poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4491 .



Nebuni de portelan
eseu [ ]
si asa s-a terminat cu praful :)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ada cartianu ]

2005-03-12  |     | 



NEBUNI DE PORTELAN



Odata omul si-a faurit unelte. Era pe vremea aceea cand tu nu stiai daca ai sa te nasti sau nu. Totul e o pura intamplare, incepand cu planta si continuand cu animalul, omul, universul sfarrr!…totul e o intamplare absurda. Da, viata e absurdul in de-ale nu stiu care ganduri pe-ale nu stiu care timpuri cand cuvant nu care vorbe in bratele cerului destin.
Celalat incerca sa bage un fir de ata in ac cu degetele pline de tus. Paginile se strangeau singure de pe jos, era vorba despre inima care trebuia cusuta de carte. Numai privighetoarea canta pe canapea. Isi uitase popcorn-ul in cuptorul cu microunde. Coase-ti
gandul de hartia unde ti-ai pierdut anii traindu-ti propriile exuberante lascive band cafeaua de dimineata. Literele iti inundasera frigiderul transformandu-l in Abecedar. In ziua aia invatasesi sa scrii prima litera nestiind ca dupa ce vei invata tot
alfabetul te vei opri in litera D. Nici atunci n-ai stiut si nici acum nu sti daca vine de la “destin” sau “dobitoc”, insa te-ai dus inainte. Trebuia sa-ti gasesti dimineata in cafeaua cu sare. Era regula simpla care urma ultimei fotografii arse in scrumiera vietii. Mult tutun si chistoace adunasei pana cand ai inceput sa scrii absurdul.Nu te-ai legat de cutiile acelea din pod, ai strans viata in ele gandind ca te vei reantoarce spre ceea ce ai fost. Habar nu aveai de adevar! Ma faci sa rad ironic cat de naiva puteai fi atunci.
Nu stiu de ce-ti placeau asternuturile albe pe care le intindeai la maxim ca sa nu faca vreo cuta. Ciudat paradoxul care te-a caracterizat totdeauna! In sinea ta te ondulezi nefiind adepta linilor drepte. N-am inteles nebunia cu patul dar cred ca a fost o toana de-a ta pana ti-ai vopsit unghile. S-ar parea ca fericirea e o notiune abstracta pe care o poti interpreta ca dogma. Filozofia a condamnat dogma atribuind-o doar religiei si istoriei cu toate ca a
indemnat omul la fericire. Fericire dogmatica, cat de absurd! Si de-a dreptul ilar mi se pare faptul ca desi religia te indeamna spre acceptarea suferintei iar filosofia spre lupta pentru fericire, mai multi credinciosi decat filosofi! Realitate absurda. Poate de aceea nu mai cad ingeri, se umfla in pene! Ce sa-ti mai spun de polemica acuta dintre adevar si minciuna lasand totul in agonia mintii lipsita de armonie. Ce crezi ca armonia poate fi partiala? Adevar si Armonie, partial si complet. Asa era totul inca din clipa evolutiei de la primata spre fiinta cugetatoare, trestia nu si-a stiut niciodata rolul asa cum nici vaca nu constientizeaza ca e sfanta. Multe ideologii s-au unit pierzandu-si puritatea cand omul si-a cautat asemanarea cu altul si cu zeii. N-a inteles nimeni ca indentitatea unui popor trebuie sa-si patreze unicitatea. Asa si atunci…blestemul cautarii in nestiinta. Se inundase subsolul de la ploaie si ochii aceluia se lipisera de zidul mucegait. Sarma pe care intindeai rufele ruginise si ti-a patat hainele indemnandu-te sa te gandesti mai profound la esente.
Uitase-i funinginea trecutului ca o crusta pe obraji. Indiferenta fata de ceea ce te-a durut cel mai tare m-a pus pe ganduri. Nu stiu cand te-ai privit ultima oara in oglinda, dar nici nu cred ca o vei face prea curand. Ai atins pragul acela de NU. Blocaj emotional sau se infundase teava de la baie de-ai ramas pe gresie zile la rand fara sa te misti macar un centimetru. Ciudat ca ochii fixati pe tavan pareau ca se incolacesc ca un sarpe pe-o raza de lumina. Acele zile lumea se zbatea in becul sub care adormeai noapte de noapte ferindu-te sa te demachiezi. Dealtfel cred ca am inteles de ce ai spart oglinda in seara aceea…era tarziu pentru magnolile crescute din fainata baii. Celalalt inbiba mainile in tusul tau cautand sa-si gaseasca echilibrul pana cand revelatia i-a izbucnit din masele demonstrandu-i ca echilibrul interior nu-l gasesti in altii. Sparsese rama in care erau ascunse cuvintele mastii. Stereotipe. Nu se putea face diferenta dintre sacru si profan cand ingerii nu-si desluseau ambiguitatea. Teologii sunt sugestionati de existenta unui adevar presupus absolut desfasurand procesul diverselor dogme religioase sub inboldul dramatismului. Suferinta devine cale spre desavarsire indepartand sugestia celorlalte posibilitati. Nu e absurd sa inveti omul la suferinta?! Cruzimea se depaseste pe sine cand omul invata virtutea pierderii de sine in altceva! ZARI si ETAPE!
