Am Făcut Un Păcat

N-am intenționat să trec prin voi niciodată, erați ca o statuie, două umbre îmbrățișate în căușul palmelor senin frate cu Edenul de odată zeități nescrise nesigure, tremurau ca flacăra pe marginea balanței, balerini ai gheții reflectați în oglinzi virgine ați fost ai primei mele dăți ...dar cum să numeri firul din părul infinitului? si-mi erați atît de dragi, iubiți, amanți și zburători... Îngerii mei îndrăgostiți Îngerii mei cu halourile însîngerate… Cuțitul își plînge originile și fapta, sunete, ascunse prin faguri de miere, așa departe de voi, împreună crescuți, din același trunchi de copac, cum nu am ajuns mai mult a va cunoaste gustul vieții devenit atît de neutru, de ce? Vă priveam din oglinda conștiinței, și-mi purtam jumătatea închisă-ntr-o amuletă, imaginea perfecta a celor doi. Dedesubtul lor scena se topise colții grei de catifea, ne zîmbeau ironic într-un violet răstignit de luminiile reflectoarelor Și mi-a fost, Doamne, dor, atît de dor de el, dispăruse sensul în mine, acul ceasornicului s-a oprit la ora nimicului! Nu mai are rost să număr iarăși lacrimi, să încălzesc suspinele cu fruntea mea încă fierbinte de-o asemenea pierdere. Mă doare, mă doare, mă doare, … măăăăăăăăăă ddddddooooooaaarrrreee…. Cu fiecare rază de lumină căzută-n întunericul pregătit special pentru noi. Acuma suntem două pete negre, două umbre împletindu-ne rece neființa - vulcanul. Roșu - violet S-a tras cortina peste mii și mii de spirite încă în viață mormintele bețive de-atîta viață, viață, exces de viață, s-au rătăcit din drumul lor spre cer îngerii noștri roși … … … al meu parea a fi fugit chiar și din mine, și îi strigam să îmi rămînă tînăr, să îmi rămînă înger, să îmi rămînă stea călăuzitoare, să îmi rămînă dor ascuns și credință în visare... Astfel te-am vrut, dorit atît de mult, clipele se unesc cu stropii de apă apa se evaporă prin plasa de pește a sensurilor noastre haotice iarna din noi, da, statuia de gheață re’ntoarcerea’napoi.... Totul. Simplu. Totul! Și totul este atîta pentru NOI - momentul în care niciodată NU ne-am întîlnit. Eu sunt craiasa zăpezii și n-am reușit să fac pace cu focul... Astfel a mai ars încă o îndrăgostită pînă la esența cenușei – zîmbește acum tu, fecioară de lacrimă, că poate, odată în altă viață zîmbetu-ți va răsării pe-un chip luminat de un alt soare că poate, odată în altă viață zîmbetu-ți va aminti de chipul prea iubitului tău Zeu, zîmbetul în lacrimi mai presus de cuvînt. O continuuă așteptare ... vreascuri trosnind în odaia timpului ... dar noi ne-am săturat de așteptat! Luptă abstractă cu vidul... Totul Păcat(UL). Ați trecut vreodată printr-acea stare în care simțiți că pierdeți, chiar si pentru un moment, toate legăturile cu lumea așa zis-ă „reală” și adunați mai apoi \"resturile\" ce-au mai rămas, ridicîndu-le la rang de CLIPE VII ?