ne urmărea o frunză

A doua strofă rostește adevărul pre limba celor care.

Încheietura inimii sângerează atunci când.

Bordurile zilei sărite de.

Cerul sub tălpile.

Scuze, dar abia-mi trag sufletul, mă urmărește încă.

plouă prea tare!!
mulțumesc!
cu sufletul în palme,
rara

mirosea a cer. Un final deosebit. Rămîn însă în memorie versurile:
\"știam că te-ai rănit într-un sân de femeie
crescut pe marginea drumului

pădurea se adăpostea de ploaie
sub pielea noastră\".
Un poem ce face deosebită plăcere.
LIM.

mulțumesc!!onorată de comentariul tău!
rara

\"câteva frunze fără oase
lipite de fereastră
ne aminteau cum ar fi
să sosim unul în celălalt
în fiecare zi\" este extraordinară imaginea pe care o creează, frunzele se lipesc atit de tare, oamenii...
toată poezia este foarte frumoasă. mai trec printre versurile tale. numai bine, Ottilia Ardeleanu

rara, dacă toamna ne va simți lipsa înseamnă că trebuie să fim fericiți. mirosul cerului ne va însoți spre un alt anotimp. frumos poem, excelentă fotografie.

cu drag, maria

otilia, sunt bucuroasă că am mai câștigat un cititor!mulțumesc!
maria..noi rămânem datori toamnei întotdeauna!iar în fotografie se simte lumina ta!
cu frunze lipite de palmele voastre
rara

un poem care ia inima si o musca!!!

remarcabi mijlocul de ondina:

\"pădurea se adăpostea de ploaie
sub pielea noastră
câteva frunze fără oase
lipite de fereastră
ne aminteau cum ar fi
să sosim unul în celălalt
în fiecare zi\"

da... un poem delicat, tandru, vibrant! nu intru in interiorul versului,
este neindoielnic si scris cu patima!

un gand bun dinspre Doblin!

remarcabi si un \"l\" a plecat... scuze

am lipit gândul tău de poem!!
rara

da, îmi plăcu\'.
am zâmbit îndelung pe viclenia acestui text.
(femeia bionică; deh, nu mă pot abține să nu glumesc!)
(dar nu, aici este femeia-substanța făpturii.)
dar aici sânul - ceea ce hrănește făptura vie - este marginea drumului, plecarea.
strofa 2 aduce pădurea fără oase, spiritul ei în făptura noastră, unde iși caută adăpostul.
aici - unul în celălalt - este vorba de eu-tu, relația dintre aici și oricând, dintre punct și spațiul din jur.
(frumoase strofele 1-2).
apoi ai venit cu focul.
dar cerul nu înseamnă foc.
doar în desprinderea noastră sunt nuanțe de foc (cum sar flăcările în dansul lor către cer).
în cer, ca și in noi - nu se află decât liniștea.

ei, cătai.
găsii pe alocuri, da\' nu\'mi plăcu\' bordura cu nuanțe de foc.
ideea ei imi plăcu\'.
dar aș fi așteptat o liniste, nu plecarea.
totuși, și în final ca și intru început - poezia aceasta este desprinderea.

cu respect,
pt.