poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3344 .



ASASINAREA LUI EMINESCU (IV)
eseu [ ]
Arestarea

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [zzzz ]

2008-12-19  |     | 



Prezența lui Eminescu, în după-amiaza zilei de 28 iunie 1883, la cunoscuta Baie Mitrașevschi este un lucru cert, deși povestea lui Grigore Ventura, cunoscută din articolul lui Al. Ciurcu, publicat abia în 1911, în „Adevărul”, nu lămurește nici pe departe modul în care ajunsese acolo. Ciurcu relatează: „După ce-l instală în baie, Ventura se duse să înștiințeze pe prefectul poliției. Se știe că Eminescu a stat mai multe ore în baie și că a dat drumul la atîta apă fiartă, încît s-a opărit și cînd au venit să-l scoată, a eșit din putină roș ca un rac fiert” (D 31). Aproape 70 de ani, aceasta a fost versiunea oficială care se știa despre sfîrșitul zilei de 28 iunie 1883, cînd Eminescu urma să fie dus la spitalul de nebuni, deși, între timp, apăruseră și relatările Liviei Maiorescu (D 24) și Constantin Dimitriu (D 86), din care aflăm că Eminescu n-a trecut pe la Capșa, nu a amenințat pe nimeni cu pistolul și, totuși, a fost ridicat „de acolo” (Băile Mitrașevschi) de către prietenii săi care doreau să-l ducă la balamuc. Abia prin anul 1950 a fost descoperit un document excepțional de valoros, pe care, în mod inexplicabil, nu-l căutase nimeni: Procesul-verbal încheiat de poliție la arestarea lui Eminescu în Băile Mitrașevschi! Acest Proces-verbal (D 26) ar fi putut să redeschidă „Dosarul Eminescu”, dar, din păcate, în România se instalase regimul comunist și, în anii ’50, se consuma cea mai dură perioadă a lui. Locul lui Eminescu fusese luat în manuale de Pușkin și restul literaturii ruse, iar scriitorii români încercau să se adapteze noii realități prin compromisuri care nu aveau legătură nici cu adevărul, nici cu dreptatea, ci doar cu interesul personal. Dar nu ar fi drept să aruncăm vina doar pe regimul comunist, pentru fapte care s-au petrecut în regimul anterior, cu atît mai mult, cu cît complotul căruia i-a căzut victimă Eminescu era bazat tot pe interesele personale ale unor politicieni, la fel de rupți de principiile dreptății și adevărului ca și cei din regimul comunist. Abia în anii din urmă s-au putut face cîteva demersuri decisive pentru aflarea adevărului despre sacrificarea lui Eminescu. Ciudat este că eforturile recente ale unor cercetători cunoscuți, precum Nicolae Georgescu și Th. Codreanu sînt primite și azi cu ostilitate chiar de către breasla oamenilor de cultură din România, ca și cum, după mai bine de o sută de ani, Eminescu nu și-ar fi ispășit încă pedeapsa!
Să revenim însă la evenimentele din acea zi. După ce l-a instalat pe Eminescu în „baia cu putină”, Ventura declară că a plecat „să înștiințeze pe prefectul poliției”. Nu știm dacă a făcut sau nu acest lucru, întrucît nici un document sau mărturie nu consemnează un astfel de demers. În schimb, la stabilimentul Băilor Mitrașevschi a sosit în seara zilei de 28 iunie 1883 comisarul C. N. Nicolescu, de la secția 18 a Poliției Capitalei, care, la ora 19, încheie acel celebru Proces-verbal (D 26) ce va rămîne pentru totdeauna documentul cel mai tragic din istoria literaturii române. Din el aflăm că Poliția a fost sesizată de – atenție! – D. Ocășeanu și V. Siderescu, de la Societatea „Carpații”, nu de Grigore Ventura!