Multe butoane intre degete pe care le activezi de fiecare data cand te desparti de lume. Ai ales calea aceea in care te joci intre imaginile tridimensionale ale perdelei. Filele cartilor pe care le-ai rupt zilele trecute tapeteaza asimetric peretii. Intresant dealtfel ca ai pus cap la cap cuvintele in propozitii. Ingenios fel de a-ti scrie sentimentele pe pereti! Din clipa aceea a ultimei propozitii creanga a crescut la loc. Numai cuburile se rostogolesc ciudat pe marginea geamului. Am inteles ca era vorba despre omul cu casa barca. Mi-l aratasei si mie cand ne-am plimbat pe langa padure atunci in ziua sepie. Ce mi-a captat atentia a fost pomul de langa casa barca. Atarnase de crengi tot felul de tablite. Nu stiu cat muncise sa scoata radacinile pomului cat mai afara din pamant dar vazand ce groapa facuse in jurul lor am ridicat contrariata din sprancene. Mai sa fie?! Clar e nebun! Ca altceva nu puteam gandi. Apoi, curioasa sa vad ce e-n mintea omului am citit de pe tablite incepand cu cele de la radacina si…si am citit:
PRIETENIE…INCREDERE…DRAGOSTE…IERTARE…DARUIRE…ce inseamna asta?…asta-i pomul fagaduintei? Hai ca-mi fac si eu o casa langa pomul asta! Daca el e Noe…casa mea din copac…ehe!…Tarzan. Noe si Tarzan vecini pe-o parcela de pamant impartind pomul magic! BUNATATE…CALDURA SUFLETEASCA…RECUNOSTINTA! Astea-s povesti! In lumea din care veneam eu oamenii nu locuiau in case barca la marginea padurii si nici nu aveau pomi plini de placute langa case. Bizar! Omului ii lipsea o doaga cu siguranta. Iar casa lui…da, ce sa zic…era o barca pe uscat. Intinsese un soi de staniol in jurul ei si atarnase pesti de plastic pe navoade vechi. Cand te-am vazut ca urici pe scara si bati la usa am inlemnit. Nu intelegeam ce faci acolo. M-am intors cu spatele citind grabita placutele atarnate de crengile pomului incercand sa par dezinteresata de ce se intampla in spatele meu. Fredonam obsesiv ce citeam incercand sa memorez papagaliceste cuvintele carora nu le intelegeam rostul in copac.
SANATATE…ACCEPTARE…CREATIVITATE…BUCURIE…MOTIVATIE…REALIZARE…ANGAJAMENT…repetam la infinit fara ca macar sa ma concentrez…Si n-am apucat sa termin auzind usa deschizandu-se. Parca se blocase ceva in mine conectandu-ma metafizic cu pomul, casa barca, barbatul care a deschis usa…cu tine. Vedeam prin ochii tai! Omul cu punga pe cap si colier de pesti la gat. Ce dracovenie mai e si asta?! M-am rasucit pe calcaie privind isterica imaginea din fata mea. Omul nu purta nici o punga pe cap, dar avea barba! Si mai scarbos!
Mi-ai facut semn si te-am urmat teleghidata fara sa ma opun in nici un fel. Zimtii timpului s-au sfredelit de ceasul atranat de cotul meu. Am minutele in oase si orele intre dinti. Le folosesc drept scobitori cand imi raman resturi intre carii. Nu carii dentare, ci de trecut. Carii de trecut, intelegi?
E vorba de alta esenta asemanatoare parului de pisica, te intoxica…ori faci alergie ori cancer…depinde cat de rezistent esti. Preferabila e alergia cand ca si cum iti fumezi propriul deget de peste. Am intrat dupa tine in casa barca asezandu-ma cuminte pe un maldar de reviste nebagand de seama ce fel de sunt. Tu te-ai asezat in coltul din dreapta langa sevalet. Erai in penumbra si-mi lasai impresia unei luminiumbre frumos modelate pe zid…sau…nu, NU! NU! pareai a fi ceara topita, alunecata intre lumini si umbre…dar sincera sa fiu nu stiu …cred ca era vorba de mirosul din incapere. Mi se invalmaseau gandurile apoi l-am vazut intre culorile panzei neterminate. Mi-a oferit ceaiul care mirosea a iasomie. Ciocolata se topise intre aburii prin care te priveam dezbracandu-te. Dar nu-mi pasa, ceaiul imi dadea o stare de bine vazand cum casa barca isi despica peretii in doua deschizand larg imaginea pomului fagaduintei…pom sau pamant? Nici nu mai vreau sa stiu in clipa asta...imi place ideea cu pomul! Inmormantati-ma in scoarta unui pom! Te-ai asezat in toata splendoarea ta pe matasea rosie valurita ca marea infuriata. Ah! Cred ca era atat de moale! Eu simt cum ma scurg intre orbitele tale si pofta nebuna de-a te saruta! Oh, femeie! Ce ganduri absurde imi provoaca mintea la duel…pervers duel intre carne si principii…E doar impulsul acela animalic de felina flamanda de propria-i carne. Pensula aluneca unduios pe panza alba umezind culorile ce se pierd una-n alta facand din tine …oh! …pomul fagaduintei si pestii atarnati de catargul fara panze. Si-a prins sirena in navod ! Mai vreau ciocolata sa admir placutele…nu scoateti nici un cuvant, stiu, fiecare dintre voi are gandurile lui…dar nu inteleg de ce tace totul…de ce scrie in unul dintre colturile camerei: PAUSE! Asa, stati nemiscati sa pot sa ma-nvartesc printre voi, dar am o intrebare:
“Ce reprezinta pomul de afara?”
