Cerbii iadului

Stropii uzi alunecau răcoros curmând suferința Ultimele picaturi de lumină scurgeau ântre potecile vieții și-ale morții o liniște ca niște bobițe de ison Și-ncepui să mă scald ân mireasma duhorii cerbilor iadului Mă vedeam apoi săpându-mi o groapă Ce cu cât săpam se umplea âncât când am terminat-o Împingeam barca lui Caron Caron ăsta zăcea-ntr-o rînă scorojit ,negru și mic (aproape indian) De-ți era mai mare milostenia de-i dăteai o cazma să sape. Lipa lipa poc poc nori încolăciți ,luna trecută Se șterseră toate alene lăsînd o imagine deschisă surprinzînd neliniștea și groaza sufletelor ce le-am adus binențeles cu mine.