Poate că și în povestea lui Ventura este un gram de adevăr, altfel de ce s-ar fi încărcat el cu o povară atît de grea, cum e aceea de a fi cel care l-a dus pe Eminescu la pieire? Dincolo de teribilismul de care îl acuză chiar Ciurcu, cel care îi și reproduce povestirea în Adevărul din 17 octombrie 1911 („Deși Ventura avea obiceiul să exagereze, cred că de data asta a fost veridic” – D 31), este ilogic ca Ventura să fi dorit „celebritatea” prin faptul că povestea cunoscuților un episod atît de tragic legat de arestarea/internarea lui Eminescu fără să fi participat la evenimentele din acea zi. Dacă ar fi vrut acest fel de celebritate, Ventura, care era și el ziarist (tocmai la ziarul „L’independence roumaine”, căruia Eminescu îi lua apărarea chiar în articolul din acea zi!), ar fi scris imediat toată povestea, beneficiind de toate avantajele prezenței sale alături de Eminescu de la Capșa pînă la Mitrașevschi. De ce oare nu a scris nici un cuvînt și s-a limitat la a spune cunoscuților această spectaculoasă poveste în care sînt elemente confirmate de alte mărturii sau documente, dar și lucruri care nu par a avea vreo acoperire în realitate? Cîteva explicații logice s-ar putea da.
În primul rînd, dacă ar fi publicat imediat un text despre evenimentele la care, din întîmplare, cum zice el, a asistat, povestea sa putea fi contrazisă de oricine avea, la vremea respectivă, informații despre derularea faptelor: birjarul care l-a luat pe Eminescu de la Maiorescu, doamna Marie Obeline Vautier, patroana de la Capșa, clienții din ziua respectivă de la celebrul restaurant, Johan Paulina și Ana Mitrașevschi, servitoarea și, respectiv, patroana de la Băile Mitrașevschi sau chiar de către Eminescu! Odată scrisă povestea, nu se mai putea retracta nimic fără a se trezi suspiciuni ce ar fi pus în pericol și complotul și pe autorii lui. Așa, însă, povestită pe la diverse cîrciumi sau cafenele, întîmplarea din 28 iunie 1883 rămînea doar o aventură mondenă, completată de părerile celor care o ascultau, fără să deranjeze pe nimeni. Și, de fapt, aproape nimeni din acea perioadă nu a luat-o în seamă și nu a menționat-o în vreun document, pînă în 1911, cînd a publicat-o Ciurcu.
În al doilea rînd, dacă Ventura, ca și alte personaje ce apar în această tragică poveste, era implicat în vreun fel în derularea scenariului ce urma să-l ducă la balamuc pe Eminescu, o expunere în presă ar fi dus la deconspirarea lui și a celorlați în fața unei opinii publice destul de ostilă față de detractorii poetului. Un rol decisiv în adoptarea acestei strategii l-a avut, desigur, pățania lui Macedonski, după publicarea celebrei epigrame la adresa lui Eminescu: „Un ins, pretins poet, acum/ S-a dus pe cel mai jalnic drum/ L-aș plînge dacă-n balamuc/ Destinul său n-ar fi mai bun/ Căci pînă ieri a fost năuc/ Și nu e azi decît nebun.” Cînd Macedonski a fost pus la zid, aruncîndu-se cu pietre în ferestrele casei sale și „executat” public, primul care s-a oferit să-l lovească a fost chiar... Ventura! Și atunci, văzînd ce s-a întîmplat cu Macedonski, cum era să iasă Ventura în public cu povestea lui, în care să spună cum l-a atras pe Eminescu în cursă pentru a-l preda celor care l-au pus în cămașa de forță? Dacă șase versuri banale au avut asemenea efecte, oare cum ar fi reacționat oamenii dacă ar fi știut exact ce s-a întîmplat în Băile Mitrașesvschi, unde Eminescu, îngrozit de spectrul ducerii sale la balamuc, a încercat, în pielea goală, să se lupte cu cele 10-15 persoane care încercau să-l imobilizeze? Sau dacă ar fi știut că în acea seară Eminescu, gol-pușcă, cu mîinile legate în cămașa de forță, a fost aruncat într-o căruță și dus prin București pînă la ospiciul dr. Șuțu.