haos! Imaginea se deruleaza extraordinar de repede. Capul meu vajaie ingrozitor privindu-va pe voi alergand dintr-o parte in alta, inainte-inapoi si tot asa…FF si REW…cand sus cand jos…STOP!!!!!Am strigat trantind ceasca de ceai peste reviste. PLAY.
“Pomul meu? Inca nu ti-ai dat seama ce reprezinta?”
“Nu, e aberant!”
“Pomul realizarilor personale.”
“Ce? Hehe!Astea sunt realizarile tale?”
“Da.”
“Omul cu barba care traieste-n casa barca langa pomul realizarilor personale. Interesant.”
“De ce ai venit?”
“Nu stiu, cred ca e vorba despre ea.”
“Inteleg. Cand te ratacesti este important sa gasesti un punct de unde s-o iei de la capat.”
“Da, i-am spus de atatea ori acelasi lucru…avea nevoie de timpul secera.”
“Invata somnul intre nodurile pomului. Strecoara omida cu tine in asternut si ia lectii de la pisica. E simplu.”
“Esti nebun?”
“Da. Tu esti nebuna?”
“Da. Am fiare in locul coastelor si pumnale in inima. Razboiul ideologiilor m-a indosariat intr-o coperta cu dunga rosie. Totul a plecat de la minciuna cuibul de vrabii din tara lui Stie-Tot.”
“Esti cu adevarat nebuna!”
“Au omis sa ma inchida la ospiciu pe cand mancam fluturi de matase. Daca vrei iti povestesc.”
“Oare de ce nebunilor le place sa vorbeasca?”
“In general au ce spune, nu-i vina nimanui ca nu-i asculta lumea.”
“Barba-mi sunt gandurile uitate-n sinea-mi dulce ambiguitate de nebun pesacr al nisipurilor. Nu-mi pasa de ce-mi radeti viata in ochi mijiti de curiozitate si ironie. Traiesc in dulcea-mi nebunie regretele si esecurile voastre surazand in lacrimi scoarta la radacinile picioarelor voastre stanca.”
“Nu stiu de ce nebunia e o problema. Omenirea si-a adaugat un sipliciu in plus. Daca-ar fi dupa mine n-as inchide nebunii in ospiciu, din contra, i-as elibera pe o insula in mijlocul oceanului.”
“Multi pescari ai stelelor si-ai nisipurilor.”

“Nu ma mir de ce ne dorim libertatea aceasta ciudata de om si mare…suntem nebuni la randul nostru dar, ce sa zic?…mai vreau ceai si, ea…ea de ce ma priveste acum atat de impietrita? Fata i s-a albit dintr-o data! Chiar nu o inteleg!”
“Pamantul ti s-a uscat pe talpi, nu-i nici o indoiala ca-i este teama.”
“Teama de ce?”
“Ca o vei parasi. Odata si odata tot va veni clipa aceea.”
“E imposibil sa ne despartim. Unde m-as duce fara ea?”
“Acolo, pe panza ta…ea v-a ramane pe panza asta cand v-a sosi clipa in care te decizi sa cresti pomul.”
“Eu?! Asta-i absurd! Eu am deja pomul meu.”
“Inteleg, insa pomul asta e radacina celuilalt…de aici porneste totul ca radacina vietii. Vei intelege cu timpul. Acum, parca vroiai sa-mi spui ceva…daca mai ai de gand sa te intorci acolo, stiu ca ti-e mila de ea.”
“Ne-am obisnuit impreuna si nu mi-e mila. Am avut nevoie una de alta.”
“E vorba de timpul pietrei cazut in clepsidra spargand aerul in cioburi pe cand norii erau.”
“Se apropie mai mult de seara in care au adormit pasarile pe marginea lunii.”
“Aha! Imi amintesc. Iarna inghetase totul.”
“Nu stiu daca era vina iernii in clipa aceea, dar stiu ca se scursesera amintirile in epava acostata pe malul iluzilor frante. Poate de aceea era asa frig.”
“Da, poate. Clepsidra nu se intorcea niciodata iar tu te priveai mereu in aceeasi oglinda sparta. Parea ca viata ta nu are nici inceput si nici sfarsit, un fel de neant in timp. Poate un spatiu lipsit de apartenenta lumii temporale.”
“Poate eram pasare si urma ca peste noapte sa-mi izbucneasca aripi din coastele fragile. Ce-mi mai doream sa zbor! Melodia cu canarul mi-a accentuat depresiile si angoasele. Aveam nevoie de timp in ziua aceea.”
