Omar Khayam

Viața se grăbește, rapidă caravană. Oprește-te și-ncearcă să-ți faci intensă clipa. Nu mă-ntrista și astăzi, făptură diafană, Mai toarnă-mi

Ramii sa mai ciocnim o cupa La hanul vechi de pe coclauri Caci pentru vin si pentru tine Mai am in sin trei pumni de aur. Ramii sa-nmormintam

Un om prin lume trece. El nu e musulman. Nici infidel nu este. Nu crede-n legi și zei. Nu neagă, nu afirmă. Dar vezi în ochii săi Că

Miresme, cupe, harfe si bucle aurii O, jucarii sfaramate de vreme, jucarii! Gand, fapta, renuntare, virtuti cainti si rugi Cenusi pe care timpul

O, vinul mă inundă în marea lui lumină! Se risipește ceața ce-a fost sau ce-o să vină. Cad lanțurile grele de rob întemnițat Și într-un

În astă-seară vinul mă-nvață-un sens mai pur: Cu sînge cast, de roze, paharele ni-s pline, Iar cupa-i modelată din închegat azur. Și noaptea-i

O, vino cu bătrânul Khayyām, și vezi de-nvață Înțelepciunea-i sfântă: știm că această viață E-un zbor înfrânt, iar restul atât e - o

Când n-oi mai fi, cu mine se vor stinge și rozele, și vinuri parfumate. N-or să mai fie răsărituri de soare, nici apusuri, nici bucurii, nici

Larma. Targ. Olarul cu miscari domoale calca in picioare, calca lutul moale, ce-i sopteste tainic: \"Frate, mai usor, mai cu mila: maine lut

În juru-acestei roze plutește-o fină boare. E-un nimb fragil de ceață? Vrej de parfum e oare? Un rest din vălul nopții e părul tău de maur?

Da-mi cupa si ulciorul! Sa bem, fermecatoare Faptura plamaduita din roua si eter! Cite minuni ca tine zeflemitorul cer De mii de ori schimbat-a in

Un om prin lume trece. El nu e musulman. Nici infidel nu este. Nu crede-n legi și zei. Nu neagă, nu afirmă. Dar vezi in ochii săi Că nimenea nu

Ivirea mea n-aduse nici un adaos lumii, lar moartea n-o să-i schimbe rotundul și splendoarea. Și nimeni nu-i să-mi spună ascunsul tâlc al

Grăbite ca și apa și repezi ca un vânt Ce-aleargă prin pustiuri, fug zilele-mi puține. Și, totuși, două zile indiferente-mi sunt: Ziua de ieri și

În sfere fără nume înalt m-am avântat, Dar zboru-a fost cădere în cercul pământesc. Și n-am avut cui taina aici s-o-mpărtășesc. Și plec

Credință și-ndoială, eroare și-adevăr, Ca boaba unei spume, ușoare sunt și goale. Opacă sau bogată în irizări de cer, Această boabă-i chipul și

Spuneți-mi, ce-i mai bine? Să mergi într-o tavernă, Sau să te tângui zilnic cu sufletul pustiu, Îngenunchind în templu? Dar eu nu vreau să

Cât timp voi încerca să umplu cu pietre marea nesfârșită? Disprețuiesc și libertinii, dar și credința ipocrită. Voi merge-n Rai sau în

Miresme cupe, harfe și bucle aurii: O, jucării sfărmate de Vreme, jucării! Gând, faptă, renunțare, virtuți căinți și rugi: Cenuși pe care

Dă-mi cupa și ulciorul! Să bem, fermecătoare Făptură plămădită din rouă și eter! Câte minuni ca tine zeflemitorul cer De mii de ori

Să nu-ți dezvălui taina din suflet celor răi. Nebunilor nu spune durerea niciodată. În zâmbet să te ferici de toți semenii tăi. Nădejdile, ascunse

Trăiesc iar anii tineri. Aprinsul tămâios În flăcări să mă ardă, căci, iată, vine ceața. Vin! Nu importă care. Nu sunt pretențios. Pe cel mai bun

Să-ți faci puțini prieteni. Din tine nu ieși. Căci prea des falsitatea credința ne-o înfrânge. Când ți se-ntinde-o mână, \'nainte de-a o

Ivirea mea n-aduse nici un adaos lumii, lar moartea n-o să-i schimbe rotundul și splendoarea. Și nimeni nu-i să-mi spună ascunsul tâlc al

