poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2276 .



Primejdia cea bună (III)
eseu [ ]
despre prietenie

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [alchimina ]

2006-02-06  |     | 





(urmarea la: Primejdia cea bună (I) și Primejdia cea bună (II))



În ciuda celor spuse înainte, vreau totuși să iau în serios zicala: prietenul la nevoie se cunoaște, și asta pentru că ea pare să semnaleze, chiar fără să aibă intenția, o primejdie mult mai gravă decît încercările și dificultățile, buclucurile și necazurile vieții cotidiene incriminate proverbial și date candid în grija prieteniei.

Dorind să știm ce e ne-voia, observăm că în prealabil trebuie să știm ce este voia. Cuvînt polisemantic, voia își actualizează, cum știm de la școală, sensurile unul cîte unul în funcție de context. Și totuși, această precizie seacă și formală, de tip gramatical și informațional, răpește cuvîntului orice haz și farmec. Dacă el adună laolaltă atîtea sensuri, de ce și cum le adună? Cum de le împacă miraculos pe toate împreună? Ne vorbește el oare despre o stare trecută a limbii pe care ar trebui să o regretăm sau să încercăm să o refacem? Sau despre o stare virtuală, poetică, accesibilă doar unei viitoare sensibilități mai evoluate?

Poate că pentru a-și mărturisi tîlcul, ceea ce de fapt promite spiritului, cuvîntul trebuie privit în totalitatea sensurilor și relațiilor pe care le întreține în limbă. Și asta înseamnă să nu-l vezi doar ca un simplu titlu sintetic de dicționar, rezultat din însumarea analitică a sensurilor și nici ca o istorioară etimologică debitată savant și erudit, ci ca pe o realitate vie și sincretică, ca interferență de cîmpuri cu dinamică sugestivă, ca aură pîlpîindă a virtualității sensului, ca înfiorare fragedă a duhului.

Și atunci, voia ar putea fi întrezărită drept libertatea de a alege după dorințele și puterile noastre, îndrăznind și cutezînd, fără a uita, pentru a ne spori voioșia, voinicia, voia bună, bunăvoința, să ne putem învoi cu puterile Firii.

Văzută astfel, armonizată și acordată cu ființa lumii, așa cum ne îndeamnă și ne încuviințează ascultarea limbii, voia este lamura ființei omenești. Or, un anume abuz în folosirea cuvîntului ne-voie – care se insinuează ca un cuvînt cheie al motivației, ca pivotul dinamic și energizant al psihicului uman și totodată ca un garant al austerității morale, ca un eufemistic văl al pudorii întins peste intenționalitatea omului – duce la încălcarea teritoriului său și apoi treptat la îngustare lui pînă la o posibilă desființare. Proliferarea cuvîntului nevoie pentru a spune lucruri care ar putea fi spuse direct și pozitiv denunță o mentalitate care pare să fi uitat noblețea originii cuvîntului voie, lucru asemănător cu cel care s-a petrecut prin uitarea în cazul prieteniei.

Ar fi prea simplu să invocăm în spiritul unui plîngăcios istoricism local silnicia vremurilor și cedînd interpretării sociologiste să dăm ne-voii un lustru naționalist, o aură de martiraj canonizat festiv. Și asta cu atît mai mult cu cît cuvîntul nevoiaș, prin alintul diminutival, ne-ar servi argumentul lesnicios al atitudinii de solidaritate afectuoasă cu cel în nevoie. Prea simplu și de o generozitate de-a dreptul ipocrită. Rămîne totuși un fapt că printre limbile europene româna pare a fi singura care deține un cuvînt negativ format de la voie. Importantă este însă semnificația mai largă a faptului: amploarea uzului și chipul în care, abuziv, acest cuvînt pretinde să se erijeze în stîlp de boltă al comportamentului uman.