“Timp…desertul tuturor si-al nimanui. Clipa destin. Desert apa. Om speranta. Mi s-a facut foame de radacini.”
“De ce tocmai de radacini? M-as indrepta totdeauna spre aripi, radacinile ma angoaseaza.”
“Pentru ca esti o nebuna salbatica.”
“S-ar putea sa ai dreptate, dar imi amintesc foarte bine ca in ziua aceea de august geamul inghetase. Erau doi…cazusera ultimii fluturi. Broastele raioase triumfau pe balta strazii. OAC-OAC! E mai aproape de energia timpului:TIC-TAC! Zborul fluturilor e lin, delicat, total diferit de brutalitatea timpului perceput de oameni. Si-n ziua aceea am simtit in nari miros de cenusa. Imi luasera foc amintirile cand viata fara fantome se intindea ademenitoare in patul meu dezordonat.”
“Singuratate…asta e pretul pe care-l plateste vietii un spirit liber pentru a-i da sansa sa fie el insusi! Chiar n-ai invatat pana acum?! Nu poti sa zaci in carcera lumii cu orizonturi stramte si nici in ocna oamenilor cu orizonturi goale! Ai stiut asta dintotdeauna!”
“Da, cred ca da. Insa imi cumparasem o caramida pe care o priveam incantata gandind ca v-a sta candva la temelia casei mele. Adapost imi gasisem in mine insami. Suradeam stiind ca ea reprezinta “intaiul” .”
“Si totusi nu ti-au placut niciodata zidurile zugravite in alb…te fereai de constrangeri si-ti doreai pereti colorati.”
“Albastru, Portocaliu si Galben…asta era de mult. Acum vreau o casa cu preti ROSII si NEGRI. Insa in ziua aceea am fost foarte hotarata ca nu zugravesc peretii niciodata si-am cumparat o cutie de creioane colorate hotarata sa-i desenez. In cele din urma am impachetat peretii asezandu-i intr-o cutie pe care am ascuns-o la radacinile unui pom. Pomul meu cu radacini groase, cu crengi inalte si ramuroase de-ti taie respiratia cand incerci sa privesti cerul printre ele. Dar fara placute atarnate de el ci, numai o stea cu sase colturi in dreapta coroanei, un soare in varf, luna in stanga si-n mijlocul lui troneaza Ying si Yang. Si ce mai are pomul meu in plus este faptul ca-mi lasa impresia ca pot atinge cerul cu mana, ca fiecare ram ma ridica spre el.”
“Din cauza aripilor…inteleg. Nu ai inca nevoie de ziduri in ciuda loviturilor pe care le-ai primit din partea lumii. Admirabila forta de autoconservare, n-as fi zis vazand-o pe ea.”
“Stiu, e ciudat. Intotdeauna a fost mai sensibila cu toate ca m-a purtat pe bratele ei de multe ori. Cred ca vine ca un echilibru…sti cum e…zile, stari, sentimente…”
“Totusi, desi pescar al nisipurilor si tu pescar al stelelor, gandesc s-adaugi pomului tau placutele mele…cu unele deja te-ai nascut.”
“Exact, tocmai din acest motiv nu am nevoie de placute atarnate ca la balci. Sunt mai discreta in ceea ce priveste desavarsirea mea. Esentele le gasesc in scoarta pomului si, tu pescar al nisipurilor sti bine lucrul acesta. Eu am stelele mele in sase colturi. Suntem noi nebuni amandoi, dar nebunia difera, la fel si pomii. Ceea ce voi adauga in viitor pomului meu vor fi punctele cardinale, dar pana acum nu le-am avut.”
“Stiu…ai mintit in seara aceea dimineata din Cismigiu in bratele actorului el cand beati sampanie sarbatorind legamantul cununiei ce nu avea sa fie. Ivascu te intrebase daca-ti sti punctele cardinale spunandu-ti ca Alice e N-ul lui. Ai tacut, dar ti-ai lasat minciuna sa izbucneasca…sau poate asa credeai atunci, ce sa zic?”
“Nu stiu…as fi vrut sa-mi stiu punctele cardinale, eram in cautarea lor si ma agatam de orice…in zbuciumul meu am crezut ca Andrei ma putea echilibra, poate putea daca nu fugeam…am fost o nesimtita, n-am nici o scuza.”
“Ioana Pavelesu te-a intrebat daca e el acela cand ziarele urlau o nunta ce avea sa se piarda in praful tipografiilor…te-ai fi maritat cu el daca n-ar fi aparut omul pisica? Te intreb din curiozitate.”
“Da, cred ca da. Adevarul este ca nu stiu daca era sa fie pentru totdeauna asa ca, mai bine ca s-a intamplat asa. Nu era timpul nostru. Au fost prea multe cereri in casatorie intr-o vara, ma speriasem si oricum nu stiam de capul meu. Am fugit fara sa-mi dau seama ca-i voi face rau.”
“Poate ti-ai facut tie rau, nu l-ai parasit cu nici o explicatie si in nici un caz onorabil asa cum iti sta in fire. Dar, poate, destinul tau era departe de lumea de aici. Te-ai nascut sub semnul calatorului.”
