Nichita Stănescu

Dintr-un bolovan coboară pasul tău de domnișoară. Dintr-o frunză verde, pală pasul tău de domnișoară. Dintr-o înserare-n seară pasul tău de

Se ia o bucată de piatră se ciopleste cu o daltă de sânge, se lustruieste cu ochiul lui Homer, se răzuieste cu raze până cubul iese

Leoaică tânără, iubirea mi-a sărit în față. Mă pândise-n încordare mai demult. Colții albi mi i-a înfipt în față, m-a mușcat, leoaica, azi, de

Aceasta mare e acoperita de adolescenti care invata mersul pe valuri, in picioare, mai rezemandu-se cu bratul, de curenti, mai sprijinindu-se de-o

Spune-mi care mamă-anume cea mai scumpă e pe lume? Puii toți au zis de păsări, zarzării au zis de zarzări, peștișorii de peștoaică, ursuleții de

Pusca este alcatuita din trei parti: partea de sus, partea de mijloc, si partea de sus. Partea de sus este compusa din: partea de sus a partii

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta. Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori, că or să-mi

Din punctul de vedere-al copacilor, soarele-i o dungă de căldură, oamenii - o emoție copleșitoare... Ei sunt niște fructe plimbătoare ale

E o intamplare a fiintei mele: si-atunci, fericirea dinlauntrul meu e mai puternica decat mine, decat oasele mele, pe care mi le scrasnesti

Și-am zis verde de albastru, mă doare un cal măiastru, și-am zis pară de un măr, minciună de adevăr, și-am zis pasăre de pește, descleștare de

Se desenează pe nisip un cerc după care se taie in două, cu acelasi băt de alun se taie in două. După aceea se cade in genunchi, după aceea se

Ea era frumoasă ca umbra unei idei, -- a piele de copil mirosea spinarea ei, a piatră proaspăt spartă a strigăt dintr-o limbă moartă. Ea nu

Deși este încă seară simt că mâine vine vara cu lungi gene de mărar și cu ochii de muștar, cu obrajii de caisă unduindă a narcisă. Ca o

I După opinia mea în societatea contemporană rolul literaturii este la fel de important ca și rolul științei. Literatura (și aici am în vedere

N-am fost supărat niciodată pe mere că sunt mere, pe frunze că sunt frunze, pe umbră că e umbră, pe păsări că sunt păsări. Dar merele,

Noi stim ca unu ori unu fac unu, dar un inorog ori o para nu stim cât face. Stim ca cinci fără patru fac unu, dar un nor fără o corabie nu stim

ADOLESCENTA Tu esti cîntecul meu de izbînda. Peste noapte cînd te înfatisezi în firele ploii, intru surîzînd sub cupolele tale de

Vederea lumii se-ndumbrea, cand noi ne sarutam in piete si in scuaruri Un aer mat ne-nfasura, si nimeni nu ne-a lovit vreodata cu privirea.

Scriere este totul. Peștele e literă în alfabetul mării. O frază sunt păsările-n zbor. Totul e scriere. Totul este de citit. Piatra poate fi

Era o dungă albă pe atunci răvășităîn pieziș dinspre arbori spre trotuare. Noi treceam alunecând pașii noștri atingând clipele

Apa bate-n steampuri malurile nopții, rispind ovale fumurii și reci. N-o mai cerc cu palma, nu mai trag cu sorții: noaptea-I fără lună, sa te văd

De mult negru ma albisem De mult soare ma-nnoptasem De mult viu ma mult murisem Din visare ma aflasem. Vino tu, cu tine toata Ca sa-ntruchipam o

\"A murit Enghidu, prietenul meu care ucise lei cu mine.\" ( din poemul Ghilgames ) I Priveste-ti mainile si bucura-te, caci ele sunt

Mai întâi îți strângi umerii, mai apoi te înalți pe vârful picioarelor, închizi ochii refuzi auzul. Îți spui în sine: acum voi zbura. Apoi

Desigur, primăvara mi-a țâșnit din tâmple. De umbre, umerii îmi șiroiesc, tăcut, prea bine mi-e și nu mă mai pot rumpe de aerul rotund ce

I Cercetatorul suedez, medicul Nills Jakobson, a avut recent lugubra idee de a cantari o serie de muribunzi in momentul fatal. El a constattat

Trăiesc în numele frunzelor, am nervuri, schimb verdele pe galben și mă las pierit de toamnă. În numele pietrelor trăiesc și mă las cubic

Acasa mea e într-un cuvânt gândit de altul. Acasa mea e într-un sărut pe care l-am gândit în alți doi adolescenți. Acasa mea este

\"Si totusi ce este munca? De ce a ara e munca? De ce a gandi e munca? De ce a spera sperare e munca? De ce a visa visare e munca? De ce a cladi

Numai viața mea va muri pentru mine-ntr-adevăr, cândva. Numai iarba știe gustul pământului. Numai sângelui meu îi e dor, într-adevăr, de inima

Nu credeam să-nvăț a muri vreodată, nu credeam să mă zarzăre să mă piază de mugure înlăuntru de roată. Nu credeam să mă stele, nu credeam să

Ferește-te să ai dreptate Când ești îndrăgostit! Mai bine să ai umbră, mai bine să ai rază, mai bine să ai lacrimă, mai bine să ai orice

nu cum sunt eu sunt eu ci cum esti tu sunt eu un fel de tu sunt eu pe care nu l-ai mai lasat sa fie eu

Singurateca ea mă asteapta să-i vin acasa, In lipsa mea ea se gindeste numai la mine, ea cea mai draga si cea mai aleasa dintre roabele

A venit îngerul și mi-a spus: - Nu vrei să cumperi un câine? Eu nu am fost în stare să-i răspund. Cuvintele pe care i le-aș fi putut striga

I. El începe cu sine și sfârșește cu sine. Nu-l vestește nici o aură, nu-l urmează nici o coadă de cometă. Din el nu străbate-n afară nimic;

Când se va sfârși asfaltul drumului trupul meu și trupul tău se vor face asfalt ca să nu rămână necălătorită această țară de vis. Când vor

Intrare-n muncile de primăvară I Inimă mai mare decît trupul, sărind din toate părțile deodată și prăbușindu-se din toate

Amintiri nu are decât clipa de-acum. Ce-a fost într-adevăr nu se știe. Morții își schimbă tot timpul între ei numele, numerele, unu, doi,