O-nchipuire-i lumea din năluciri de fum. Un loc vrea fiecare pe scenă să ocupe. Tu află adevărul din adâncimi de cupe: Că totul

Să-ți faci puțini prieteni. Din tine nu ieși. Căci prea des falsitatea credința ne-o înfrânge. Când ți se-ntinde-o mână, \'nainte de-a o strânge,

Fii vesel căci, tristetea o să dureze pururi! Mereu aceleasi stele s-or învârti-n azururi. Din cărămizi făcute din trupul tău, n-ai teamă, Se

O-nchipuire-i lumea din năluciri de fum. Un loc vrea fiecare pe scenă să ocupe. Tu află adevărul din adâncimi de cupe: Că totul pendulează

De-aș avea o pâine, zilnic, să nu pier, acoperiș pe creștet și-un umil ungher, să nu fiu stăpân, nici rob al nimănuia- ah! ferice-atuncea

Sus pe boltă-atârnă-n spațiu ditai taur, altu-i poartă-n spate pulberea-i de aur... Între-acești doi tauri, uite-mi-l pe-Allah, câți măgari mai

Am venit pe lume-mai bogată-i ea? Voi pleca din lume-pierderea-o fi grea? vai, cine-mi va spune pentru ce din pulberi m-am iscat, și-n

Să-ți faci puțini prieteni. Din tine nu ieși. Căci prea des falsitatea credința ne-o înfrânge. Când ți se-ntinde-o mână, \'nainte de-a o

TrăieȘte azi! Ce treabă-avem noi cu Kaikobad cel Mare sau Kaikhosru? Amenințe cât vor Rustum sau Zal, Cheme Hatim la Supă – nu te

Azi nu mai bea vin David cel Divin, Deși se-aude-afară-ndemn: "Vin! Vin!" Cât cântă privighetoarea-n Roze, Să beau Vin Roșu vreau... și să

Un om prin lume trece. El nu e musulman. Nici infidel nu este. Nu crede-n legi și zei. Nu neagă, nu afirmă. Dar vezi în ochii săi Că nimenea

Adu-mi ăst rubin în cupa de cleștar, cu dulce șopot, adu-mi ăst prieten-sfetnic al oricărui om ce-i slobod! Întrucât durata lumii pământene-i

A-Toate-Făcătorul s-a întrecut pe Sine Când a creat făptura umană chiar din lutul Pe care-nsuflețindu-l, l-a învățat Cuvântul. De ce de

Cât de sărac e-acela ce nu poate să spună: "Sunt beat mereu de vinul cel tare al iubirii". Cum poate el să simtă în zori uimirea firii Și

Acest vas fu odată un biet îndrăgostit Gemând de nepăsarea unei femei frumoase. Iar toarta era brațul ce mângâia mâhnit Suavul gât

În zori intr-o taverna s-a auzit un glas: „O, voi nebuni de viată! Voi, tineri veseli! Vinul Turnați-l iar in cupe, ‘nainte ca

Am întrebat Savantul și-am întrebat și Sfântul Sperând c-au să mă-nvețe suprema-nțelepciune. Și, dup-atâta trudă, atât se poate spune: Că am

Ai grijă, în putere cât timp încă mai ești Să ieși de sub povara a ceea ce iubești! Regatul frumuseții se va sfârși-ntr-o zi, Din mâna ta, o

Cei mai de seamă înțelepți, savanții – adevărate torte vremii lor – S-au perindat prin bezna lumilor, Au bâiguit câteva fraze, făcând neînțelesul

Beau vin precum bea apă o salcie din râu. Alah, le știe toate, spui tu. Când m-a creat Știa c-are să-mi placă să beau. Dacă m-abțin Eu i-aș

Aici e doar Arena unde-o zi Ca un Sultan domnești, pentru a fi Trăsnit apoi de Ferrash* cel Urât Și Morții dat plocon, cât ai clipi. rubaiat

Cel care nu refuză tot ce-l momește-n jur Un sclav e al dorinții și-o victimă-a durerii. Tu sufletul păstrează-l mereu desprins și pur. Să nu

Bea vin! În el găsi-vei Viață-fără-moarte. Pierduta tinerețe din nou ți-o va reda, Divinul timp al rozei și-al inimii curate! Trăiește-ți

Alt'dat când mergeam la moschee Mă-ntorceam cu un dor mai bogat… Acum merg zilnic, de dor tot mai sărac, Stau la răcoare pe covor și

