Când prea multă fericire

M-am trezit într-o dimineață cu fericirea legată la cap Plana deasupra creștetului Se izbea de gândurile mele un puternic efect de bumerang Fixată pe niște exerciții de circulație în sens unic și interzis, încrucișa stângul cu dreptul, interioarele între ele, exterioarele între interioare, apoi se așeza turcește la dospit și aștepta să vină seara O găseam rumenă ca o gogoasă, împletită pe toate fețele N-o puteam atinge nici măcar cu o privire S-ar fi îngrășat Așezată confortabil într-un punct pe tavan locuiam, astfel, împreună -la început a fost fericirea! striga după mine Râdea și bătea step din toate burțile pe care le găsea în cale Praful se împreuna din hornul casei Sub mașina de șters preșul... strigam și eu după ea: -taci! Îmi răspundea atât de sec că mi se făcea sete si mă duceam să îmi torn niște vecini care nu plăteau apa la întreținere, apa de ploaie, apa care se rupe la naștere, de sete ce îmi era Mă trezeam noaptea în oasele mâinilor cu fericirea deasupra cu tot și o rugam cât se poate de frumos să tacă naibii din buzele ei de cărnoase ce erau Așa de fericită era fericirea asta că nu se putea abține să nu aibe măcar un singur defect Uneori cădea din capul oaselor în hohote și rămânea ore în șir alungită peste noapte până când se așeza dimineața și o călca într-o dungă Pe mine mă bufnea indiferența