“Adevarat. Intodeauna am gandit ca voi avea un bungalow in Cuba si voi sfarsi ca Hemingway. Cu toate ca stiu ca sunt departe de-a realiza sfarsitul lui Hemingway, mai ales acum cand am prins atata dragoste de sinea-mi, insa voi avea bungalow-ul! Si nu voi fi nici singura ca-n noaptea aceea cand i-am plesnit pe cei doi nerusinati a aparut Long Beach California Man si mi-am recapatat zambetul.”
“Iti place singuratatea si totusi fugi de ea ca o nebuna salbatica ce esti! Asa a fost si atunci la curiozitatea pisicii pe cand latra asfaltul sa fugi de pe presul vecinilor. Cedasei dintr-un sentiment de autocompatimire. Erati amandoua singure si fiecare aveati o usa de trecut…afara sau inauntru.”
“Oarecum. Autocompatimirea nu cred ca era atat de mare pana in momentul in care m-am trezit singura imaginandu-mi ca voi sfarsi batrana si urata intr-o casa plina de pisici. Un dezgust total m-a cuprins in clipa aceea...si-am zis NU!”
“Insa ai luat-o in casa ca pe un alt joc al destinului. Simteai ca e o provocare si totodata un joc grotesc si comic. O pisica la usa ta. Nici mai mult nici mai putin, O PISICA! Si tocmai una dintre acelea periculoase careia ii cazi victima linguselilor mieroase printre picioare. Afurisita pisica!”
“Am muscat momeala fatarniciei ei, tocmai asta nu mi-a convenit. Cedasem in fata monstrului tarcat cu patru picioare care odata intrat in casa, stapan pe situatie isi atribuise cu nesimtire rolul de sef. Groaznic! Ma enerva la culme si-mi era mila totodata! Nimic nu putea fi mai ambarasant decat existenta intre doua extreme. Ba vroiam s-o mangai, ba s-o dau cu capul de pereti! Simteam ca stau cu dusmanul in casa dar dintr-un soi bizar de bun simt fata de mine insami incercam sa-i respect acestui monstru anumite drepturi naturale. Of, pisica nesuferita! Nejustificata era grija cu care ma trezeam dimineata sa-i schimb nisipul si sa-i dau de mancare. Concluzia a fost ca viata e surprinzatoare si asta era tot ce-mi puteam spune dimineata in timp ce-mi periam dintii cu atata zel de credeam ca-i voi culege din chiuveta.
L-am tot intrebat pe presupusul meu inger pazitor extrem de anonim de ce n-am gasit un caine...un leu...chiar si un elefant!?!Apoi, tot singura in delirurile mele angoasate gaseam raspunsul ironizandu-ma de una singura. Da, pai trebuie sa-nvat sa traiesc cu dusmanul ca sa stiu sa ma apar! Ce atatea complicatii de praf in ochi sau rahat de porumbei pe balustrade albastre cand sunt cai mai simple?!”
“Tocmai de aceea a aparut si ea in viata ta...uite-o cum piarta in linii armoniase acopera matasea rosie. Nu stiu daca ai cu adevarat nevoie de ea...e doar o umbra in singuratatea-ti! S-ar putea sa o eliberezi cat de curand...poate cand mai ploiele anii pe strada crini facuta-n mai. E decizia ta cand e timpul sa arda cerul acela de toamna.”
“Sunt zile in care prima gura sorbita din cafeaua matinala ma pune fata-n fata cu gandul c-as putea fi propriul meu dusman. Nu e ironic? Poate sunt mai periculoasa decat oricare alt om care-mi gandeste raul dar n-are habar ce demoni nevrotici salasuiesc in mine. Uneori incerc sa nu-mi amintesc ce visez noaptea, nici macar acele vise care mi-ar da o stare de bine.O privesc pe ea incercand sa fug de “el”, de cablul telefonului pe care l-am rupt zilele trecute. Nu stiu, poate ea ma priveste atunci cand doarme si-mi spune cuvinte, dar eu uit. Ritualul deja plictisitor al fiecarei dimineti in care adopt atitudinea nongrata a unei indiferente ce-si soarbe gandul la o ceasca de cafea cu sare, ma face mai mult trista decat multumita. As vrea sa nu-mi mai pese si totusi...o pauza lunga se lasa intre mine si cafea. Dam impresia ca ne atingem de nevoie; doua buze reci si un lichid cald...e iarna afara si nu-mi las buzele sarutate...poate doar de ea. Dar nici ea nu intelegea de ce stateam cu geamul deschis pe o vreme asa groaznica. Privea fulgii de nea sperand sa gaseasca printre ei o pana de inger...nu ma credea cand ii spuneam ca s-au ratacit undeva intre pamant si paradis. Ma bucur pentru ca si-a pastrat inca speranta Oz-ului desi Daniel o prevenise in ziua aceea cand ea ii scrisese celeilalte: aici nu suntem in Oz, ci pe pamant!”
