Mirko-poem (8) (peștele)

tu vrei sa lași în mine durută seară rară peștele realității mă înghiți în ultima sorbitură de cafea punctul un pic mai mare decât jumătate de Infinit se strânge pe nodul verde din inima plopului din coaja zidului pe scara iluziilor tăcerea rostogolea marea piatră pe-o pânză nevăzută pictorul orb schiță un ochi ce clipea des și vedea totul în visul meu din împietrita clipă cânta ultimul surd o noapte se strânge-n dor nătâng tu n-ai știut că gândul aleargă-n gol și-n vis readâncind în mine cel mai duios abis amintiri vii din seara cea mai tristă neliniști vechi treziră plaja mută se făcu ea însăși peștele Constanța, 1 septembrie, 2009