Să ne iubim organizat!

Intră, bă, balcanicule, și tu în rîndul lumii civilizate, îmi șuieră înveninat o voce din ecranul tv-ului, năpădindu-mi scărița și ciocănelul. Te iubești de atîtea secole complet anapoda, de-a valma, fără noimă, dezlînat, cu pauze inexplicabile de simțire, pretinzînd că iubirea e lucru mare și de cînd lumea și că doar nu te-oi apuca tu acum s-o reinventezi. A trebuit să vină alții să te scoată din papucii tăi uzați și să-ți arate că așa nu se mai poate. Noroc cu bisnisemenii ăștia amabili și cu altruiștii din mass-media care își tocesc creierii pentru tine, mouse-urile și tastaturile, ca să-ți explice cum e cu dragostea în contemporaneitate. Să-ți fie clar, pînă la anul nu mai ai nici o șansă să pricepi și tu cît de cît ce e cu amorul, cum se produce, cum poate fi consumat, cînd și în ce doze e indicat să fie administrat. Cască ochii, sfinții, chiar și cei responsabili cu iubirea, n-au răbdare să te deștepte pe tine! Degeaba te bați cu pumnii în piept, că occidentalii n-or să dezlege în veci misterul Mioriței și al aferentului destin implacabil, că, prin urmare, n-au cum să înțeleagă romanțele și iubirile profunde, pe motiv că, vezi doamne, ei nu s-au uitat niciodată pe bulgari ținînd de antena televizorului cu dinții și nici nu au au înșirat pe un codru de pîine o felie de salam cu soia, în timp ce făceau abuz de neuroni ca să găsească o cale de a încălzi garsonierele confort trei pentru a nu fi azvîrliți de nevastă din pat pe motiv că iar ai labele reci. De ce te burzuluiești și te strîmbi la ecranul televizorului? În fond, o iubire la pachet, organizată scrupulos cu șampanie și lumînări parfumate pe marginea căzii, conform specialiștilor, nu dă niciodată greș. Zici că sfîntul ăsta n-apare decît pe ambalajele de ciocolată și că nu găsești nici picior de Valentin în calendarul tău creștin-ortodox? Ceartă-te cu teoctistul, nu cu noi. Să găsească el un sfînt mai jerpelit și să-l înlocuiască. Pînă ună-alta, astăzi ai voie să te iubești cu cine poftești. Firește, cu acordul persoanei în cauză. Să îți scoți la mezat sentimentele pătimașe, romantice, iubărețe. Să faci declarații publice pînă nu mai poți cui îți dă ghes inima. Să calci pe picior pe cine vrei tu în tramvai, cu condiția ca grosolănia să aibă drept unică scuză faptul că tu ești dus cu gîndul la eternul feminin. Să dai iama prin florării. Să îi tragi un pumn șefului care s-a uitat știm noi cum la nevastă-ta taman astăzi. Să cumperi: ursuleți și cupidoni de pluș cu forme rubiconde, inimioare gonflabile, căni cu inscripiția I LOVE U (pentru că iubirea, se știe, nu se poate exprima decît într-o limbă de largă circulație), baloane, funde, mărgele, iepurași care, cu picioarele posterioare răstignite pe toată lățimea felicitării îți declară iubirea (uite-atît de mare!), CD-uri în care interpreții sînt păliți de oareșce tristeți tardive în urma diverselor despărțiri și pedalează pe corzile sensibile ale lui “te-am iubit”, “ochii tăi”, “inima mea”, “nu te pot uita”, cu variante mai realiste, ca “am fost un fraier cînd…”, medalioane cu inițiala ei, cornete cu semințe de floarea-soarelui, coca-cola, pop-corn, bilete la film. Iar, dacă lista nu e completă, sună acum la optnouă-optnouă… și sugestiile tale vor fi preluate de operatorii noștri timp de 24 de ore. 24 de ore! Atît. După asta să nu te mai prind cu flori la nevastă, amantă, colega de birou. Acum e momentul să dai din tine tot ce ai mai exchibiționist. De mîine, bagă de seamă, e cazul să redevii un cetățean demn și auster, într-o lume concretă, în care tarabiștii s-au reîntors la zarzavaturile lor, magazinele și-au strîns inimioarele din vitrine, felicitările muzicale au devenit afone, moderatorii nu se mai sărută în direct, florăresele nu te mai aleargă și, în care, efuziunile sentimentale se taxează ca nepotrivite, desuete și, cel mai important, de un înfiorător prost gust.