dincolo...

Iata-ma, stau cu spatele la Domplatte, dincolo de malul Rinului, mult dincolo, fara sa caut intrebari pentru raspunsuri, raspunsuri ce exista dar nu ma mai intereseaza. Deloc. Refuz sa renunt la principala mea credinta. Si cred, pe mai departe, ca o viata e inutila fara dragoste. Nu-si are rostul, cat timp ii lipseste implinirea sufleteasca. Poti avea toate cele pe care ti le doresti. Poti cumpara toate maruntisurile de pe lume, mai devreme sau mai tarziu. Poti negocia orice pret. Si poti chiar vinde parcele de 800 de metri patrati pe Uranus. Se vor gasi nebuni sa cumpere titluri de proprietate. Poti face speculatii la bursa. Poti nimeri 6 din 49. Sau 4 din 69. Dar toate averile lumii nu vor reusi, niciodata, sa iti sarute tampla pleznind de oboseala, nu vor reusi sa iti mangaie parul incaruntind in dosul unei baricade, nu vor fi, acolo, pe marginea patului, cand te vor fi lasat puterile si nu vor stii sa te maseze la glezne, cand ziua iti va fi fost nimicitoare. Toata lumea va stii sa iti spuna ceea ce vei dori sa auzi dar nimeni nu va indrazni sa te traga de maneca. Iar cei ce vor spune lucrurilor pe nume nu o vor face pentru ca iti doresc binele ci pentru ca spera sa te faca sa te retragi plangand in sufletul tau. Toata lumea care te cunoaste va fi de partea ta. Dar toata lumea care te cunoaste iti va fi impotriva. Toata lumea care nu te cunoaste va fi de partea ta. Dar toata lumea care nu te cunoaste iti va fi impotriva. Oamenii cumpara iluzii cu toate depozitele bancare. Cioburi de vise aruncate la reciclat de altii asemeni lor care, sperand, asijderea, sa cumpere fericire, si-au umplut, pana la refuz, carucioarele cu diverse sortimente aruncandu-le, apoi, unele langa altele, intr-un portbagaj putin prea mare, fara sa tina cont de faptul ca viata, sosea cu sens unic, nu este un drum asfaltat ci o ulita desfundata, cu gropi, pe alocuri. De la anvergura masinii tot-teren in care isi duc zilele uita ca, pe ambalaje, cineva cu buna stiinta, la loc vizibil, a scris “FRAGIL”. Ajunsi acasa, mirati, isi jura ca vor schimba supermarketul – si o fac, fara sa gandeasca prea mult la ce li s-a intamplat. Si iar... si iar... si iar... Perceptia epidermica. Instinctul. Dusmani invizibili, imperceptibili, operand cu meticulozitate de parau in trupul stancos al muntelui. Erodand sufletul. Prima reactie. Primul impuls. Momentul. Viata ca o suma infinita de puncte. Atat. Orizontul imediat. Poti cumpara clipa. Fantasma fericirii iti arunca un zambet larg. Ce dantura perfecta. Ce alb imaculat. Inchide ochii si trage aer in piept. Ce parfum. Ce senzatii. Ce ameteala. Ce betie. Ce dimineata. Ce mahmureala. Ce juraminte. Ce minciuni. Viata este doar un proces, nimic mai mult, nimic mai putin. O scurgere de clipe bine si riguros inlantuite, un sir fara cap perceptibil si fara final previzibil. Un traseu sinuos, o serpentina interminabila, cand la stanga, cand la dreapta, fara marcaje rutiere. Uneori, instinctul te fereste de cei sositi in tromba pe contrasens. Dar nu poti conduce manat de instinct. Iti trebuie rabdare. Iti trebuie vigilenta. Si, mai ales, trebuie sa inveti sa te comporti. Sa dai si sa primesti. Sa cedezi prioritatea atunci cand se cuvine. Sa ajuti pe cei carora altii le fura prioritatea. Sa zambesti cand altii nu iti inteleg generozitatea. Sa fii convins ca, asemeni tie, mai sunt si altii pe aceasta sosea. Care, la randul lor, se simt nedreptatiti. Care, la randul lor, cedeaza prioritatea, ajuta, zambesc si sunt generosi. Si care, desi nu ti-o spun, te imbratiseaza, in gand. Nu sunt multi dar sunt. Iti lipseste rabdarea sau, poate, curajul sa te asculti vorbindu-ti. Ajungi sa te ratacesti, cautand resorturi pentru cate cedva ce ti se intampla. Te pierzi de propriu-ti eu. Te instrainezi de tine. Mori putin. Fara de veste. Poti crede ca totul are un pret. Orice pret. Oricat de mare ar fi, are un pret. Si conturile tale se vor umple, la un moment dat. Atunci, vei crede, totul va fi al tau. Si zambetul copilului si jumatatea iubita si linistea casei si respectul muritorilor si dragostea lor. Poti crede asta. Cine ar indrazni sa iti interzica? Dar nu e asa. Lebedele vor dormi tot in patul lor de stuf, cu pliscul motaind sub aripa. Broastele isi vor vedea nestingherite de oracaiala lor. Luna se va oglindi, cat toate zilele, peste iaz. Furtunile vor veni si trece. Muzici se vor mai compune. Chiar si manele. Cainii vor mai latra, besmetici, la toate rotile de bicicleta scartaind in colbul strazii, indiferent de ora. La dreapta ta va sforai cineva. Visand. La bani, nu la tine.