world in my eyes

o să am cel mai bun revelion ever, dintre toate variantele în locul meu s-a decis o altă moarte probabil nu-s curioasă să aflu exact totuși febra mă face să tremur de nerăbdare în sfârșit am mai multe grade decât alcoolul tău tată sunt mai tare ca el, acum poate o să mă iubești știi, un bărbat pe care-l cheamă adam nu mai are nimic de dovedit maică-ta n-a știut asta ți-a pus un nume scurt de câine de vânătoare parcă deja i-ar fi fost lene să te strige iar tu te-ai încăpățânat să nu dovedești nimic niciodată te născusei în grevă tată acum înțeleg tot frisoanele mă îmbracă într-o caroserie rece am o mie de ani peste viteza legală e cel mai tare trip din viața mea mult mai tare decât ce am avut la amsterdam iarna trecută nici nu știi ajunsesem să văd și uite îți spun e frumos e banal karma noastră e atât de simplă ștreang în jurul gâtului unor vinovați dovediți am ajuns unde tu murisei demult am ajuns să mă lupt cu dependența de suflete și câștig tată, pentru că nu-i joc de noroc, dacă ai înțelege ai fi mândru de mine știu sigur, merit tot ce ni se întâmplă și zâmbesc cu mâna la falcă sunt pe trei sferturi dusă, ca sticlele pe care le găseam la tine în șifonier ascunse sub rufe încât ajunsesem să le cred un fel de bombe cu explozie întârziată tată în sfârșit înțeleg simt cum e să stai cu tine rezemat de alte lumi de alte ziduri flexibile și să râzi până cazi din picioare iar boala să roadă din tine ca dintr-o halcă prea groasă – toate astea până începi să plângi iar ăștia din jur să râdă hehe uite că începe să-i iasă trecutul pe nas șuvoi proaspăt de sânge dar nu și eu tată, eu nu râd eu rămân mereu la o aruncătură de puls viitorul care trece prin tine așa a fost totdeauna eu atât de aproape încât nu m-ai văzut niciodată, atât de aproape cum numai sângele tău poate fi tată nu te țin, doar pipăi prin piele șuvoiul ăsta roșu care fuge peste oase și nu mă simte merge de la o tumoră la alta trece ca un motor de viteză printre noi și curge apoi în bălți liniștite pe pat așa îmi curg uneori mâinile pe spatele tău ținându-se de o cârpă udă ca să nu ți se încolăcească șarpele în privire ca să nu vezi fata asta cârpa asta tată mă gândesc uneori că somniferele și pistoalele sunt făcute pentru ca relațiile dintre oameni să nu devină prea plicticoase când aveam vreo douăzeci de ani m-am dus la un doctor să-mi dea o scutire de viață pe câteva zile mă plictisisem îngrozitor ăia la care lucram voiau să le duc o nenorocită de hârtie cu o scuză banală până-mi revin, ziceau eu le zâmbeam și-mi spuneam fuck, voi ar trebui să vă reveniți tâmpiților oricum, doctorul ăla era un un ciudat, mi-a pupat mâna mi-a zis Ligia ești o femeie deșteaptă deci tristă o să rămâi singură bărbații preferă femeile de apartament care umblă temătoare prin oraș în grămezi liniștite – de tine se vor îndrăgosti, te vor iubi apoi se vor însura cu altele care tac și nu știu să ascută cuțite tată, nu-i grav, doctorul ăla e greșit, nu sunt deșteaptă, sunt bine tu doar ține-ți respirația, nu te mișca și visează la cea mai mare dragoste la iarna în care priveam toate astea împreună de aceeași parte a oglinzilor