El îmi spuse: scrisul este un mod de a încetini gândirea, de a desena primitiv chipul ființelor fără chip, degetele pipăitului pur- cel care a

Apărea în stele dințate chipul tău de atunci, numai contur. Nopțile mele, în nopțile mele. Stam lungit pe zăpadă, privirea îmi hoinărea printre

Soldatul mărșăluia, mărșăluia, mărșăluia până când până la genunchi piciorul i se tocea, i se tocea i se tocea până când trunchiul până la

Să descălecăm, degeaba fugărim cărarea moartă Înspumată e zabaua ca la drumul cel dintîi Iarăși ne-au furat amurgul, curcubeul viu ce

Brusc, pasărea a murit în zbor; ca o pupilă piezișă taie un nor. Șterge cu aripa flască steaua verde gata să nască. Suna murdar și greoi prin

Aruncă-ti văpăile negre din gene hotarul din tine și mersul alene, dă-mi mina și hai să fugim din hotare copila mea dragă, e soare, e

Deodată am auzit ploaia venind. De sus, când vopseam balustrada, am auzit-o! Blocuri de tăcere azvârlea înainte-i, pe-acoperișe. Deodată am

De-aici, din Câmpulung Muscel, fusese trimisă odinioară scrisoarea boierului Neacșu, primul text compact scris în limba română și păstrat, căci

Omul-fanta are indepartate origini. El vine din afara: din afara frunzelor, din afara luminii protectoare si chiar din afara lui insusi. Ia

Eu te-am rupt pe tine din aer, zeitate melodioasă, subțire, ca să-mi trec inelul brațului meu în jurul mijlocului tău nervos, ca un deget. O,

Mănânc libelule pentru că sunt verzi și au ochii negri, pentru că au două rânduri de aripi transparente pentru că zboară fără să facă

- Am adormit si am avut un vis: se facea ca eram savant atomist si lucram intr-un laborator de sticla... - Cine te

Poetul ca si soldatul nu are viata personala. Viata lui personala este praf si pulbere. El ridica în clestii circonvolutiunilor lui

Se dizolvă în mine, încet, chipul tău, de piatră solubilă o, tu, dansând un menuet, pururea nubilă Mă vor bea cândva, zeii și vor simți în

Dragostea pe care ți-o purtam pe-atunci făcea din mine un bărbat aproape frumos. Mă gândeam până la orizont și chiar izbutisem să mă gândesc până

El a venit si mi-a spus: Viata Este o absentă Între două inexistențe. Eu m-am uitat la el lung, i-am surâs până când am izbucnit în plâns.

Stau între doi idoli și nu pot s-aleg pe nici unul, stau între doi idoli și plouă mărunt, și nu pot să aleg pe nici unul și-n

Vitraliu Umbra ta, lovindu-se de ziduri, iar se sparge-n cioburi colorate. Oh, de-aceea m-ai zarit în strada adunînd pierdutele-i patrate.

A fost odată un cuvânt atât de frumos încât se prefăcea în obiecte lucioase, dând mâinii rupte nobil os și crivățului – oase. Nu cred că el era

Învins în afară, Evul mediu s-a retras în chiliile roșii și albe ale sîngelui meu. În catedrala cu pereți pulsînd, s-a retras, zvîrlind și

I Ceea ce este mai departe de mine, fiind mai aproape de mine, “tu” se numește. Iată, m-am trezit zbătîndu-mă. Se zbătea în mine

Începeam să mă topesc în tot ce este fiersc și sfârșeam detot să mor, în al razelor decor. Orb fiind fără lumină, destinu-și găsi

I. Dragule, cauta si te insoteste ca sa nu ramai prea singur. Vei vedea si tu, atunci cand vei iubi, cine iti va fi soata, asa cum arborele

Nu ninge cand e foarte frig. Nu ploua cand e foarte cald. Nu vin cuvintele cand te nasti. Nu vine anul nou cand mori. Nu pentru vedere este

Mâinile mele sunt îndrăgostite, vai, gura mea iubește, și iată, m-am trezit că lucrurile sunt atât de aproape de mine încât abia pot merge

Când ne-am zărit, aerul dintre noi și-a aruncat dintr-o dată imaginea copacilor, indiferenți și goi, pe care-o lăsa să-l străbată. Oh, ne-am

Atât de mult o iubeam eu pe ea că însuși cerul se curba albastru.

56 de ani voi trai, asemenea Colosului din Rhodos! Imi vor inconjura un deget cu bratele, mirandu-se, se vor speria de arama mea rasturnata, dar

La început când încă mai purtam pe suflet coaja de var a sufletului credeam și speram iubind să fiu iubit. Mai târziu când dădeam din trup ca

I Ca să poți să te fii, stai locului și sfințește-l, iar în călătorie trimite-ți numai ochiul. Vai de cel care se odihnește la umbra copacului

Vine focul, îmi zise, fii atent vine focul și-o să vezi cu ochii pietrele înmuindu-se și pe caprele negre de stâncă înecându-se în moalele

N-am avut de treabă și întorcându-mă mai târziu acasă, l-am scărpinat cu unghiile pe coajă pe Gică. Măgarul de copac numit Gică m-a luat în serios

I A venit îngerul și mi-a zis: de atâta amar de vreme te veghez ca să ajungi om de știință și tu până acum nu ai inventat nimic! Cum să nu; am

Fără mine nu se poate, dovadă că sunt. Fără mine nu s-a putut; dovada e că m-am tras din mine însumi adică din acel mine care-a fost. Eu

Orele plutesc pe langa umarul tau, sfere-albastre,si-ntre ele e Saturn. Si cum se duc,se micsoreaza mai inserat si mai nocturn. Nu-mi pare

Să ningă peste noi cu miei doar astăzi Să ningă inima în noi Noi niciodată nu am fost noroi O spun și mieii care ning pe noi O, dulce, mult prea

Seară de joi, seară deasă de suflet, în care destinele noastre creșteau ca iarba de primăvară, iar eu te iubeam atât de mult, încât te

I. Contemplare Dacă te trezești, iată pînă unde se poate ajunge: Deodată ochiul devine gol pe dinlăuntru ca un tunel, privirea se face

Ce-ai de gând cu tine, fă, subțire și galbină, prună mult și paltină icoană și datină?... Vrei sa fii tu rază, tu groasă cum e mugetu bătrână

