Pornofagia sufoca Romania

În popor, mai circulă zicala: „Bună ziua ți-am dat, belea mi-am căpătat!” În literatura actuală, în revistele literare mai vârtos, dacă bagi în seamă vreun autor de versuri porcoase, de eseuri demolatoare la adresa marilor valori naționale, devii celebru. Mărturie stau puzderia de hip hopiști literari ce inundă cu imunditate metaforică paginile culturale stipendiate vârtos de factorii de decizie din cultura contemporană. Mă doare lejeritatea în care se complac mai vechii critici literari lăsîndu-i pe teribiliștii ce-și dau cu părerea adulând falusul creator al unor demoazele preocupate exclusiv în găsirea metaforei lubrice, capabile să oripileze până și pe cunilingușii consacrați deja în literatura română. Nu sunt adeptul unei scriituri suave, pășuniste aservite unor criterii estetice exclusiv pozitive, dar nici nu pot îngurgita miasmele unei falocrații demolatoare, ce-mi oferă metafore de gang, doar pentru că este incapabilă de altă modalitate de exprimare, pentru că-mi vine să regurgitez. Sunt de acord că literatura veristă are un belșug de sintagme ce frizează puritanismul exacerbat. Sunt de acord că tânăra generație își caută cu parcimonie tonul personal tot mai greu de definit. Sunt de acord și cu teribilismul creator al celor preocupați de metaforizarea instinctelor și a stărilor instinctuale. Dar de aici și până la oripilarea bunului gust prin rostiri specifice unor coprofagi sada, care simt și respiră prin organele genitale mediul în care ne invită să trăim literar, mi se pare prea mult. Și asta sub ochii și urechile unor paznici de templu literar consacrați, în fața cărora cu puțini ani în urmă te închinai plin de respect. Revista noastră a devenit aproape singulară în lupta contra imposturii estetice în creația literară, fie și din convingerea că odată și-odată se vor trezi la atitudine și „greii” din critica românească. Nu de alta, dar există riscul ca istoria să-i facă părtași la pidosnicia culturală ce se țese sub nasul lor la început de mileniu. Și ar fi păcat să trăiești într-o duhoare creatoare pestilențială cu iz de valoare literară. De aceea nu am rostit nici un nume, bazându-mă tot pe înțelepciunea populară: „Bate șaua să priceapă…” dând binețe mai ales acelora care au de pus umărul la justa punere în valoare a creației literare.