marin badea

Dumnezeu ne-o dă acum și, când o fi s-o oprească, n-o să mai fie… Când e nevoie… Nea Florică, drept, încearcă să ne facă loc pe o masă, în fața grădinii. Îl miră prezența noastră. Ne descoase,

Nea Anghel, Constantin Anghel, recunoaște că nu mai are șaretă. Și nici docar. Erau mijloace de deplasare pentru țăranii ceva mai înstăriți. Pentru șefii de fermă, ceva mai târziu. Și pentru

Eram câțiva, elevi de Bălcescu, aproape toți în an terminal. Bântuiam cenaclurile. Care în bufanți și espadrile, care în pantaloni călcați la dungă, de către gazde bătrâne, săritoare și care-și mai

la 1:39 am nimic nu e nou sub nori de sticlă și piatră ponce în întuneric privirea ta are ceva din tristețea animalelor de povară din destinul acestora nu dormi, nu levitezi, nu exiști

fii cu mine până când vegetații nemaivăzute, monstruoase, carnivore vor acoperi statui pași, înțelesuri palida lună sub care fugim mereu spre neprevăzut e fața unui arlechin de care nu se

prin stepele cotropite de miasme trec lăncierii, umbrele lor îndoielnice toți numai tigve, grimase, tăceri numai piele și cânepă, fier cât mai mult fier în cadență caiele, coifuri, zale și

lumea nu s-a oprit din rotit nici apele din săpat sub pleduri groase de cânepă ne simțim cel mai bine acolo ne amintim despre tot: minarete, autostrăzi, cochilii și rochii de bal primul sărut,

Nu încerci să-ți explici această fascinație. Poate e ceva atavic. Când homo erectus, sătul de vânătoare, prin stepele Eurasiei, imediat cum a început să stăpânească focul, câinele, calul, a decis

am scris despre tine ca despre o pisică retrasă mută întinzându-se leneș în înserare un apus pe care îl vedeam printr-un ciob de sticlă mată un ochi de ciclop făcut dintr-un borcan pentru

Pe ambele părți ale tuturor încăperilor ce alcătuiau acel întreg de formă dreptunghiulară, pereții erau văruiți într-un galben calcaros, măcinat de vreme, de mucegai, de plictis și depresii. Nu

azi a fost mai vară decât alte veri mai toamnă decât alte toamne cu adevărat un timp bun l-ai scrijelit în palmă sub linia destinului un fel de nor dolofan și păstrat în secret pentru când vor

Îi spuneai simplu: la copac. Nici acum nu ai habar din ce specie era acel arbore, voi îi spuneați Stejarul, te uimea dimensiunea acestuia, tulpina o puteați cuprinde numai dacă vă înlănțuiați mâinile

sub nori de turtă dulce ne vom refugia pe planeta aia construită special pentru tine vălurind caramel vanilii fructe glasate parfumul meu de mosc în care te învălui sărutându-ți picioarele cu

- Lucrați în presă? - Da. - Nu vă cred. - De ce? - Păi sunteți în civil, nu aveți uniformă! Duminică, puțin trecut de ora 10:00, pe doamna Cortel, fostă Oprea, din satul Dorobanțu, o găsim în

cu o lehamite pe care nu ți-o mai explici la ce bun treci prin tine și dincolo de ceea ce nu ești o mână de gânduri traversând bulevarde și streșini imaginare într-un echilibru precar ca și

E veselie, de dimineață. E 8:30. Lume-lumee, soroo, lume, cântă dintr-un difuzor, căruia nu-i ghicim amplasamentul. Suntem undeva, în centrul satului Dârvari, la casele dinspre baltă. Maria deja e

iubito acestei primăveri i-a fost tare dor de tine te-a așteptat să-i luminezi grădinile cum numai tu poți fi atât de minunată minunea mea care atât de încet te înfiripi un cântecel pe care îl

Nu știu unde mergeam, dar eram într-o zonă aridă, o amestecătură de mâl, zgură și nisip, cam cum arată haldele de steril ale zonelor miniere sau ale combinatelor siderurgice când ratează șarjele,

le-a dat nume de păsări doar atât a făcut după care la nimereală i-a aruncat pe fiecare pe unde a putut care în cuiburi făcute din crengi paie și mâl înalte suple de neatins un fel de turle

Ești un fel de rotiță dintr-un angrenaj necunoscut, pe deplin străin, total lipsit de afect, de rațiune, nu-i aparții, pusă acolo cu forța, împotriva propriei voințe, fără nici un fel de posibilitate

vine și pleacă vine și pleacă și tot așa și altfel nicicum o psihoză cu fazele ei recrudescente e absența asta în care ești atât de prezentă și-i spui: vom fi înalți vom fi extrem de

ți-aș spune dacă mi-ai lipsi dar exact cu asta se hrănește animalul din mine urâtul ăsta, diformitatea asta, scursura absența ta e forma mea perversă de dragoste supraviețuiesc astfel măcar