Cea mai mare pedeapsă a noastră, cei care suntem, e lumina prin care fluieră un răsucit de înger tulburător, halucinanta natură, timpul

Eram copil și rezemam în priviri norii de primăvară. Mirosul pământului ud mă înfiora și-mi tremura de emoție spinarea, ca și cum ar fi

Dus aici bețiv opal lapovițe bici asud. Dur, o vietate cal- la cetate: ivor ud. (Citind versurile două câte două, de la coadă la cap, se va

Sunt atât de fericit astăzi de parcă mi-aș lua la revedere de la viață, de parcă mi-aș băga în inimă un măr ca să nu mai bată ci ca să stea

Și dacă pietrele sunt păsări dormind, lung dormind, ale unui altui aer?... Și dacă arborii soldați sunt dormind, după luptă dormind, ai altei

Gând 1 Părerea mea este că poetul nu are o epocă a lui; epoca își are poeții ei și, în genere, epoca își vede singură poeții. Gând 2 Vreau să

adio,-i ultimul sarut... butuci zemosi de cramposeie cu vita tot,cu vana-n lut te-au fost mustit din bobi,femeie... s-au dus in vant nescrise

Prietenul meu de o viata, poetul Grigore Hagiu, cu infinita lui timiditate, mi-a spus doua, trei vorbe despre cutremurul care ne-a indoliat tara.

Vântul a-nceput deodată și copacii au rămas suspendați. M-am oprit. Și-mi deschei cămașa, privind cerul nopții, cu gestul soldatului grec după

Dacă s-ar descuraja poetul ar cădea frunzele din copaci,- și ramurile lor ar rămâne ca niște spânzurători. Dacă s-ar descuraja poetul, femeile

I Incercam sa incordez lumina, asemenea lui Ulise arcul; in sala de piatra a petitorilor. Incercam sa-ndoi lumina ca pe o ramura a carei

În cearcăne verzui te ocolesc departe vibrațiile ierbii, arcuite tandru, și le ivești, și le azvârli în jururi, sparte cu râsul tău de

I Muzica este un răspuns căruia nu i s-a pus nici o întrebare. II Ioachim spuse: Singurul fapt care nu este un fapt al lucrurilor, ci un

Cine ești tu, cel care ești, și unde ești, când nimic nu este? Născut dintr-un cuvânt îmi duc înțelesul într-o pustietate divină. Întreb dacă

Poeziile foarte bune care sunt compuse pe o linie melodică proastă se uită iute odată cu linia melodică. Pe când o poezie proastă pe o linie

Ce justificare este oboseala de după muncă! Cazi, mă, direct în somn și nu tu înger peste creier fâlfâindu-și aripa ca să ți-l ocrotească, nu tu cer

Frunzele mă atrag spre ele violent, copacii negri din toamnă, sub ochiul lunii lent refuzând să adoarmă. Aud un ceas bătând în turn ore în

Lași mirosul tău în aer de metal și de femeie și de car încins pe lutul al întinderii caldee, de coloană viitoare dintr-un secol nenăscut de

Scoate-mi pielea de pe mine poate vrei o amfora, poate vrei sa bei dulbine Doamna Verde Camfora. Poate ca le este sete ale dumneavoastror

Înger refuzat de păsări, și înscris cu-o pană-n cerc să te șterg de pe nisipul alizeelor, încerc. Mai întâi steaua Canopus cea mult-galbenă, o

Tu n-ai murit pentru că eu sunt trupul tău care vorbește cu vorbele tale Când drag îmi este mie pe lumea asta cu iubirea ta mă gândesc la amorul

Mă întorsesem strigând: Unde este viața mea? Doamne, ce-ai făcut tu cu mine ca să-ți mătur cu sufletul meu natura lucrurilor. De ce m-ai pus

I Ah, cuvintele, tristele, ele curg în ele însele, deși sensul lor este static. Ce tragedie cuvântul

Ah, din fugă săream sub arțar, smulgându-i o frunză cu dinții! (Pieile Roșii, pe sub arțar, goneau, arătându-și toți dinții!) Iată, lassoul,

Pentru o mie de cantece am fost nascut Noua sute noua zeci si noua sunt ragusite de cantecul, unul pentru care-am fost nascut Nu ma injumatatiti

Acolo, la locul acela înalt la subțioara aripii păsării migratoare, eu mi-am făcut biserică și altar, unde fructele cerului, stelele se spovedesc

-Ce e cu tine, m-a-ntrebat el -mi-e altceva -ți s-a făcut de plop, ți s-a făcut de iepure ți s-a făcut de șoarece, de taur, de muscă -nu, nu, mi

Sunt urma trecerii tatălui meu, pe pământ, semnul pe care l-a lăsat lumina pe întuneric, starea de a fi fost, a secundei, după ce a

Mă asemui unui copac. El are foarte multe brațe, și eu, foarte multe brațe : două vizibile, o mie invizibile. Când sufla vântul brațele lui

I Sa cauti un cuvant ce nu exista si sa asculti cum timpul devine des. Un cuvant pe care l-ai auzit, si brusc simti ca nu exista... Ca si

Înger? Înger... Nu, nu e bine! Va să zică, de la început! Înger? Nu, nu e bine înger! Va să zică, adică nu culoare nu auz, nu miros,

„Gem făr` s-o știu și mi-s egale toate” (Mihai Beniuc) I Nașterea unei limbi este un mister al sentimentelor. II Fixarea într-un stat anume, cu

Deși inima mea este ascunsă între coaste, să vezi tu ce poveste: mi-e foarte dor de tine. Deși șchiopăt puțin și mă doare, oh, de la o vreme mă

I Mi-am spălat mai întâi mâinile, ca să fie curate pe stilou și pe hârtie; mi-am spălat fața și mai ales ochii, dinadins, ca să vadă fiece literă

Te-ai făcut subțire și prelung, și un sentiment ciudat te doare, și ești mândru, și ți-l porți pe umăr ca pe-un șoim de vânătoare. Și

Cădeau fulgi negri. Șirul de copaci lucea, când îmi mutăm pe el privirea. De-atâta vreme rătăceam tăcut târându-mi singur amintirea. Și se

M-aș înveli cu cerul și aș dormi dus, dar piroanele stelelor mă fac Isus. M-aș preface mort, cum munții se prefac, năvălitor în lume și