Barbosul a mutat samovarul intre mine si panza pe care picta trupul ei. M-a pus sa ma descalt de pantofi si mi-a luat picioarele intre maini iscodindu-le cu privirea, mai ales degetele. M-am strambat dezgustata imaginandu-mi un act pervers in care si le-ar vara cu pofta in gura. Am intors privirea cateva secunde si-am simtit o arsura cumplita in ambele talpi. Un urlet de durere mi-a tasnit din gat si ochii mi s-au umplut de lacrimi. Picioarele mele erau presate de mana lui pe un maldar de carbuni incinsi.
“Esti nebun?! De ce-ai facut asta?! Ma doare!!!!!E groaznic!”
“Ca sa inveti sa mergi.”
“Poftim?! Cum sa merg cu talpile arse..esti cretin!”
“Nu sunt cretin, sunt nebun iar tu stiai asta.”
Cu fata schimonosita de durere si neputinta de a ma misca o priveam pe ea care se inrosise la fata. Nici un gest, nici o clipire, statea nemiscata in toata splendoarea goliciunii ei si ma privea fix cum ma chinui sa suport onorabil usturimea din talpi. Oare cine-mi bate Oz-ul? Vrajitorul mi-a dat elixirul impotriva omenirii dar...ma ustura talpile. Batete-ar peste coaste si moarte!Ceru-i lemnul portii mele cand Zeul cenusa mi-a strigat numele printre flori de Leandru.Rugina pe marginile vietii acolo unde-i inceputul si sfarsitul. Balamalele de la poarta Raiului scartaie ingrozitor impingandu-i pe ingeri sa fuga din cauza zgomotului. Omul pisica a patruns in Rai patand puritatea cu viclenia sarpelui. Dumnezeu insusi a gasit o alta cale spre salvare lasand in constiinta omenirii noi credinta seaca a Raiului ca nebunie absoluta a habotnicului. Cianura in ganduri si simtire, amortire acoperita de dispret imbold al miscarii ca singura modalitate prin care omul mai schiteaza un gest. Stiu ca aberez din nou de-mi mintea vulcanica-n dementa traieste convulsii verbale in timp ce ma tereorizeaza durerea talpilor arse. Asezamile-ai pe inima! Atribut bolnav de conjunctivita tratat cu Proculin inca din clipa cand am inghitit cablul electric de care agatasem un bec. Stralucirea becului facuse lumina in inima mea revelandu-ma cu achizitionarea prizei pe care eram hotarata s-o montez in burta mamei. Dor de lichid amiotic. Intoarcerea la esente. Basusem si fumasem prea mult, mancarea imi suplinea angoasele si de vreo sase luni mancasem numai fier sperand sa ma transform in Omul de Tinichea.
Elefantul Alb imi aparuse la ferestra ajutandu-ma sa beau ultima picatura de nefericire ca s-o pot lua pe alt curcubeu, de la capat! fara simtire nimic n-a fost mai pur decat dulceata nonexistentei ce mi s-a scurs pe buze piatra. Furtuna de nisip mi-a umplut ochii de praf cand Elefantul Alb m-a ridicat cu trompa pe spatele lui. Sosise timpul sa plec si, cu fiecare pas pe care-l facea, ochii mei incepusera sa vada lumina.
Minciuna s-a inecat cu sine insasi. Minte-mi biscuitii cu cascaval!
Si-am luat avionul sa-mi iau gandul, sa-mi iau oasele, sa-mi iau de mine ce-a ramas printre nori. Fluturii indragostiti s-au pierdut intre metaforele vietii cotidiene. Cineva bause cerneala rosie sperand ca-i va umple inima de dragoste. Rosu - Iubire. Asocierea focului cu inima si iubirea. “Ratiune si sensibilitate”. Adevarul este ca ce te poate arde mai tare decat focul sau la fel de puternic ca si el? Ah! Talpile mele arse! Dar ce suflet parjolit!Cu toate ca, ma gandesc sa vand iubire la sticla de lapte, tratament pentru cardiaci sau pentru cei cu inima de piatra. Statuile trebuie invatate sa iubeasca, s-ar putea ca piatra sa se fi plictisit de atata singuratate.
Imi traiesc propria vina de a fi uitat de mine pentru altul si cum nu poti ispasii pacatele altuia, ma ard in ale-mi mele vintre pe-un film fotografic alb negru care-a cazut intr-o balta. Ciudat cum apa a umplut de culoare filmul caci,din intamplare, curcubeul se oglindea in acea zi in baltoaca.De la film am reusit sa ating aparatul de telefon, unul dintre acele vechi aparate cu disc. Poate discul care incadreaza cifrele in rotocoalele mici si ordonate urma sa defineasca trecerea anilor. Odata ajuns la “0” deceniul isi relua cursul dupa analiza de sine.Tehnologia mi-a transformat filmul fotografic in Floppy sau CD. Daca inainte eram un om de hartie, acum sunt un om digital format din configuratii matematice. Sunt accesata de butoane si am tot soiul de definitii. Omul modern care-si plange clasicismul, un bilet de intrare la teatru.