În al treilea rînd, spusă pe la mese unor prieteni, povestea putea fi modificată în funcție de percepția publică a evenimentelor, schimbările fiind puse pe seama unor omisiuni involuntare sau pe seama reținerii aproximative a detaliilor de către ascultători. De pildă, dacă apărea un martor de la Capșa, ce ar fi spus că a fost acolo între 10.45 și 11.00, Ventura ar fi putut să adauge în povestire un episod în care el ar fi ieșit din restaurant împreună cu Eminescu exact în acel interval de timp, în încercarea de a-i lua revolverul. Scrisă, însă, povestea ar fi fost pironită într-un scenariu ce năștea suspiciunea de minciună sau, mai grav, de dezinformare.
În al patrulea rînd, ne-am putea întreba de ce, totuși, Ventura nu a păstrat tăcerea asupra implicării sale, din moment ce avea tot interesul ca prezența sa alături de Eminescu să nu fie cunoscută? Explicația ar sta în teama ca unele persoane să declare, de pildă, ce s-a întîmplat în Băile Mitrașevschi. Chiar e de mirare că în dosarul internării forțate a lui Eminescu nu există declarațiile martorilor, deși se știe cu certitudine că aceștia au existat! Ventura nu avea de unde să știe că poliția nu va face un dosar de anchetă, așa cum era normal, și, în consecință, avea nevoie de un alibi și de o explicație privind prezența sa alături de Eminescu măcar la Capșa și, mai apoi, la Mitrașevschi, adică acolo unde se presupune că s-au derulat două momente decisive: declanșarea nebuniei poetului și, drept urmare, internarea lui la balamuc. Adică cele două lucruri despre care, iată, discutăm și după 125 de ani! Cel puțin la Mitrașevschi, Ventura a fost lîngă Eminescu, el fiind acela care i-a anunțat pe cei de la Societatea „Carpații” unde se afla poetul. Ventura nu a anunțat poliția, cum singur declară, întrucît, în Procesul-verbal încheiat de comisarul trimis la fața locului, se precizează explicit că anunțul a fost făcut de Ocășanu și Siderescu: „Noi C. N. Nicolescu comisarul secției 18 din Capitală fiind informat de D. D Ocășeanu și V. Siderescu, că amicul lor Dl. Mihail Eminescu Redactorul Ziarului „Timpul” ar fi fost atins de alienație mintală” (D 26)! E greu de crezut că aceștia, în plină percheziție la sediul lor, nu aveau altă grijă decît să-l caute pe Eminescu prin băile comunale. Triunghiul acesta, format de Ocășanu și Siderescu, urmați mai tîrziu de Simțion, pe de o parte, poliție, pe de alta, și Ventura trebuie luat în seamă în derularea evenimentelor, iar Procesul-verbal citat mai sus lămurește și traseul după care au circulat informațiile între cele trei părți: Ventura i-a anunțat pe Ocășanu și Siderescu, aceștia au sunat la poliție, iar apoi Simțion, cu ajutorul celor de la spitalul lui Șuțu, l-a internat cu forța pe Eminescu la balamuc, îndeplinind astfel planul pus la cale încă de dimineață de către Maiorescu!
