțiunea în versuri; că, în sfârșit (cum s-a mai spus) Byron neexilat, membru al Camerei Lorzilor, ne-ar fi scutit de mult patos oratoric și fericit cu o poezie mai scurtă?
Știu, mă vei destitui (de myrth, de zeu, de liră, cum am spus într-o oră slabă), dar dau drumul cuvântului, cu cinism. Socotesc pe Jean Moréas drept primul poet francez (mai mare ca Rimbaud, ca Mallarmé și Kafka**), pentru poezia lui de locuri comune reabilitate, "superficialități din adânc", hrănitoare ca oliva atică răsădită în Aquitania.

Mi se întâmplă să plâng în trei ocazii:
1) Când îmi moare un câine, în realitate sau în Malte Laurids Brigge;
2) Când, la chef, lăutarii îmi cântă cântecul lui Iancu Jianu și-al voinicilor lui:

Tot ca dânsul de armați
Și pe cai încălecați
Feciori de lele nebună
Care noaptea-n frunză sună.

3) Când murmur cu Grecul, în vreo dimineață, ca și a lui, de sfârșit de noctambulism prin hale:

Oliviers de Céphise, harmonieux feuillage
Que l'esprit de Sophocle agite avec le vent!***

Voi putea distruge legenda, că am fost ori că sunt modernist? E o eroare care s-a acreditat din vina îndoitei mele specialități: toxicomania și matematica pe care n-am știut să le țin bine, să nu prelingă în scrisul meu.
Toate preferințele mele merg către formularea clară și melodioasă, către construcția solidă a clasicilor. Un duh rău s-a amestecat și a voit, dimpotrivă, să mă realizez, într-un fel de îngânare și sugrumare, de precar tunel fără ieșiri...
Sunt cel mai demodat poet. Ceva mai mult, un rătăcit, un intrus în ușoara și înaripata gintă. O ambiție neroadă, de adolescent vanitos, m-a determinat să mă pregătesc îndelung (1914-1930) pentru a-i dovedi lui Vianu (tâlharul care mă mortificase, râzând de primele mele jocuri de acest fel), că pot la rigoare simula poezia în așa măsură încât... mărturisesc că în primele mele socoteli nu intra un atât de semeț triumf!... să scrie o carte despre mine! Cariera mea poetică sfârșise logic la cartea lui Vianu despre mine. Orice vers mai mult e o pierdere de vreme.
Cea mai bună pagină ce-am scris este, cum ți-am spus, Veghea lui Roderick Usher. Nu din cauza perversităților de acolo, dar în vederea adevărului care izbutește să se exprime. Sunt o natură absolut plebeiană. Un niebelung, robit să prefacă aurul împrumutat în coroane, numai prin știința penibilă a degetelor sale. Pot ajunge la cunoașterea mântuitoare nu pe calea poeziei, interzisă mie și alor mei, dar pe calea rampantă a științei, pentru care mă simt în adevăr făcut.
Crede-mă. Numai matematicile mă fericesc. Poezia mă declasează, tocmai prin surclasarea pe care o încerc.


(1947)

*Liniștitul pârâu pătruns de lumină/Oglindește păsările și cerurile primăverii/O, Liră! dar mai puternică e frumusețea apei/Ce se duce săpând piatra în adâncul altui întuneric! (Fr.)
**Știu că e cehoslovac. Dar ce importă? (N. a.)
***Măslini ai Chephisului, armonioase frunzișuri,/Pe case duhul lui Sofocle le clatină o dată cu vântul! (Fr.)

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!