Am avut profesori străluciți. M-am bucurat de progresele și de succesele mele. Când mi-amintesc de savantul care am fost, îl compar cu apa

Noi nu vom ști vreodată ce ne așteaptă mâine. Tu bucură-te astăzi! Atâta iți rămâne. Ia cupa și te-așază sub luna de cleștar, Căci mâine poate

Bătrân sunt, dar iubirea m-a prins iar în capcană. Acum buzele tale îmi sunt și vin și cană. Mi-ai umilit mândria și biata rațiune, Mi-ai

Am văzut un olar la roata lui cântând Modela vase amestecând Glorii de împărați, Lacrimi de om de rând… Traducere Paula Romanescu –

Cel ce creat-a stele și-ntreaga vastă lume. Când a creat durerea s-a depășit pe sine. Voi buze ca rubinul și voi, pleoape fine, Câte sunteți

Avui vestiți maeștri. Făcusem mari progrese. Când mi-amintesc savantul ce-am fost, azi îl compar Cu apa ce ia forma impusă de pahar Și

Când Îngerul cel Negru va veni, Pe înserat sau poate-n zori de zi, Și sufletului Cupa îi va da, Nu ezita, bea tot – și vei dormi. rubaiat

* Când plesnesc bobocii-n floare, pași pe mal de râu să-ncetini către marginea câmpiei, cu vreo doi sau trei prieteni și iubita ca o zână.

Cel care prin știință ajunse pân' la stele Fu refuzat de taina de dincolo de ele. Și-acum stă ca și bolta pe spate răstignit, Uimit în veci de

Aș vrea să-ți spun o taină omisă din Scripturi: Din tină de mâhnire e omul încropit. Adună-aici o vreme ceva fărămituri Și-pleacă apoi cu

Atâta duioșie la început. De ce? Atâtea dulci alinturi și-atâtea farmece În ochi, în glas, în gesturi - apoi. De ce? Și-acum, De ce sunt toate

Miresme cupe, harfe și bucle aurii: O, jucării sfărmate de Vreme, jucării! Gând, faptă, renunțare, virtuți căinți și rugi: Cenuși pe care

Bea vin! Curând vei trece și tu supremul prag. Și nu vei lua cu tine nimic din ce ți-i drag. Aceasta-i marea taină: laleaua scuturată Nu

Bea vin, căci el dă minții supremă strălucire, Credințelor lumină și inimii uimire. De-ar fi băut și dracul un strop, s-ar fi-nchinat Cu o

Ce?! Voi fi în Rai recompensat Că n-am căzut plăcerii în Păcat — Sau pedepsit ca Debitor într-un Contract inexistent? Ce troc

Ce este această goană de umbre colorate? Fantastica lor fugă absurdă-i și sublimă. Ea naște dintr-o mare ce astfel se exprimă Și în aceeași

Beau vin și mi se spune de unul și de altul ”Să nu mai bei, căci vinul dușman este de moarte Al lui Alah”. Atuncea – zic eu – pentru Prea

Amfora-asta-a fost ca mine un nebun de dor și jale, rob gemând în lanțuri negre: cârlionții dragei sale. Toarta asta de pe gâtul amforei a

Bagdadul, Balkul, – spune-mi, ce s-a ales de ele? Fatală e și-o briză când floarea-i invoalată. Bea! Și evocă-n noapte, cu luna

Nimic n-au să te-nvețe savanții. Dar alintul Suav al unor gene o să te instruiască Ce este fericirea. Preschimbă-n vin argintul, Căci țărna e

Am venit, de unde? Unde duce drumul? Care-i rostul vieții? Tainele sugrumu-l. Câte inimi pure — Roata de Azur Arde-n scrum și pulberi!

