Grupul și paradigmele care îl definesc

“Dacă accepți adevărurile altora, devii un intelectual, un cunoscător; asta nu înseamnă însă că ai ajuns la cunoaștere...” Osho – Cartea despre Tao Ființa umană are nevoie de apropiere. Suntem individuali prin excelență, însă prezența celorlalți ne este de fiecare dată indispensabilă. Momentele de izolare sunt doar pauze pe care le facem înainte de a ne arunca din nou în tumult. Viața noastră înseamnă până la urmă interacțiune. Nu avem cum să evităm aceste dorințe de apropiere, nu putem să îi ignorăm pe cei din jurul nostru, pentru că aceasta este ființa noastră. Instinctele nu pot fi suprimate, iar consecința încercărilor repetate de a le submina nu poate fi decât alienarea. Omul este social prin însăși esența sa și trebuie să țină cont întotdeauna de aceste nevoi ale sale. Grupul le oferă indivizilor protecție, le oferă senzații plăcute. E bine să fii în centrul atenției, e bine să fii înconjurat de prieteni, e bine să știi că nu ești niciodată singur. Însă apropierea dintre indivizi se face după niște reguli foarte clare, care definesc sui generis orice grup. Nu ai cum să faci parte dintr-o comunitate dacă refuzi să accepți dogmele arhetipale aferente ei. În cadrul grupului, jocul trebuie să urmeze legile stabilite de membrii. Cel ce alege să ignore aceste legi, cel ce distruge orice liant între el și membrii grupului, va fi mai mult ca sigur expulzat. Iată de ce, pentru a se integra perfect într-un grup, pentru a se mula pe mentalitatea de masă, omul trebuie să renunțe la individualitate. Nu ai cum să te implici total în activitatea grupului atâta timp cât interesele tale primează. Iată de ce, de cele mai multe ori, membrii unui grup depind într-o măsură covârșitoare de acel grup, care reprezintă în fapt, unicul lor element ființativ. Trăim prin comunități și uităm să trăim prin noi înșine. Grupul nu trebuie și nu are cum să fie o sumă a indivizilor. Pentru a exista, grupul trebuie să stabilească un nivel minimal. Acest nivel reprezintă o medie spre care trebuie să tindă fiecare membru al grupului. Atunci când nivelul indivizilor este scăzut, grupul, stabilind un arhetip ideal, este benefic, pentru că îi face pe oameni să se autodepășească. Însă atunci când se ciocnește cu indivizi puternici, cu personalități marcante, grupul tinde să le aplatizeze. Trebuie să cobori la un nivel inferior, trebuie să renunți la multe dintre capacitățile tale pentru a fi pe placul celorlalți. Și iată cum acțiunea grupului devine nocivă, pentru că tinde să îi îndepărteze pe indivizi de adevăratele lor țeluri, amăgindu-i cu o falsă protecție și oferindu-le speranțe deșarte. Grupul nu trebuie să acapareze individul ci trebuie să se muleze pe profilul intelectual al acestuia. Atunci când un membru iese în evidență, grupul, în loc să încerce să îl aplatizeze, ar trebui să tindă spre acel nivel, să îi impulsioneze pe ceilalți, să le ofere modele și să insiste pe atingerea acestora. Altfel, grupul se transformă într-un uriaș aparat opresiv care nu permite dezvoltarea. În momentul în care paradigmele îți sunt impuse, intelectul tău este inhibat. Nu mai găsești plăcerea meditației atunci când soluții aparent viabile îți sunt oferite pe tavă, nu mai încerci să cauți singur atunci când ceilalți au găsit deja pentru tine. Preiei noțiunile celor din jurul tău fără a le pune la îndoială, fără a încerca să descoperi adevărul tău personal, pur subiectiv, natural. Nu avem cum să pretindem obiectivitatea, pentru că aceasta este imposibilă. Grupurile pretind absolutul, încearcă să impună a priori un model. Bun sau rău, lumea este clasificată în funcție de aceste paradigme artificiale pe care experiența ontologică nu le poate susține. Totul depinde de context și mai ales fiecare eveniment în parte depinde de individul care analizează. Atunci când îți însușești percepția grupului renunți la cel mai important efect al individualității tale. Nu ai cum să te împlinești ca ființă dacă nu încerci să o faci pe cont propriu, în absența pârghiilor. Mulțimea te protejează, însă mulțimea nu poate niciodată să învingă pentru tine. Să învățăm să nu depindem de grup. Nu personalitatea noastră trebuie să fie adaptată grupului, ci acesta din urmă trebuie să se modifice în funcție de noi. Nu imitatorii rămân în istorie, ci făuritorii. Grupul nu poate impune personalități puternice, pentru că acestea sunt de fiecare dată în afara lui. Nu trebuie să avem nevoie de modele, ci trebuie să devenim model pentru ceilalți. Să nu copiem, ci să fim copiați, iată spre ce trebuie să tindă omul. Viața este o luptă, o cursă și trebuie să ne dorim întotdeauna să fim cei mai buni. Grupul ne poate oferi refugiu, însă trebuie să găsim în noi forța de a merge mai departe, trebuie să ne motivăm și să reușim să ieșim întotdeauna în față. Cel care își transmite mesajul cât mai departe este cel care învinge. Să învățăm să învingem, să învățăm să existăm în afara marelui grup. Omul împlinit nu este cel care urmează orbește paradigmele, ci acela care reușește să se transforme în paradigmă... “Eu nu-i pot permite lui Dumnezeu să existe, căci asta ar însemna că eu sunt pe locul doi, și nu pot accepta acest lucru. Dacă Dumnezeu există, eu voi fi întotdeauna pe locul doi. Oricât de mult aș crește, orice culme aș atinge, voi rămâne întotdeauna pe locul doi – nu voi fi niciodată primul... Dumnezeu a murit, iar omul este liber!” Friedrich Nietzsche