Pe urma ne vedeam din ce in ce mai des. Eu stateam la o margine a orei, tu - la cealalta, ca doua toarte de amfora. Numai cuvintele zburau intre

Ne opream in fata fiecarei luciri, atingandu-ne tamplele. Si cum te tineam cu bratul, langa inima, coama ta inelata-mi imbraca umarul cu o mantie

Ia-mi creierul în mâinile tale moi și învelește-mi-l în osul luminii. Prima mărime peste zero este infinitul, peste nimic,

Primejdii dulci alcătuind sub gene, mi te ivesti istovitor de dulce cu sânii bulbucati zvâcnind să culce pe ei sărutul lutului, alene. Te

Acest bloc de nervi se-nvârte încet pe șenile. El vine, da, vine direct dulceațo, la tine. O, lasă-mă să te iubesc cu trupul meu pe care mi

Din belșugul de verdeață, Cărăbușul de arama Vine din turnătoria Verii, să-l luăm în seama. Zgomotos ca o reptilă Printre vreascuri se

Cuvintele, îmi spuse prietenul meu poetul, sunt foarte asemănătoare cu ființele, ele sunt chiar ființe. Ele seamănă întrucâtva cu

Ma-ntorc, la tine ma intorc Doniri sa se-nfiripe! Se frange timpul intre crengi in ore si in clipe... Hei... maine-am sa-ti aduc in ochi

De ce nu m-aș putea uita înfiorat la brațul tău suav, când dormi, atât de bine tu mirositoareo, cu ochi închiși, enormi. De ce n-aș crede că

Mie mi se poate da numai ceea ce pot uita. Sunt chinuit de zei pentru că ei nu-mi încredințează propria-mi suferință, - ci lipsa ei, cunoscând

Si acum, Titu, as vrea sà-ti vorbesc tàcînd cîteva vorbe despre tàcere. Adevàrata tàcere nu este aceea cînd se întrerupe muzica sau cînd se rupe în

Părul tău e mai decolorat de soare, regina mea de negru și de sare. Þărmul s-a rupt de mare și te-a urmat ca o umbră, ca un șarpe

Vantul, sfartecat de boala imi atarna greu in maini Plang si plang de oboseala colindand din caini in caini Si-mi smucesc din colb

Inima se vărsa printre coaste, sufletul cădea în fluturare. Se țineau de inelare, mîinile noastre, într-o veche, grea înserare. Eu mă rugam la

o întâmplare a ființei mele și atunci fericirea dinlăuntrul meu e mai puternică decât mine, decât oasele mele, pe care mi le scrâșnești într-o

Când am deschis ochii, mă aflam în acest trup pe care-l vezi și vinovat de felul lui eram, cum vinovate-s frunzele că-s verzi. Și deodată-am

O, voi, ficțiuni, dulce lemn de tei. ... Deseori răsfoiam cartea neliniștit să văd dacă se termină bine. Teiul m-a iubit și pe mine. Pe vița

Îți știu toate timpurile, toate mișcările, toate parfumurile, și umbra ta, și tăcerile tale, și sânul tău ce

Pierit și cu moartea fluturând aidoma unui grajd părăsit de armăsari puțind de sângele uscat al animalelor privirii ei, vai mie, sunt o biată

Ah, copacule, frunza ta imi cade pe umar, soarele-si roteste ochiul, cazand la orizont, umbra ta e lunga si subtire pe campul acesta pustiu, de

Am devenit cam mulți, îți zic, și nu prea înțelepți în cetate. Războiul dă lacrimi în ochii mamei! Înapoi la aratul câmpului și la pescuitul mării!

O vreme de argint masiv pe-alocuri innegrit de vreme, tintat cu sori, metalic tiv, la orizont scrasneste, geme Copacii de argint, tacand,

Patru evanghelii scrie-vom despre căderea frunzei în toamnă. Matei zice-va: - Frunza de verdele verdelui cădea-va în toamnă. Marcu striga-va: -

Poetul, cu un șoim pe umăr, intră în cetate. El se simte foarte tulburat și întocmai ca steaua Canoupus, cea din emisfera australă cea vazută

Nu există primul război mondial al cailor. Nu există o Hiroșimă a cailor, gândită de cai, realizată de cai întocmai și la timp împotriva

Pe campu-nghetat caii mureau, cate unul, in picioare, cu ochii deschisi, de piatra. Vantul ii rasturna pe rand, cate unul, bubuiau pe rand, cate

Zidul cerului cenușiu creștea la capătul câmpiei înghețate. Pe frânghia-unei raze lăsate dintr-o stea se cobora încet, cu

El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete. Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinți. El a întins spre mine o ramură ca un

Tras înapoi de planetă auzeam îngeri, auzeam pietrele, galbenul, verdele cum urcau noaptea spre centrul pămîntului. Aeroportul lansa

Acasa nimanuia mi-am culcat fluturele si paianjenul. Nu va mai inmultiti, - am strigat la ei, hraniti-va cu raze! Fluture

Mă mușcă un câine ah, privesc prin el ca printr-o fereastră.

Se rupe totul, adânc, de neuitat, eu, inima, tu, inima; adevărul se lasă să fluture netulburat ca peste frunte, doar părul. Unul vine, celălat

șuieră o quadrigâ pe câmpia secundelor mele. Are patru cai, doi luptători. Unul e cu ochii-n frunze, altul cu ochii în lacrămi. Unul își ține

Aer despărțit de aer cu o aripă de roz metal, strigă rupt în șuier și în vaier de-o potcoavăde argint, de cal. Mor piloții pe chitare

Într-o mare de plasmă se balansează o pasăre. Ea care este a aerului, - acum în altă stare, în altă culoare, în altă mișcare,-acum trebuie să

Eram atât de atent, încât se stingea-n cupole amiaza, iar sunetele înghețau în jurul meu, prefăcându-se-n stâlpi răsuciți. Eram atât de

Slavă celor care nu au nevoie să fie înțeleși! Și fericire celor care nu au de ce să-și ceară iertare! Trăiască și înflorească cei care știu

Cum se măr, cum se mărită,- se știe desigur, se cam știe. Cum se ramură și se umbră și cum se răsare, desigur se știe se cam știe. Cum se

Si totusi asta ramane cel mai important, vechiul copac pe care l-au mai vazut si altii femeia dintai, pe care-au mai iubit-o si altii, piatra