Coranul – cartea sfântă – citimu-l câteodată, Dar cine se desfată cu el în orice ceas? Pe cupa plină însă o maximă-i gravată Pe care zi și

Somn pe pământ, somn sub pământ. Atât. Sus, jos, doar niște umbre înscrise de destin Într-un răboj de taină, cu filele de vânt – Unii se duc

Privește! Trandafirul se leagănă în vânt. Ce pătimaș îi cântă de sus privighetoarea! Bea! Ca să uiți că vântul va scutura azi floarea Și va

Se-ntoarce anotimpul suav al tinereții. Mi-e dor de vinu-acesta în care infloresc Surâsurile toate. Chiar aspru-l prețuiesc. Nu mă certați. E

Vreau doar o cupă plină, o pâine pe jumate Și-o carte de poeme. Și dacă sunt cu tine, Chiar stând într-o ruină, - mai fericit ca mine Niciun

Cât de sărac e-acela ce nu poate să spună: „Sunt beat mereu de vinul cel tare al iubirii”. Cum poate el să simtă în zori uimirea firii Și

Cortina sorții-i trasă și nimeni n-a pătruns Destinul plin de taina ascunsă în culise. Am căutat o viață, dar n-am aflat răspuns. Intrările

Dumnezeu ne-a lăsat cel mai scump dar dintre toate: Iubirea – jarul, lava – Așa cum unor plante Le-a dat otrava.

Grăbite ca și apa și repezi ca un vânt Ce-aleargă prin pustiuri, fug zilele-mi puține. Și totuși, doua zile indiferente-mi sunt: Ziua de ieri

Acest vas fu odată un biet îndrăgostit Gemând de nepăsarea unei femei frumoase. Iar toarta era brațul ce mângâia mâhnit Suavul gât cu-atingeri

Crearea ta și-a lumii, destinul ei și-al tău Sunt taine-aici și taine vor fi în veci și-n moarte. Surâde-le ca unor pericole deșarte, Căci

Sărmane om, nimica tu n-ai să știi vreodată. Nimic din ce-nconjoară această oră tristă. Încearcă să-ți faci Raiul, promis de zei odată, Aici,

Nădejdi nesăbuite mi-au risipit, iubito, În vânt mulți ani din viată. Dar timpul ce-mi rămâne Din plin de-acum trăi-l-voi. Vreau prin intensul

Nu-ți răsădi în suflet copacul întristării, Ci răsfoiește zilnic a desfătării carte. Bea vin și poartă-ți pașii pe căile-ncântării, Căci

Cum aș putea zbura-n altă lumină? O nouă dragoste cum aș avea? Când ochii-n lacrimi tot mereu suspină Nimic de lacrimi nu mai pot

Cum ce-am dorit eu n-a fost dorit de Dumnezeu, Cum ar putea deci dreaptă a fi dorința mea? Dacă ce El dorește, oricum, e bun mereu, Tot ce

Să cheltuim averile acum, Înainte s-ajungem umbră, fum; Țărână în Țărână -acolo mergi: Nici Vin, nici Dans, nici Cântece – doar

Dacă-n lume sunt statornic pe-o vecie de-o clipită e păcat să stau eu fără băutură și iubită. Rai și iad? Speranță, teamă? Vechi și nou? Cu

În zorii dimineții, când ceru-i de azur Să ții în mână cupa cu vinul cel mai clar; De adevăr se zice mereu că e amar; Vreau vinu-atunci să fie,

Sărmane om, tu nu vei știi niciodată nimic! Tu nu vei lămuri niciodată măcar unul din misterele care ne-nconjoară. Fiindcă religia îți

Iată, prin acest Caravanserai Ca ploaia au trecut cămile, cai, Derviș, Șeic... Cum i-a chemat Soarta, Toți au plecat, alai după alai. rubaiat

Am întrebat Savantul și-am întrebat și Sfântul, Sperând c-au să mă-nvețe suprema-nțelepciune. Și dup-atâta râvnă atât se poate spune: Că am

Dacă venirea ar fi fost după mine - n-aș fi venit. Dacă plecarea ar fi fost după mine - n-aș fi plecat. Ce bine-ar fi fost ca în lumea

Sculați! Soarele-a risipit Aștrii De pe Câmpia Nopții și-albaștrii Ochi ai zilei se oglindesc peste Turnul cel Mare – mii de piaștri! rubaiat

Dar în Show se Moare și se Naște, Cum pe Jucător voința-l paște; Iar El care te-a împins pe tablă Știe, știe Tot, Totul

Dervișule, dezbracă această haină scumpă De care nu știai când te-născut! Mantia sărăciei te prinde bine încă, Lumea va spune: îl știm, e-acel

Sunt unii care beau? Ce-ți pasă ție? Defectele nu ți le vezi de nas? Lasă-I în pace, nici nu știi că vinul E singurul refugiu care le-a

I WAKE! For the Sun, who scatter\'d into flight The Stars before him from the Field of Night, Drives Night along with them from Heav\'n, and