Analiza aceasta, poate prea sîcîietoare, a fiecărui detaliu din relatarea lui Ventura ne determină să tragem concluzia că, totuși, povestea lui conține și un adevăr incontestabil: după ce Maiorescu l-a trimis pe Eminescu la Societatea „Carpații”, unde îl aștepta Simțion (D 7), poetul a simțit că nu e singur pe drum! Întrebîndu-se, pe bună dreptate, de ce l-a expediat Maiorescu așa de repede în acea dimineață (doar nu venise la el doar pentru a-i saluta familia și pentru a-i admira cele două statuete din hol!), Eminescu o fi trecut prin fața Societății „Carpații” și a văzut vînzoleala creată de poliție la percheziția despre care știm că a avut loc acolo. Dacă ar fi intrat în sediul societății, ridicarea lui de către Simțion și ceilalți pentru a fi internat la spitalul de nebuni s-ar fi produs conform planului descris chiar de Maiorescu: „Mi-a cerut să-i dau 5 lei pentru trăsură și a plecat cu trăsura acolo [la Simțion]. De acolo e vorba să fie dus la Dr. Șuțu. Numai, de s'ar face asta fără greutate!” (D 7). Nu s-a făcut „fără greutate”, cum dorea Maiorescu, pentru că Eminescu și-a schimbat traseul. Poate că a și fost avertizat de cineva despre ce i se pregătea dacă va ajunge în sediul Societății „Carpații”! În scrisoarea trimisă lui Mihai Brăneanu, redactorul șef de la „România liberă” la două săptămîni de la internarea lui Eminescu, Constantin Dimitriu scrie: „a simțit totodată că vor fi siliți cei de lîngă el să-l asigure la Balamuc. Deci a fugit într-o baie unde a stat mai toată ziua ascuns” (D 86). Acesta este, în opinia noastră, un motiv mult mai credibil pentru ciudata refugiere a lui Eminescu în Băile Mitrașevschi decît cel descris în povestea lui Ventura! Dimitriu nu a fost nici o clipă alături de Eminescu în acea zi, deci relatarea sa provine, în mod sigur, din ceea ce se discuta atunci în lumea scriitorilor și jurnaliștilor. Probabil că tocmai de aceea a inventat Ventura tot scenariul său de la Capșa, pentru a oferi un pretext pentru faptul că, așa cum spunea el, „după ce-l instală [pe Eminescu] în baie,... se duse să înștiințeze pe prefectul poliției” (D 31). Încercînd să șteargă urmele acțiunii sale din acea zi, Ventura n-a făcut altceva decît să-și trădeze prezența în spatele lui Eminescu. Cum l-a „instalat” la Mitrașevschi rămîne, în continuare, un mister nu numai pentru că strategia aleasă de Ventura a reușit, ci și din cauza dezinteresului manifestat de toți prietenii lui Eminescu în deslușirea adevăratelor motive ale internării sale în ospiciul lui Șuțu. Un dezinteres care astăzi apare din ce în ce mai clar ca fiind, de fapt, un interes obscur ce trebuie lămurit.
Mai mult ca sigur, după ce l-a văzut închis pe Eminescu în baie, Ventura s-a dus direct la Societatea „Carpații” pentru a le spune celor de acolo unde se află „nebunul” care le scăpase printre degete. După care a dispărut pur și simplu, cu toate că, în raportul poliției, ar fi trebuit să fie martorul principal, căci el constatase, dacă e să-l credem, starea în care se afla Eminescu. Așa se explică faptul că, în Procesul-verbal, comisarul notează că Ocășanu și Siderescu sînt cei care au reclamat că Eminescu „ar fi fost atins de alienație mintală” (D 26). La fața locului, după cum scrie în Procesul-verbal, avea să sosească apoi și Simțion. Stranie coincidență! Maiorescu o crede pe cuvînt pe soția lui Slavici, Siderescu și Ocășeanu îl cred pe cuvînt pe Ventura și toți decid că Eminescu trebuie să fie dus la balamuc în cămașa de forță!
