Monica Mihaela Pop cu destinul in palme

trandafiras - o minatura a frumusetii catifelate, aceasta este vocea Mihaelei Pop, discreta si suava , fara a fi stinsa, un crescendo, fara a atinge cote vehemente, dezvaluind fara a brusca, construindu-si intre limite o lume a ferestrelor deschise, dincolo de care zborul devine exercitiu de libertate;poeta a iubirii-pana-la imposibil , exploreaza aceasta intamplare uneori dinlauntru ca un fluture prizonier in rotunjimea unui balon colorat de sapun, alteori sustragandu-se acestui deliberat prizonierat, privind cu detasare de la inaltimea unui cer-refugiu(\"Evadare\");poeta reflexiva deopotriva, cautand nu raspunsuri, ci raspunsul, uneori cu fervoare, optimism, speranta, alteori abandonandu-se unei interiorizari blazate, inchizandu-si in sine si pentru sine drumurile;(\"Epitaf\", \"Eu\")deloc de trecut cu vederea ipostaza de peisagista, Mihaela Pop surprinzand de fiecare data placut cu atmosfera de pastel decupata clasic, in catrene sau distih(\"Conspect de primava\", \"Noapte de vara\");Indiscutabil, expresie a feminitatii nedisimulate, Mihaela Pop-Trandafiras lasa in urma ei nuante si esente, continundu-si fara graba , dar si fara incetinire drumul spre plinatate. ( Mae Stanescu ) toamne târzii adună-n cos parfumul atâtor trandafiri ce mă vor ninge petale roz pe suflet îti e drumul noiembrie nicicând nu le va stinge ( Ioan Ravel ) Mihaela ochi in ochi cu Piatra ei -Cine esti tu, Piatra? -Eu sunt acea taina prezenta in tine de miliarde de ani si voi fi pana la sfarsitul timpului meu. Voi fi aici pana la sfarsitul sfarsitului timpului... ..timpul meu e piatra rotunda din mine.. -Si cat despre mine, Femeia? -Eu sunt infinitul deasupra apelor si a frunzelor si a pietrelor mele, sunt infinitul in adancurile pietrelor si in adancul meu. ..eu sunt Privitorul..Privitorul privitorului din mine, de la jumatatea drumului dintre doua infinituri spatiale.. -Dar in timp? Cum stai cu timpul? -Sunt Contemplarea. ..universul meu sunt fiintele si lucrurile ce ma inconjoara.. \"La multi ani!\" Dana Stefan [Linea] Pe coale de nea Petale de trandafir Șoptind iubire (Ivășcan Horia) De cînd te stiu, eu tot mă mir Și mintea nu poa\' să priceapă Cum de citesc un trandafir (și scorpion!)... și nu iau țeapă! Jupp B. Itter Monica propune o imagine globală a personalității sale, e un microcosmos, o identificare cu realitatea, culorile ei sunt cele ale curcubeului , chiar daca uneori tristetea imbraca culoarea griului: nici un cer nu-i destul de aproape nici o lacrimă nu-i destul de sărată să șteargă pe aripi îngerii scribii lui Dumnezeu au vărsat cerneală peste ei uite s-a-ntunecat răsărit și apus și la mijloc tună și fulgeră electrizat pământul tresare suspină, Doamne! habar n-ai de câți ochi e nevoie pentru o singură ploaie arhangheli cărunți adapă cu fulgere unicornul până când din frunte i se scurg reticular energii resuscitând circular universul câmpiilor paralel elizee Proiecții vizuale, cotidianul devine un scenariu fabulos îmbrăcat în albul unei nopți de noiembrie, iar îngerii amestecă rasaritul in apusuri dincolo de cuvinte, iaginile sunt de o frumusete aparte. Viziunile Mihaelei sunt clădite pe elemente de experiență vizuală care țin de destinul sau creator. Impulsul spre creație este dobândit prin folosirea unor metafore care subiliniază virtuțiile creatoare. Cuvintele devin magice și fac din rostirea poetică un adevărat discurs: ce-ai vrea?! ai știut dintotdeauna cum speranța moare ultima și nu se predă motive ar fi destule să te îneci în apa sâmbetei însă ochii ți-au învățat de timpuriu să înoate, ce-ți mai trebuie acum umărul acela străin rece colac de salvare? desigur, imprevizibil de vizibilă inima ta ar putea-o lua oricând razna în lume, jumătatea goală a paharului tău se cicatrizează și jumătatea plină se ridică încet deasupra liniei orizontului organic lasă! la radio s-au anunțat scăderi la bursa lacrimilor și vremuri bune pe alocuri (Poem de îmblânzit Scorpionul) În cazul fiecărui poem, ea construiește valori pe care le concretizează în artă peisagistica. Procedeele artistice care țin de poetică sunt mereu reînnoite. Mihaela este un spirit construictiv în cadrul fiecărui poem, este identitatea cu sine a unui eu poetic în plină creștere: un fluture e povestea mângâierii promise a soarelui de mâine peste rotunjimile strălucitoare ale ionatanului, e un petic de curcubeu cu aripile fragile timid sărutând pe ascuns florile. nebunia inimaginabilă a tuturor iubirilor, cu sângele șiroind prin capilarele vieții, bilet dus-întors la umbra inimii. povestea unui dor e(Starea de fluture) Poezia Mihaelei poartă în ea elemente ale frumosului transpuse în stări ale sufletului, ea vine cu un fond nou, dar și cu un