Am ras eu de omul cu casa barca, dar cred ca am sa incep sa port o punga pe cap de care sa atarn un numar.Cetateanul 3456 X, codul numeric personal mi-l stantez pe fund. Deoarece, o regula de “asfalt tango” s-a implantat in constiinta poporului lasandu-mi impresia ca asfaltul este laitmotivul iesirii lor din case. Magnet pentru privire, cocarjati de greutatea zilei pe care-o poarta umili in spate, cetatenii se pierd in duritatea asfaltului caci cerul s-ar parea ca le creaza toxiinfectii.
Azi era o zi altfel de cand m-am trezit dimineata incepand cu cafeaua cu frisca bauta la cafeneaua din colt. Apoi a continuat cu tanarul acela care mi-a furat privirea pe strazile iritantului meu oras...zambea in multime privind cerul. Imaginati-va un sir lung de chipuri crispate, ce-ti dau senzatia ca le-a bagat cineva un morcov stim noi unde, sterse instantaneu din peisajul strazii de un chip luminos. Un zambet si s-a schimbat lumea. Azi am fost fericita.
Ah! Ma ustura talpile. Ii privesc pe ei in umbra in care s-au ascuns de cand nu-mi mai pot misca picioarele de durere. Simt sudoarea fetei rece ca gheata si mi-e frig. Nu inteleg de ce ma lasa sa zac pe maldarul asta de reviste ce fel de nu stiu. Am unghile vopsite in negru, iar conturul proeminent din jurul ochilor il simt scurs pe obraji pana pe gat. Femeia in negru. Buclele blonde ce-mi incadrau candva chipul le-am facut si pe ele negre ca pana ciorii...sau ca pana corbului, dar cred ca ciorile sunt mai triste decat corbul; ele n-au nici o legenda. Ochii-mi albastri pe vremea aceea ... de i-as putea vopsi si pe ei...oh! dar ei ma tradeaza, sunt reci dar plini...NU!Lacrimile s-au topit in gheata! Sunt plini de trecut...mai indepartat de cei 26 de ani...atat de indepartat de cand nu-mi amintesc!
Auzi ce zgomot?! ciorile bat in catarg si s-a ars siguranta pe campul de lupta. Facliile au stins stelele parjolind pamantul de-a tacut vaca si-a surzit cainele; numai porcii si-au pastrat simturile si obiceiurile. Nu dezmint mocirla.
Sa mai de ce lumea cand de ce fluturi pe cand frunze. De cad flori minte mincinoase vorbe sangele-mi! Du-mi targa cu sufletul pe ea la reanimarea desertlui pe cand scoica indeasa perla in buzunarul camilei. Cameleon mi-e ochiul, dupa cum bate soarele, albastru, gri sau verde...concluzie matinala de nesomn cum ca as fi dupa soare cer, asflat si padure sau iarba...Aha! starile-mi sunt ca anotimpurile...nu ma mir de ce m-am indragostit vara.
Cand cealalta aparuse era prin iarna si n-o simtisem ca m-ascunsesem de frig intre carti si-mi facusem plapuma din cuvinte. Biata cioara sasie cu casa-n piata de zarzavaturi printre tarabe cu branza si piersici. Cartile i-au speriat pe amandoi caci dovleacul si patlagica miros altfel si nu-s pline de dungi negre indescifrabile. Se scurse timpul intre doua luntrii pentru dumnealui pana in ziua aceea de august tarziu cand inviorarea oftalmica si olfactiva a dezvelit decaderea din rang. Ciorile au ajuns o specie noua: “ulii de oras”; mananca palaria veche a unui cersetor din parc. Mi se facuse mila de omul acela in ziua insorita, i-am strans mana sa-i dau un soi de respect pentru sine. Lumea din jur m-a privit ciudat. Eu si cersetorul cu mana murdara...eu imi pot spala mana dar ei...ei isi pot spala sufletul? Cum pot fi nebun sau poet? Am nevoie de limba aceea a mistuirii zbuciumand acordurile unei nebunii metafizice transformand cioara in zeita! N-am prins inca desavarsirea poeziei, trebuie sa-nvat sa ma mistui definitiv, sa-mi pierd si ultima ratiune!
Cioara canta-mi poezia! N-am avut niciodata ureche muzicala. NU!NU!NU!STOP!RELUARE CADRU!Poezie in pliscul unei ciori? Cata nimicnicie mi-a trecut prin minte! Poate am luat-o razna din clipa cand am vazut pisica pe balustrada acelei stele fiind convinsa ca iarna nu avea sa mai vina cand era evident ca ciorile nu cred in Mos Craciun. Aiurea e ca in timpul iernii aveam si eu perioada mea de hibernare, dar asta e, voi hiberna vara caci boii au asternut iarba pe Carul Mare. Telul metafizic al muritorilor domina nu numai pe teolog si pe filosof ci si pe cornute, transcendenta ca salvare din sine. Destinul metafizic sau religios deviat in drama misterului transcendentei inutile de la om spre cornuta, sa nu uitam ca dracu are coarne, sau invers. Ori in epopeea prabusirii din profan in sacru devenit contra tuturor argumentelor logice o stea din Carul Mare. Deznodamant de trib. Pipa pacii perspicacitatea spaimelor noastre. Sa piarda istoria omul, iar omul istoria...intoleranta in persecutiile timpului.