Ne amintim că, încă din dimineața acelei zile, Maiorescu l-a îndemnat pe Eminescu să se ducă tocmai la sediul Societății „Carpații”, unde îl aștepta Simțion. „De acolo e vorba să fie dus la Dr. Suțu”, nota Maiorescu în “Însemnările...” sale (D 7). Cînd s-a urcat în trăsură, la poarta casei acestuia, Eminescu a schimbat direcția și era gata-gata să dea peste cap complotul pus la cale de Maiorescu, care avea ca punct terminus salonul de la spitalul de nebuni, rezervat încă de la ora 8 dimineața. În acest moment a intervenit Ventura, care, singur sau ajutat de cineva, a reușit să-l închidă pe Eminescu într-una din camerele Băilor Mitrașevschi, pînă cînd Simțion a venit cu cămașa de forță. După cercetarea atentă a documentelor, pentru noi este foarte clar că “episodul Capșa” nu a avut loc! Ca să aflăm exact ce s-a întîmplat, mai avem o șansă, dacă va reuși cineva să citească notele informative ale agenților serviciilor secrete austro-ungare, despre care știm că îl urmăreau pe Eminescu pas cu pas. Pentru cei care se vor încumeta să facă această cercetare, atragem atenția că nu este vorba de sintezele întocmite de către cei ce coordonau spionarea persoanelor incomode, ci de notele informative ale agenților de teren, care trebuie să se afle în vreo arhivă! Pentru serviciile sale, Ventura avea să fie răsplătit cu atenția lui Maiorescu, de aceea îl găsim între invitații la un “diner în onoarea lui Alecsandri la Hotel Boulevard, dat de noi ‹Junimea›” (D 22). Printre invitații de marcă de la acest dineu, își găsise locul și anonimul Ventura, despre care știm că era un personaj ridicol în epocă, pe care Caragiale l-a imortalizat în celebrul Rică Venturiano. Cu toate acestea, citim în „Însemnările...” lui Maiorescu din 29 martie 1884: „A venit încă și Carp, și Ventura, la sfârșit”. Ca o tragică ironie a sorții, cel care îi spunea lui Maiorescu „mai potoliți-l pe Eminescu” și cel care l-a potolit! Dacă ar mai fi printre noi, Maiorescu ar trebui să ne lămurească de ce era nevoie de acel scenariu stufos, pus la cale împreună cu Simțion și dr. Șuțu. Dacă, într-adevăr, constatase că Eminescu o luase razna, confirmînd bilețelul doamnei Slavici, de ce nu a organizat ridicarea lui Eminescu de la el de acasă? Putea să-l cheme pe Simțion sau pe oamenii lui Șuțu și să-l depună „fără greutate” la ospiciu! Dacă nu avea nimic de ascuns, Maiorescu nu s-ar fi complicat inutil, dar, se pare, dorea ca internarea lui Eminescu să fie decisă de constatarea poliției, ca urmare a anchetei și percheziției de la Societatea „Carpații”. Schimbarea traseului de către Eminescu l-a pus în încurcătură și, astfel, s-a ajuns la lupta inegală dintre amărîtul aflat în pielea goală la Mitrașevschi și cei care trebuiau să-l ducă la Șuțu.
Revenind la Procesul-verbal (D 26), observăm că numele lui Grigore Ventura nu este absolut deloc menționat, deși, potrivit propriei mărturisiri (D 31), el îl adusese pe Eminescu la Mitrașevschi și era singurul care putea să confirme starea sa de eventuală nebunie. Este evident faptul că Ventura s-a dus la Societatea „Carpații” și i-a anunțat pe Simțion, Ocășanu și Siderescu unde este Eminescu, altfel aceștia nu ar fi putut să anunțe poliția despre locul unde acesta se afla. Nu e întîmplătoare omiterea lui Ventura, căci era mult mai credibilă varianta rezultată din Procesul-verbal (cum că Eminescu ar fi venit singur la Mitrașevschi și s-ar fi închis în baie, de unde n-a mai vrut să iasă), decît aceea că a fost adus de Ventura, situație care ar fi putut să trezească suspiciuni. Partea aceasta a poveștii lui Ventura, de la venirea lui Eminescu la Capșa pînă la sosirea la Băile Mitrașevschi, nu este confirmată de nimeni. De altfel, în scrisoarea lui Constantin Dimitriu către Mihai Brăneanu, singurul document redactat chiar în zilele imediat următoare ridicării lui Eminescu, nu se vorbește absolut deloc despre faptele relatate de Ventura, ci se spune că Eminescu s-ar fi refugiat în Băile Mitrașevschi fiind speriat de iminenta internare la spitalul de nebuni de către prietenii săi: „Eminescu simțindu-se însuși decăzînd a simțit totodată că vor fi siliți cei de lîngă el să-l asigure la Balamuc. Deci a fugit într-o baie unde a stat mai toată ziua ascuns” (D 86)! La fel își amintește și Slavici: „La d-l T. Maiorescu el s-a stăpînit, dar s-a dus apoi să ieie o baie ca să-și potolească nervii și de la baie a fost dus la casa de sănătate” (D 79).