Vezi, imi spuse el, vine un moment in care durerea se schimba in indiferenta si nenorocul in obisnuinta. Nu-ti mai pasa cine stie ce, - si un

Iesise-n calea sufletului meu aiurea, din trotuare, Dumnezeu, dar searagrea de stele si de lut ardea pe strazi si nu l-am cunoscut. In

Voi colinda cu inima mea mergand prin zapada, mana mea in cinci colturi ca o stea incepe cuvinte sa vada. Bratul meu, o coada de

Ca un răget luminos, în creierul meu a explodat o celulă ; de străinătatea prea nouă în care se afla rătăcind de la începuturi. Mințile mi

Sublimul aproape că nu suportă o definiție ca noțiune și nici nu știu dacă el este o noțiune; partea de noțiune a sublimului are mai puțină

Beduinul, pe când stătea cocoțat pe dromaderă, zări în pustia nisipoasă a deșertului un os zâmbitor. De bună seamă, și-a zis beduinul, e un os de

Fiindcă nici eu nu-nțelegeam nimic și nici tu am crezut că suntem de-o seamă. Ne-am mărturisit unul altuia cel mai tainic secret, - acela că

\"Mi-aduc aminte ca mama mea tocmai facea niste bulion intr-un cazan mare de tuci pe care mai inainte niste tigani scumpi care venisera la noi pe

Din volumul \"Fiziologia poeziei\" III. Contemplarea lumii din afara ei I Durerea poate fi întruchiparea vitală

Eu aș putea s-o omor cu o singură lovitură. Ea râde spre mine, ea surâde. Ea ridică spre ochii mei ochii ei strălucitori. Ea întinde mâna spre

Aerul se mai emoționa încă în jurul tău, tulburând vederea orelor acele, când înnoptarea venea alunecând pe roata inimii mele. Și glasul ți se

Ploua infernal, și noi ne iubeam prin mansarde. Prin cerul ferestrei, oval, norii curgeau în luna lui Marte. Pereții odăii erau neliniștiți,

Spunandu-ti un cuvant te imbratisez mai mult decat cu bratele Paserile salbatice au fugit speriate din tacerea pietrei de munte Lama lunii le-a

Pe ploaie, cu motocicletele printre movile de flori, roșu ud; verde ud; apoi cenușiu. Cade prin aer o stea cu aripi. Singurătatea sparge

Eu am trăit o stea îndepărtată cu reci dulăi lătrând în raza ei, sub frunza nevăzută dar înfiorată cap, trunchi și membre, devenirăm trei. Tăiat

Sunt un om viu. Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin. Abia am timp să mă mir că exist, dar mă bucur totdeauna că sunt. Nu mă realizez deplin

Plouă rărit peste aeroport prin aerul cu lucii conuri gri, orizontale, pe sub cerul mort sub măștile de nouri vii. Privirea ta trecea prin

Dacă timpul ar avea frunze ce toamnă !

Timpul, ce zid insesizabil cu ferestre de piatră! Timpul, ce zid fluid cu un bloc de piatră drept fereastră! Timpul, ce zid de verbe cu o

Partea întâi: mirarea I A venit vremea ca să dictez aceste gânduri îndelung trăite. Starea dictării este următoarea: privesc liniștit la o

Atât de repede ne vine insomnia brodându-ne ființe din afară. Vrei pielea mea să-ți fie iia care te-mbracă domnișoară? Vrei tu să vreau să fii

A venit un înger și mi-a zis: - Ești un porc de câine, o jigodie și un rât. Pute iarba sub umbra ta care o apasă; mocirlă se numește respirația

Ana, curge-mi tu prin sânge ca să nu mi se mai verse. Cu gândirea tu mă plânge și cu lumile inverse. Ca să nu mă prăbușesc, vino tu cu pas

El era făcut să fie pradă, pradă a cuvintelor alese, - cu un șoim pe ultima silabă. El se bucura la simțul că este hrană, că este de

I Cand tu insuti impreuna cu existenta ta cu tot nu-ti mai apari, atunci esti bun sa fii azil si pat pentru mila. II Mila nu este pentru

Cerul se deșira în curcubee repetate. Pe dunga lor, săgeata trupului, în sus, fiece vârstă-și încorda, tăind la jumătate arcul culorilor,

Întrezăream în pietre ce străvedeam în ape. Un fel de tu al tău îndepărtat, un mal al fugii mai aproape de arsul meu palat. O prelungire și o

De mine cum trecea grăbită își rupse umbra și apoi cum i-o luai în brațe, iute veni ca să mi-o ceară înapoi. Și astfel ditamai bărbatul a fost

Ca o pasăre neagră pe un ou alb așa stau și îmi este dor de tine ca o pasăre albă pe un ou negru așa stau și îmi este dor de tine ca nimeni pe

Am început să înțeleg cîte ceva din ceea ce știu: În mine e un ochi înlăuntrul meu. Pînă nu-mi zdrențuiesc trupul în planete, el nu-mi va

El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete. Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinți. El a întins spre mine o ramură ca un

Albastru cu cap încoronat, cu albastru tăiș fulgerător, pe albastru l-a decapitat peste nor, sub nor. Albastru fără cap, a căzut, nu el

Tigrii sunt zvelți, fiindcă-i iubește ea. Ea e Artemis! Ea poate, ea știe. Palisandrii se-nchină cu umbră grea când trece și sună sandaua ei vie.

Mă invelesc de frig intr-o speranta cum se-nveleste soba nou zidita în reliefuri de faianta cu focul pururi logodita. Nu pune mana peste mine

Ea mi-a spus, căci mă iubise, – despre marele Ulise, care tocmai plânsu-mi-se de rău gând, de negre vise. El mi-a spus, căci mă urâse, –

Totul ar fi trebuit să fie sfere, dar n-a fost, n-a fost așa. Totul ar fi trebuit să fie linii, dar n-a fost, n-a fost așa. Ar fi trebuit să

Ca să fiu sincer cu tine, am dat târcoale până acum ca să-mi iau aplombul. Să nu ți se pară niciodată ție, flăcăule, că e greu să ridici un munte.

