Scaunul care ucide

De sus în jos și de jos în sus. Și invers. În noi și-n ei. Și în afara noastră. Acolo unde există dreptate…și adevăr…și speranță. Acolo unde normalul nu este înlănțuit și minciuna nu este eliberată pe alte cuvinte. Acolo…într-un perimetru tabu al decenței și competenței, al bunului simț și măreției, al toleranței fără umilință, al neînregimentării în \" cum trebuie să adulăm și să aplaudăm pentru a fi liniștiți \" Acolo …unde există curaj și gânduri( nedresate de conjuncturi), și demnitate, și onoare, și luptă si uneori resemnare..și plâns interior..și uimire. Dar niciodată negare! A noastră. A lor… * Acolo, cocoțați pe scaunul TRON, osteniți de atâta manipulare, aplecați de povara propriei imagini( scrobită, si oficiala si mestesugita de minciuni fardate) privesc cu o emfază caraghioasă spre noi, spre EI, spre hăul din adevăr și râd sardonic și cochetează cu piscul imposturii. Și împart dreptatea. Dreptatea lor. Incomodată întotdeauna de adevărul de lângă noi. Chinuit, înghesuit, sufocat, umilit și anulat… de-un biet SCAUN EFEMER. * Din fericire… nu m-am confruntat cu un astfel de personaj( sau poate așa îmi place mie să cred!) Pentru că l-am ignorat sau ocolit. Dar, dacă cineva -dintre cei care mă cunosc sau nu mă cunosc- își suprapune amintirile peste aceste rânduri, înseamna doar… că am citit același basm! Ileana Popescu Bâldea