Este uluitor cît de multe lucruri ne spune acest banal Proces-verbal, mai ales dacă ținem cont de informațiile pe care le avem din celelalte surse! Să stabilim mai întîi cronologia numeroaselor evenimente la care face referire documentul:
1. Ocășanu și Siderescu anunță secția 18 de poliție că Eminescu „ar fi fost atins de alienație mintală, că s-au dus la stabilimentul de băi din str. Poliției nr. 4 de acum 8 ore și că încuindu-se în baie, pe dinăuntru refuză să deschidă” (D 26). Așadar, cei doi fuseseră la Mitrașevschi înainte de a reclama cazul la poliție și tot lor le aparține observația că Eminescu sta închis în baie de 8 ore!
2. Comisarul Nicolescu vine la fața locului, însoțit de reclamanți și este „informat de oamenii de serviciu, că un Domn, se află închis în camera nr. 17 și că le-a cerut 10 ouă crude”, fără a i se spune de cît timp este “domnul” acolo.
3. Eminescu îl roagă pe Siderescu „să-i aducă o pereche de pantaloni negri, negri de tot” și, din text, se înțelege că acesta a plecat să-i îndeplinească dorința.
4. Cei trei, comisarul, Ocășanu și Siderescu, se întorc, dar echipa este completată de Constantin Simțion! Îl găsesc „pe nenorocitul Mihail Eminescu, dezbrăcat, silindu-se să închidă ușa-i și avea aerul de a fi speriat de vederea noastră în număr de 4-5 persoane, între care și Dl. Constantin Simțion” (D 26). Toți cei de față încearcă să-l calmeze pe Eminescu, dar „drept răspuns, se repede la amicii săi, și la servitoarea băii, îmbrâncindu-i pe ușă, apoi aruncându-se în baia plină cu apă, stropea pe oricine voia să-l scoată afară” (D 26). Ne este greu să credem că amărîtul din baie, hăituit și fără nici un sprijin, era acela pe care astăzi îl numim cel mai mare poet român, căruia îi datorăm atît de mult!
5. Pînă la urmă, consemnează cei de față, „am fost siliți să-l îmbrăcăm în camisolul de forță și astfel l-am condus institutului ‹Caritatea›”, unde “l-am confiat Dl. Dr. Șuțu, rugându-l a-i da îngrijiri excepționale”. La spital, Siderescu nu a fost de față.
6. Comisarul, împreună cu “amicii” lui Eminescu, s-au întors la Mitrașevschi și au constatat că “toate hainele și chiar ciorapii erau aruncați în apa din baie”. S-au inventariat toate lucrurile găsite, inclusiv cheia de la camera lui Eminescu. Lipsea pistolul, cu care Ventura spunea că ar fi amenințat-o pe doamna Capșa! Dacă l-ar fi avut la el în acea zi, în mod sigur ar fi trebuit să fie în baie.
7. După ce Procesul-verbal este semnat de comisrul Nicolescu, Simțion, Siderescu, Ocășanu, Mark David (un client sau asistent al dr. Șuțu – e posibil ca acesta să fi adus cămașa de forță), Johan Paulina (femeia de serviciu a băii) și Ana Mitrașevschi (patroana Băilor), hainele sînt duse acasă la Slavici și aruncate în camera unde locuia Eminescu. După ce s-a pus sigiliu, faptul este atestat într-un Post-scriptum, semnat de comisarul Nicolescu, Ecaterina Slavici și V. Siderescu (D 26).
De cîte ori vorbim de cronologie, ni se cere, într-un fel, să facem socoteala timpului. În mod evident, Procesul-verbal a fost întocmit și semnat de martori după ce s-au consumat evenimentele descrise în document, adică după ce s-a făcut inventarul lucrurilor găsite în baie, fiind apoi adăugat P.S.-ul din final, care a fost scris cu certitudine în str. Piața Amzei, unde locuia Eminescu, fiind semnat de comisarul Nicolescu, Siderescu și Ecaterina Slavici, ceilalți martori ai evenimentelor de la Mitrașevschi nemaifiind prezenți.