Ea isi puse mana ei cea dalba de copila Pe umerele meu cel negru si paros, Ea mirosise intocmai cum e floarea de zambila, Eu stam paralizat si

Aș ciocăni cu unghia pîna cînd n-aș mai avea unghie, și cu degetul pînă cînd mi s-ar toci. Dar a venit la mine orbul și mi-a spus:

Ma spal pe fata cu sufletul unei pietre pe maini ma spal cu nisip. Imi lipesc de inima fata traita si singuratica a bolnavului N-au

Tu ai un fel de paradis al tau in care nu se spun cuvinte. Uneori se misca dintr-un brat si cateva frunze iti cad inainte. Cu ovalul fetei se

Ca un răget luminos, în creierul meu a explodat o celulă; de străinătatea prea nouă în care se afla rătăcind de la începuturi. Mințile mi s-au

Ea s-a îmbolnăvit de aer exact în aceeași secundă când eu m-am umplut de bube. Ea era foarte palidă cuprinsă de febra stelei polare. Eu tocmai

Liniștea te însoțea pretutindeni, ca o suită. Dacă ridicai o mână, se făcea în arbori tăcere. Când mă priveai în ochi, împietrea o clipită din a

Deodată, la sud, sub soarele torid, se făcea că mă aflu într-o hacienda, pe iarba vânătă de vară. El a venit, mirosind a vacă și a taur și m-a

Așa cum țăranul se urcă cu tălpile pe oalele arse ca să le dovedească rezistente și de încredere bune, la vânzare, - îmi culc inima peste

Din volumul \"Fiziologia poeziei\" III. Contemplarea lumii din afara ei * Întâmplarea supraviețuiește

Iar nu mai suntem noi înșine, nu mai știm de unde începem și unde ne sfârșim, în spațiul dat, rezemat pe coloana acestor secunde. Iar ne sunt

Mă culcasem lîngă glasul tău Era tare bine acolo, și sînii tăi calzi îmi păstrau tîmplele. Nici nu-mi mai amintesc ce cîntai …Poate crengile și

Nu trebuie înțelese sentimentele, – ele trebuie să fie trăite. Nu trebuie înțeleși porcii, – ei trebuie să fie mâncați. Nu trebuie înțelese

Stau și ucid în liniște, ființele rezistente ale melancoliei Pe lupi mai întîi, apoi duhul albastru, pe jederi mai întîi, apoi mistreții

Tu ai un fel de paradis al tău în care nu se spun cuvinte. Uneori se miscă dintr-un braț și câteva frunze îți cad înainte. Cu ovalul feței să

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta. Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori, că or să-mi

Atât de mândru ea mergea și-atât de galeș, singuratic. Vedere mult prea mult avea albastru ochi al meu apatic. Atât de tandru mirosea când nara

Dintre pietrele lungi pe care le-ating cu mana, privirea ta suna cel mai indepartat. Acum ti-o marginesc treptele albe, acum ti-o sfarseste

- Unii zic: \"Data viitoare voi face ceva\". Altii zic: \"A trecut atata amar de vreme si n-am facut nimic\". Unii nu dorm din pricina lucrurilor pe

Poate ca ochiul meu verde ti-a cazut din zbor în palma în preadulcea ta mireasma odioasa doamna. Hai cu tîta ta cea calda, stai pe el ca

Bolnav m-am dus la președintele Baudelaire. Saturn îmi trecuse prin zodie și disperat că absintul e interzis în localuri și că,în genere,nici nu

Îmi vine să plâng cu sânge, să rămân când apa curge și să ling această rază care mă nechează. Mi-este foame de ce-i viu mi-e târziu de

Dacă mierea n-ar avea făptură ea ar fi vorbire pură și a libelulei și a lunii. Ne-am putea noi înțelege om și piatră într-o lege și ne-am mai

Numai o clipă, spuse aerul păsării care zbura Numai o clipă, lasă-mă numai o clipă sa nu fiu de față cu dumneata. Numai o clipă, numai o

Un arc de întuneric aplec atunci când las fruntea să-mi cadă sub culori și uneori îmi pare că-i numai un răgaz și că se rupe timpul îmi pare

Duceam în viteză piramide de var, dar nu pentru ziduri, nu, nu. Duceam cuvintele acestei limbi romane dar nu pentru a fi spuse de guri. Noi

Vuieste codrul atarnat de cetini si s-a cuprins in valvatai albastre In noaptea asta s-agatati, prieteni, securile si steagurile noastre.

- Ești trist astă-seară, îi spuse pasărea, văd eu că ești trist... - Nu, nu – răspunse soldatul, - Și totuși pari trist, zise pasărea cea

Merg și toate lucrurile dau din aripi; aripile de piatră ale pietrelor bat atât de încet, încât pot smulge din ele cristale de cuarț ca pe niște

De dor de tine văd iarba răsărind văd verde, foarte verde. Botul de bou al stelelor mugind și cornul lunii ce mă pierde. Sunt fericit că ești, că

Noaptea a nins peste camp cu pamant Tu unde esti, in ce gand? Crengile zvelte si goale in bezne danseaza intruna... Uite-le sanii, uite-le

Eu sunt un mijloc de transport, un fel de targă de carne pe care pietrele mari ale piramidei rănite la colțuri și pe suprafețe sunt duse spre

Eu te văd pentru că există vedere, te aud pentru că există cântec, te miros pentru că există flori, te îmbrățișez pentru că există brațe, te merg

Vezi, și eu am avut un vis. Vroiam foarte mult să mă desprind, să mă arcuiesc, să fac un salt. Cel mai greu mi-era primul pas! Mă și durea

Să nu ne ferim de suferință, ea este pământul cu morți ai ierburilor și cerul cu zei al vederii. Ea este focul mortal născător al luminilor, ea

Un nu știu ce în seara aceea era, plopii îmi păreau piroane în palme de Iisus și se făcea că în tăcere piatra ne cânta un tril de sus, de foarte

Placenta maternă nedezlipită încă de cuvântul pe care-l strig, - seducție a mirosului greoi din care nedezlipit, sunt. Născut pentru jumătatea

Eu știu că duritatea gândirii în idei nu stă într-o înjurătură, nici în scârbosul spus al vorbei. Mi-e foarte greu să scutur de pe mine cuvintele

Batea atat de tare si-atat de iute vantul Ca imi smulsese din pamant mormantul. Si ochii mi i-a scos la vale Ca doua scobituri

Ca o frunză de platan smulsă de vânt pleoapă căzând peste cuvânt strivind ochiul și curgându-l odată cu gândul, Ca un vultur zburând pe spate