stil personal. Cel mai important lucru pentru cea care scrie versuri este ca ceea ce spune să-și poată găsi ecou în sufletul cititorului. Senzațiile poetice sunt adesea stranii, curioase. Limbajul folosit implică o mare densitate de sugestie, ea sugerează, solicitând din plin atât sensibilitatea, intuiția artistică a cititorului cât și experiența lui de viață, spiritul de observație, cultură, capacitate asociativă, care presupune aptitudini pentru corelațiile spontane în planul imaginarului: Cand spun Eminescu, nu spun decat vers, Lumii daruind printre stele al sau mers. Dar soptind cu caldura al tau nume iubit Spun dragostei dragoste, gand fericit, Spun primavara, anotimp asteptat Si dor de-nflorire, de flori inganat, Spun rasarit de luna, de soare dulce raza Si-ntr-un noian de lacrimi, iubirii mele oaza. Cand rostesc Eminescu, rostesc atunci iubire Dar iubirea ce-i in versuri, nu-i gingasa simtire. Cand rostesc insa numele tau, cel mai drag, Spun iubirii pe nume, dintr-al inimii prag. Spun dorului - dor si visarii - visare, Unui val inspumat ca e mare din mare, Ii zic curcubeului ca-i frantura din tine Si-i mai zic nemuririi sa te-adune in mine. Gandind Eminescu doar \"Luceafar\" gandesc Luminand de pe bolta un tablou pamantesc. Dar cu gandul la tine iti spun \"a mea iubire\" Si vreau ca visul meu sa-si afle implinire. Ma-ndrept acum spre tine, cu gandul meu senin, Incerc sa ti-l dezvalui, sa mi-l cunosti deplin. Si-ncetisor, in taina, cu glas primavaratic Iti spun ca esti iubire, esti trandafir salbatic!(Iubirilor mele deslusire) Este semnificativ faptul ca ea poeta stie sa se inspire din orice lucru pe care il atinge, da fiecarui poem culoare care imbogateste imaginatia cititorului. Limbajul este cel care reuseste sa se impuna mai tot timpul in versuri care au o deosebita caloare estetica. Poemele sunt captivante de la un capat la altul: As vrea sa fiu un fulg de nea, Sa cad pe pleoapa ta cea stanga, Tu sa clipesti, sa ma prefaci in lacrima, pe-obraz sa-ti planga. As vrea sa fiu un ciob de-oglinda, sa-ti vad, in orice dimineata, adanc albastrul din privire, pentru o viata si-nc-o viata. As vrea sa fiu un strop de roua, s-ajung pe tampla ta fierbinte si racorindu-te sa-ti fiu pe veci intiparita-n minte. As vrea sa fiu copacul care racoarea sa-ti ofere, darnic, in fiecare miez al zilei cand ceru-mprastie jaratic. As vrea sa fiu zambetul dulce, Ce-ti face inima sa bata, Tu sa-l pictezi la tine-n suflet, sa nu se stearga niciodata. (As vrea sa fiu ...) Ilustrarea unui poem cu imagini si metafore, capata semnificatii deosebite, chemandu-l pe cititor sa se regaseasca in culorile Mihaelei care la citirea poemelor iti da o stare deosebita: Petala de crin parfumata, Presata-ntre foi de hartie, Al cui dor il porti, resemnata Si muta petala galbuie? Din inima cui s-a desprins Fiorul iubirii de-o noapte? Si-ai cui umezi ochi te-au atins Curgandu-si durerea din pleoape? Ce buze sarutul ti-au dat Sa-l duci peste ani mai departe? Si care-i secretul pastrat De lacrima plansa pe carte? Ce maini ti-au ascuns, vinovate, Mireasma de floare regala? Raspunde-mi acuma la toate De crin parfumata petala? (Petala) Multe poezii sunt pline de cugetari, asa cum sunt aspiratiile sufletului sau, unele sunt chiar inflorite cu zburdarile inimii sale. Trandafiras poarta un suflete mare, o inima curata si generoasa. Unele scrierii parca cauta singuratatea mai mult ca o alinare a unor amaraciuni ale vietii, scrierile din acel moment inspira o stare de intristare melancolica a sufletului: mai demult îmi era teamă să zbor, cerul din piept abia mă mai încăpea de atâta dor și cădeam cădeam fără să vreau într-un fel de somn circular, fără să știu dacă eram eu sau poate era altcineva care sărea coarda peste sufletul meu peste sufletul meu treceau din când în când îngeri, câte doi alunecând pe liniile de înaltă tensiune ale vieții, ca prin vis ca prin vis îi zăream și atunci îmi întindeam aripile în mine, între semnul de mamă de pe tâmpla dreaptă și punctele cardinale ale crucii mele din sân (Răstignirea zborului) Condeiul sau original si plin de spirit nu se sprijina decat din pulsatiile sufletului sau.Versurile nu vor pieri, deoarece raspandesc un parfum de poezie, improspateaza simturile inimii.E poeta in toata puterea cuvantului, versurile sale sunt deschise spre orizonturile intinse, spre aerul proaspat si parfumat al campiilor, dar si spre inaltimile muntilor. Se pare ca Mihaela prefera cararea de munte mai mult decat drumurile batatorite. Putința noastră de a ne re/găsi în sufletul celuilalt e singura valoare omenească, fără bunătate și iubire, fără încredere și fără visuri totul e zadarnic. Nu biruința e frumoasă, nu biruința e sublimă, ci drumul până la dânsa!!!