Prima întrebare care se pune este ce reprezintă ora înscrisă pe Procesul-verbal , adică 7 seara. Există, după părerea noastră, două variante posibile și vom încerca să le analizăm pe rînd, căci ele pot să confirme sau să decredibilizeze informațiile pe care le avem din alte surse:
1. În mod normal, ora înscrisă pe Procesul-verbal ar trebui să fie ora la care acesta era redactat, așa încît ea să reprezinte un reper pentru evenimentele descrise. Dacă așa stau lucrurile, se naște o mare problemă, căci asta ar însemna că toate faptele relatate în document s-au petrecut înainte de ora 19. Se poate vedea ușor, din cele 7 puncte descrise mai sus (venirea poliției la Mitrașevschi, culegerea de informații de la personalul băii, lupta cu Eminescu pentru a-l scoate din cameră, băgarea lui în cămașa de forță, drumul pînă la spitalul „Caritatea”, internarea, revenirea la Mitrașevschi, inventarierea lucrurilor găsite acolo), că evenimentele la care participă comisarul Nicolescu nu puteau să dureze mai puțin de două ore. Asta ar însemna ca el să fi fost anunțat de Siderescu și Ocășanu la ora 17 cum că Eminescu se afla de 8 ore în baie, adică de la ora 9. Acest lucru era imposibil, căci știm, cu certitudine, din „Însemnările...” lui Maiorescu, confirmate și de amintirile fiicei sale, Livia, că la ora 10 era acasă la acesta (D 7). De asemenea, știm că, ulterior vizitei la Maiorescu, s-au petrecut, potrivit relatării lui Ventura, episoadele de la Capșa și Cotroceni (D 31), care, dacă s-au întîmplat cu adevărat, au durat circa o oră, ceea ce ar împinge vizita lui Eminescu acasă la Maiorescu în jurul orei 8, cînd știm că, la acea oră, Maiorescu era, împreună cu Simțion, la dr. Șuțu pentru a-i obține internarea (D 7)! Așadar, în această variantă, informația prezentată poliției de către Ocășanu și Siderescu, cum că Eminescu se închisese în baie de 8 ore și refuza să iasă, este falsă! Dar nu poate fi considerată o exagerare nevinovată, căci tocmai această informație era dovada „nebuniei” lui Eminescu și a determinat internarea sa la spitalul de nebuni. Comisarul Nicolescu iese, desigur, de sub orice bănială: așa i s-a spus, așa a scris. De ce să fi mințit, însă, Ocășanu și Siderescu? Și de ce oare, în calitate de membri ai Societății „Carpații”, nu erau îngrijorați de perchezițiile și anchetele ce se efectuau chiar atunci la sediu? Poate că și arestarea lui Eminescu făcea parte din acțiunea de la „Carpații”, unde Maiorescu îl trimisese să-l întîlnească pe Simțion. S-au întîlnit la Mitrașevschi.
2. Dacă însă ora 19, adică 7 seara, cum este înscrisă în Procesul-verbal, reprezintă momentul cînd, în prezența comisarului Nicolescu, începe acțiunea de la Mitrașevschi, restul evenimentelor din acea zi nu mai contrazic declarațiile din acest document, însă deschid alte semne de întrebare. În această variantă, acțiunea de la Mitrașevschi nu se putea încheia înainte de ora 21. Procesul-verbal consemnează faptul că Eminescu a fost predat personal dr. Șuțu, dar știm că în dimineața aceleiași zile, la ora 8, Maiorescu și Simțion fuseseră la Șuțu pentru a-i „rezerva” lui Eminescu internarea (D 7). Doctorul rămăsese, așadar, toată ziua la spital, în așteptarea lui Simțion! Înseamnă că operațiunea „internarea lui Eminescu” era cunoscută din vreme și trebuia finalizată cu orice preț.
Dacă am da crezare declarațiilor menționate în Procesul-verbal, varianta a doua ar fi mai credibilă, deși logica este de partea primeia!