Mie însumi îmi sunt un cal troian. Propriul meu umăr îmi cucerește propriul meu umăr, propriul meu ochi se jefuiește pe sine. Bătăile inimii

Ce vis ciudat mă străbătu azi-noapte!... ...Ardea spitalul cu bolnavi cu tot Și flăcările sfârâiau în cărnuri Râs alb cutremurat de savaot Ce

pentru cele două picături de rouă (să mi-o publice postum) Cînd marea își varsă din sine amarul și peștele cresc valuri și-atîta,

La smarald sunt dus, pe brânci, fiindcă-i place ei smaraldul cel cu-nverzituri adânci pentru unul, pentru altul. na, îmi zise ochiul ei cu

Trec prin starea acestui suflet posibile existențe - un năvod mortal ce smulge în sus totul, lăsând numai absențe. Las locului

Mari parașute coborau în ocean capsula. Noi stăteam ca niște cuvinte alcătuind unii lângă alții un înțeles de frază o vorbire întrupată a unei

Foaie verde fir lalele din puzderia de stele Galaxii, cuvant, luceafar, bolovani cu pieptul teafar, inima in piept bolnav sta luceafarul

Căzusem strâmb cu verbul peste orizont că l-am făcut să fie-n două, ca bucile unui copil de înger pe mare-atunci când plouă. Ce ploaie mai ploua

Ea aluneca pe panta unui deal de gheață cu un buchet de narcise în mână ea nu avea patine ci numai cizme de aceea îmi era frică să nu cadă ea era

Câteodată însuși cuvântul se împietrește în timp ce timpul împietrește. Câteodată ți se face dor de visul cu stele al altcuiva. Când un

Despre patrie se pot spune cuvinte scrise cu coltul inimii noastre suspendate in aer,albe spume ale marii acesteia,albastre. O,doar pentru

Casa cu ziduri mișcate cu odăile călătorind una într-alta. Sub pene de pasăre, tavanele toate trec marea, spre Malta. Salon cu masă lungă cu

Nevinovata, toata mirosea acrisor Se uita cu ochi mari la mine ca si cand as fi avut vreun inteles Toata era ca de iepuri un nor in alergare si

Tu plutești ca un vis de noapte Deasupra sufletului meu Iți sprijini tâmpla de inima mea ca de o piatra roșie, și aștepți să-ți spun

Ce, tu ești numai pentru privit ! Ce, tu crezi că moartea e numai pentru murit ! Ce, tu crezi că soarele e numai pentru răsărit ! Ce, tu crezi

Se-neacă pe apa solzoasă lumina, zeule mare! Acum, chiar acum, când citești tu, cititorule cuvintele acestea viața mea curge în fața ta și viața

Credeam că unul și doiul sunt de la tine în liniștea lor. Credeam că numele pe care mi l-ai dat și cuvintele pe care le am înfricoșător aidoma

Înconjurată de luciul rămas din retragerea ploilor spre mare, sfera își lua de la inima mea bun rămas rostogolindu-se-n zare. De la ochi, rombul

Rază lungă, nenorocoasă care nu a apucat să izbească o sprânceană, lumină mirosind a singurătate nevăzută și mai neagră decât întunericul. Nu

M-a izbit vulturul prăbușindu-mi-se pe umăr. Clonțul lui mi-a luat aerul din plămâni,- treaz fiind încă, m-am trezit cu lăuntrul meu plin de

Pomule, copacule, ai inimi cu miile și umbre, cu sutele - nu te latră câinele. Îți ții inimile-afară. Îmi țin inima în seară, trupul meu o

Eu nu sunt servitorul nici unui înger și nici aerul de sub aripa lui nu sunt eu sunt un cântec eu sunt un cântec pe care singur îl

Nu ninge când e foarte frig, Nu plouă când e foarte cald, Nu vin cuvintele când te naști, Nu vine Anul Nou când mori, Nu pentru vedere este

Am invitat steaua să lumineze, să fie. Am iubit-o pentru că e fixă și nu se clatină ca mine. Da. Adică nu. Am iubit-o Am iubit-o fără

Incet, sub pașii ceasului venit, se sterge, sur, noptirea-albastră ...și tot mai e ceva neîmplinit și singur, în iubirea noastră... Poate

Mă lăsasem sedus de surâsul cuvântului tău cum odinioară munții se lăsară părăsiți de mări cum niciodată lumina nu mai plecase spre zări, cum

Eu sunt o locomotivă cu aburi în urma căreia șinele se evaporă. Eu sunt o pasăre care zboară în urma căreia aerul se pietrifică. Eu sunt un

M-aș mai uita curat la frunza verde, dar amintirile mă trag în jos și mă înec în frunza verde de verdele trăit mă înec în frunza verde. M-aș

Poezia nu este superioara omului, si-n asta aflu majestatea sa, dar daca adevaru-ar sta in talpi nemaimergand dintr-o strivire n-ar mai

De mult negru mă albisem De mult soare mă-nnoptasem De mult viu mă mult murisem De visare mă aflasem Vino, tu, cu tine toată ca să-ntruchipăm o

Eu dezamăgesc crima, trădez trădarea de a fi. Tu dezamăgești crima, trădezi natura. Față de fapte noi suntem pedepsiți, față de lucruri noi

Vinule, de ce esti trist? Ea, acum, poate ca cere Frunzelor ingenunchere Troitei din somn, pe Crist Uite, lavita de ieri noduroasa si

Oh, privirea are sâmburi ca și cum ar fi o fructă, calul inimii pe dâmburi de din iarba ei se-nfruptă. Stau și nu mă clatin, stau chiar în

Sughita: Cineva gindea la ea. Cam peste-o luna-i dusa la vedere ...Odaia zace în tacere, perdeaua are ciucuri, creturi, pe masa - cinci

Plânsul ființelor de a fi ființe să nu mi-l dai în ochii mei. Gingașul trei cel umilit de patru să nu mi-l dai din unul meu. Lasă-mă numai

Casă cu pat înlăuntrul ei, trup cu inimă în afara lui, ah, o să ridic, o să înalț pe aripa unei păsări. Aerul e singura noastră pasiune. Apa

Vin vremuri rosii, de rascoala, sa imple varf privirea goala mocnind din codri si din stanci causul ochilor adanci Iubito, fumega din mine