Lucrurile ar sta astfel: Sîntem nevoiți să respirăm, să mîncăm și să dormim, să ne îmbrăcăm și să ne adăpostim, ba chiar să ne facem necesitățile (nevoile fiziologice) – cerințele vieții noastre trupești par a ne umili și înjosi, amintindu-ne mereu precaritatea noastră constitutivă, menținîndu-ne în indigență, penurie, calicie. Sîntem nevoiți să ne căutăm și să prestăm o slujbă, să contractăm o căsătorie și să ținem o gospodărie, să întreținem relații și să fim amabili și politicoși – ființa noastră socială nu ne scutește nici ea de obligații și corvezi. Dacă sîntem – și putem oare să nu fim? – ființe rafinate, cultivate, încă o serie de nevoi culturale ne asaltează și ne înghesuie cu comandamentele lor. În ce privește ființa noastră morală, ea stă sub legea implacabilă a imperativelor, sub autoritatea lor de nezdruncinat pe care o recunoaștem chiar cînd, din toată inima, dar cu rușine, o încălcăm. Toate astea laolaltă dau un lustru de sobrietate unei mentalități care nu poate aspira decît la titlul de gravitate tembelă.

Preferința pentru limbajul duplicitar și fariseic se face remarcată și în ușurința cu care pentru mai toate fleacurile se invocă stilul mai mult decît sobru al expresiei: am neapărată nevoie. Gravitatea posacă a stilului e însă compromisă de afectarea seriozității în numele țîfnei travestite drept autoritate a nevoii. Predilecția pentru negativitate sugerează abdicarea de la voință, de la dorință, de la bucuria ce le însoțește, de la libertatea ce le îndreptățește, în favoarea constrîngerii ridicate pe piedestalul severei intransigențe a puritanismului moralizator. Nu anumite dorințe sînt rușinoase (nevoile joase sau josnice), ci pur și simplu a voi și a dori în sine, ținînd de plăcere și bună dispoziție, trebuie deghizate ca intenții grave, ca nevoi imperioase.

Dacă aici mai încape vreun rest de voie, el este doar un mărunțiș supărător, căci în acest univers al silniciei, unde nevoia a devenit exigență supremă, voia nu poate fi privită decît ca ceva frivol, nesănătos, pueril, imoral: poftă, capriciu, chef, hatîr. Dacă omul ar fi întrebat: de bună voie trăiești, om bun, pe acest pămînt? – el mai mult ca sigur ar răspunde: nu, de silă, dar sila mă asigură că-mi fac datoria.

Limba ne oferă din belșug antonime ale voii: pentru reflexul ei de dorință – indolența și apatia, pentru ecoul de libertate – silnicia și supunera, pentru mireasma de voie bună – posomoreala și acreala, pentru vibrația de putere – impotența și slăbiciunea, pentru zvonul de cutezanță – deprimarea și descurajarea, pentru acordul de învoire și îngăduință – discordia și ostilitatea. Nu putem însă găsi un singur cuvînt care să fie antonimul voii în toată amploarea sa, așa cum rău îl neagă pe bun. Absența voii pare astfel să pulverizeze înfățișarea ființei umane într-o mulțime de ticuri vicioase care nu se mai pot închega într-un chip cît de urît ar fi el. Negarea formală – ne-voia – e o falsă soluție pentru că, asemenea nebuniei pentru bunătate, nevoia este sminteala voii. Și așa este și mentalitatea care s-a căznit să întemeieze demnitatea umană pe nevoie.

Și asta cu atît mai mult cu cît universul nevoii este resimțit ca unul al securității. Într-o conștiință menită luminii, climatul nesănătos la nevolniciei reușește să amestece fraudulos în același înțeles mizeria silniciei cu exigența aspirației și induce obscuritatea conștiinciozității. Astfel, trăirea în domeniul tiranic al nevoii se transformă în colaborare cu silnicia, iar sila de viață în bravare a datoriei, căci invocarea nevoii devine un fel de amețeală plăcută care scuză complacerea în trebuințele joase promovate la rang de nevoi și mușamalizează inaptitudinea pentru bucurie degradînd înaltele exigențe coborîte la același rang nevoiaș. Un fel de toropeală confuzivă, ușor nevrotică, anesteziază astfel simțul libertății.


(citiți în continuare:
Primejdia cea bună (IV))



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!