E ciudat, desigur, că, de la prînz, cînd Ventura îl închide în baie pe Eminescu și pleacă să-l anunțe pe prefectul poliției, nu s-a acționat efectiv decît seara, tîrziu. Ne gîndim că și acest fapt putea să facă parte din intenția de mușamalizare a complotului. Cu alte cuvinte, opinia publică nu trebuia să facă vreo legătură între internarea pusă la cale dimineața de către Maiorescu, atragerea lui Eminescu în Băile Mitrașevschi și arestarea violentă. Da mai bine pentru public varianta în care Eminescu, lovit subit de nebunie, s-a închis în baie, de unde n-a mai vrut să iasă, fiind scos cu forța de poliție! Astăzi, cu documentele în față, pare absurd acest scenariu, dar, la vremea aceea, nu se cunoșteau „Însemnările...” lui Maiorescu, iar povestea lui Ventura încă nu fusese aruncată pe piață.
Mulți se vor întreba, ca și noi, de ce era nevoie de un scenariu atît de complicat, cînd Eminescu ar fi putut fi arestat pur și simplu sau exilat, așa cum s-a procedat cu alți susținători ai unirii Transilvaniei cu proaspăta Românie. Nedumerirea se risipește dacă luăm în calcul riscurile la care s-ar fi expus complotiștii dacă ar fi procedat în acest fel. Cunoscut ca mare poet doar de cercurile literare ale vremii, Eminescu era în iunie 1883 un foarte popular gazetar, un fel de Cristoiu al zilelor noastre, cum observa și eminescologul Nicolae Georgescu, care-i cunoaște bine activitatea din presă. Să ne amintim ce a pățit Macedonski, după ce a publicat celebra sa epigramă despre nebunia lui Eminescu, cînd i s-au spart geamurile de la casă și a fost nevoit să iasă pentru mult imp din viața publică. Exilarea sau arestarea lui Eminescu ar fi fost extrem de riscantă!
În legătură cu acest Proces-verbal, mai subliniem aici o precizare pe care, conform legii, o face comisarul Nicolescu: „Numitul Eminescu, are familia la Botoșani. Vom dispune să fie încunonștințați” (D 26). Pare un lucru minor, dar, în astfel de cazuri, este obligatoriu ca familia unui bolnav să fie anunțată imediat, căci nici atunci, și nici acum, nimeni nu poate fi internat cu forța, ci numai în baza unei hotărîri judecătorești! Familia lui Eminescu a aflat foarte tîrziu de ce s-a întîmplat în 28 iunie 1883. Dar, despre legalitatea acestei acțiuni vom vorbi mai departe.
Așadar, dacă punem împreună „Însemnările zilnice” ale lui Maiorescu, povestea lui Ventura (relatată de Al. Ciurcu) și Procesul-verbal încheiat de poliție la Băile Mitrașevschi, patru persoane sînt legate de destinul lui Eminescu: Ecaterina Szöke Slavici, Titu Maiorescu, Grigore Ventura și Constantin Simțion. Lor li se adăugă Ocășanu și Siderescu, care erau, mai degrabă, ajutoarele lui Simțion, oricum nu persoane străine de evenimentele la care participau. Cu toate că se aflau în locuri diferite, cei patru îl conduc pe Eminescu, în 28 iunie 1883, fără șansă de scăpare, de acasă, pînă la spitalul de nebuni. Ecaterina Slavici îi trimite un bilet lui Maiorescu în care îi spune că Eminescu a înebunit. Însoțit de Simțion, Maiorescu îi face rezervare la spitalul de nebuni și îi spune acestuia să-l aștepte la Societatea „Carpați” cu cămașa de forță. Ventura, care se afla pe urmele lui Eminescu, văzînd că schimbă traseul stabilit, îl ia din drum și îl duce la stabilimentul Băilor Mitrașevschi, de unde Simțion îl preia și-l internează la spitalul dr. Șuțu. Un labirint perfect, din care Eminescu nu avea nici o șansă de scăpare!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!