Departe unul de altul ieri maine. Azi traiesc pisicile, ciorile, boii, porcii si restul de NOI, bieti arivisti ai fatalitatii. Profetii pulberii!
“Omule cu casa barca unde m-ai ascuns?”
“Pe-o panza.”
“N-am mai scos nici un sunet de cand...”
“De mult.”
“Vrei sa tac in sticla?”
“E sparta timpului. La ce ti-ar trebui acum? Ai mainile crapate in trecut, da-le cu crema. Ai prins viitorul de-o aripa si te-ai dus…”
“Mi-as scoate inima la imprimanta s-o fac inima de hartie. Ma inghite vaza sparta pe care-ai desenat-o langa mine si nu inteleg ce rost au peretii intre care m-ai inchis cu oglinda-n ceafa...si...si flaconul ala de Extraveral langa masina de spalat amintiri ce semnificatii au cand ai pus trupul ei gol acolo ca ispita de a exista? Nu era totul clar inca de la inceput de cand ora oprise secunda-n busola punctelor cardinale? Le-am gasit...doar stii ca vorba aia cu “mai bine mai tarziu decat niciodata” tresalta-n vene pulsul.”
“E doar o alegorie inca din clipa in care-ai aparut la usa mea. Sedusa de ganduri murdare, acelea despre care iti este rusine sa vorbesti, te-ai lipit de uleiurile mele insistand sa-ti pun viata pe panza. Convertita unui feminism exagerat care-ti lasa desfranate simturile fara pic de pudoare nu numai spre o dragoste de sine ci, spre o dragoste de alta...te-a indoctrinat ca esenta feminitatii este lichidarea oricarei interiorizari spre contopirea cu o senzualitate inaccesibila.”
“Presimtirea mi-o lasa! Iubim in fuga si pe ocolite, iubim in intristare, in somn, in visare, in amintire...Vrand sa imbratisez ma trezesc din vis in noaptea instinctului primar al Erosului dezgustata de mine insami intr-o zvarcolire infernala cu minile intre picioare. Nu exista Eros pur! E un canal subteran plin de otravurile vietii scurse din elanurile noastre ingenue si prabusirile ce devin prilejuri de tragedie. Dizolvama-ti uitarii! Crocodilul cu falcile inclestate si prada zvarcolindu-se neputincioasa in tensiunea unui clar obscur suna telefonul si-am reusit sa-mi trag sufletul! Am scapat! Trenul e lung dar la capatul lui nu exista nici o usa. Poate doar un cablu lung bagat in priza.”
“In sfarsit! Ai gasit ideea trecerii dintr-o parte in alta. Niciodata nu a fost vorba despre usa de la capatul tunelului, ar fi fost absurd ca tunelul sa aiba usa...tot timpul transfigurarea era legata de acest cablu electric...energia. Valabila era lumina de la capatul tunelului datorita socului energetic.”
“Ce soc electric...energetic sau cum ii spui tu?! E vorba de vaginul femeii pe unde iese fatul afara...tunel...lumina...cablu legat de burta....daca n-ai prins ideea cu cablul electric nu-i vina mea...”
“Si care ar fi ideea?”
“Cordon ombilical!”
Mi s-a umplut gura de furnici. Am hemoragie intestinala si scuip deseurile cu care m-a hranit lumea. Trista lume! Fericita-mi eu! Daca n-ar fi ea, scumpa umbra mea, ar fi ce nu stie pamantul ghetarilor ca sa-ncalzeasca jocul ielelor pe sarma vietii. Sa nu mai noptile-nchinate de latra luna la caini la apusul diminetii pe noaptea ursitoarelor. Probabil absurdul din mine nu existase pana in clipa in care pe caldaramul strazii Brezoianu s-au prabusit stelele fara noroc din anul fantoma. Picasera pe asfaltul tuturor. Bizar fel de a trece in nefiinta! Asa si iubirea care tresare in luciditatea spontana a unei teorii gratuite: iubirea e uzata, s-a plafonat in sine-ai! Vrajitoarea vrajitoarelor din turnul de frisca cu ciocolata si-a mancat capsuna-n ceaiul de iasomie dandu-mi linistea din barba omului cu casa barca. Ce dulce ambiguitate pe pana roz a unui inger.Abia acum inteleg rostul venirii mele la radacina pomului fagaduintei...Viata e marea pe care trebuie s-o traversez fara barca! Ehe! Ajuns pe celalalt mal e doar o prelungire a sufletului, abia atunci pot spune ca am trait cu adevarat in lumea pescarilor caci, mai departe de acolo nu e decat inceputul fara de sfarsit al vietii.
Si ea, scumpa umbra mea s-a prins in navod pe catargul fara panze cantand pe solzi de peste Anotimpurile. Si de n-ar fi s-auda sirenele din port pe tarmuri de rascruce de-ale nu stiu care val, uite ca, pescar al vremii am legat barca de steaua Nordului si-am lasat-o acolo sa nu-mi mai caut umbra nici pe matasea rosie pe care m-asezai goala pusca in locul ei asteptand un body-painting in soarele din California Dream.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!