Ești atât de frumoasă, iarna! Câmpul întins pe spate, lângă orizont, și copacii opriți, din fuga crivățului... Îmi tremură nările și nici o

Noi suntem doi, tu esti singura, de-aceea te lasam sa faci ce vrei tu. Noi iti dam doua inimi; una o tinem in mine, cealalta o tinem in

Lupul singuratic merge doamne, numai peste lege, numai peste cea zăpadă ce va fi cândva să cadă. A-ntâlnit un îngere dormitând în

Lac de culoarea perlei, lac întins pe jos pe pământ, ah, tu, de ce ești atâta de fricos și te transformi în pasăre uriașă și vericală numai de

Bătură în zăpadă lupii cu pas înfipt, talanți și rupii în ceasul ăsta, când nu știe noptirea-n crenge să se împle Imi urlă lupii-ncinși sub

I N-am cer. Ce e mai departe de mine sunt eu, negrul si înlauntrul. Cerul meu este de carne neagra. Cer îngropat. N-am cîmpie.Marginile ei

Cu gleznele julite, eu te pândesc când treci printre rocile țărmului, reci. Marea se va preface-n păsări străvezii, câte le-ncap ochii deschiși

\"Daca nu tii pe umar un sac sau o arma, te poti trezi peste noapte ca iti rasare din el o aripa.\" (din \"Marele trohanter sau despre ritual\")

Dacă te strâng, rămâne luna mereu pe sub tavanul stins. Secunda, ora, ziua, săptămâna îmi flutură de brațu-ntins. Tu taci și lași să fie

Traim un prezent pur ? A trai inseamna timp ? Timpul este tot ceea ce nu intelegem ? Timpul este tot ceea ce nu suntem noi ? Exista timp acolo

De prea multă vreme suntem în viață ca să nu le știm pe toate ale vieții, dar trece din când în când îngerul și deodată le știm pe toate cele

Orele plutesc pe lângă umărul tău, sfere-albastre, și-ntre ele e Saturn. Și cum se duc, se micșorează mai înserat și mai nocturn. Nu-mi pare

dacă cumva vine moartea, voi, ai mei, dragilor, voi să fiți și după aceasta.

Axios, axios! Deplasarea spre roșu, mereu aceeași deplasare spre roșu o, linii spectrale ale vieții mele, îndepărtare secretă și perpetuă a

Dacă scuturi din mine toți strămoșii mei, până la urmă, până la urmă va cădea din mine o stea! Ce viață, doamne, se mai înghesuie să

Mi-adaug firul vieții la dunga arcuită a timpului ce mișcă pământul pe orbită, cu fiece răsuflet al pieptului s-apropii cerul rotund, cu sorii

Se urâțise trupul gândit cuvintele erau spuse într-o limbă străveche și barbară. A trăi, devenise a trăit, - începuse ceva din sinea mea să

Cum să orbească dacă n-a avut ochi și cum să surzească dacă n-a avut urechi. Vederea o consideră numai pentru moarte și singură, a sa. Când

Dar ninge. Ninge cu ochi de pesti, cu ochi de serpi, de caini. Ninge izbind in ziduri pana devin nefiresti, oarbe si fara stapani. Ninge. Si

Poetul ca și soldatul nu are viață personală. Viața lui personală este praf și pulbere. El ridică în cleștii circumvoluțiunilor

Prin cate o mansarda, in puterea noptii, cand orele trec greu si frigul tencuieste toate crapaturile, las cate-o bucata, umarul de pilda,

Mă ridic și azuria boltă o împodobesc cu strigătul meu liniștit, pe care l-am deprins din copilărie, pe când rătăceam prin codrii

Până la urmă, rămâne doar osul; ce-a fost mai străin, mai înlăuntrul meu cuceriți-l pe el, pe gloriosul al cărnii și-al vinelor drept

Ar fi fost un pacat si-o rusine sa zbor Ar fi fost o tradare sa devin dintr-o data usor Greul pamantului care e dragostea lui pentru mine sa-l

Seară de joi, seară deasă de suflet, în care destinele noastre creșteau ca iarba de primăvară, iar eu te iubeam atît de mult, încît te

Acest lac, baltă în creștere, opalină, luciu monstruos de nici un fel de alb, fără de copac în oglindă, deodată s-a scuturat și a zburat drept

M-am trezit dintr-un somn pe care nu l-am dormit. Aș fi fost un arbore binemirositor dar mă chinuia foamea arborilor binemirositori. Aș fi fost un

Unde se termină țărmul nu începe marea dincolo de țărm nu e nimic corăbiile plutesc prin arbori delfinii amestecându-se cu dulăii ne latră și ne

Am născut o pasăre azi-noapte pe când întindeam privirea de la unu pân’ la șapte contemplând nemărginirea. Din privirea mea gravidă ea și-a

Te-aș alunga și te-aș disprețui de n-ai fi eu, de n-ai fi însumi. Te-aș plânge argintiu și gri cu plânsu-mi. M-aș lepăda de tine ca de

* Ah, ce miros în creier au cuvintele nemaigândite când parcă infinitele stăteau în punct, și logodite. Îți zic, nu carnea putrezind

Þi-am meșterit bănuți de fier, să-mi vinzi un ceas din sănii tăi zbucnind în vine zurgălăi, când flămânzeam de vis și cer ... ... Dar scalda

Mă cârpesc cu vorbe, cu substantive, îmi cos rana cu un verb. Nobile paleative de serv. Iți scriu cu trupul meu viața și mersul stelelor ți-l

Spune-mi, dacă te-aș prinde-ntr-o zi și ți-aș săruta talpa piciorului, nu-i așa ca ai șchiopăta puțin, după aceea, de teamă să nu-mi strivești

Simt cum se răcește în mine inima. Simt cum creierul îmi îngheață, adio, maximă viață, adio, viața mea minimă! Simt cum se face fuior de abur

Deși nu ești frumoasă cum este piciorul meu pe care-l țin întins sub zborul păsării verișoare cu ceea ce sunt; deși miros ca și cum aș fi

Putem să credem că am scris ceea ce poate fi citit pe aripa unei păsări din vis nemărturisit. Putem să spunem că am spus ceea ce spune piatra

Mereu câte-o cupolă, alta mereu. Ridicând ca de sfânt o aureolă, sau numai un curcubeu. Trupul tău drept. Trupul meu drept ca la o ceremonie de

Încoronăm oasele cu un nimb, al trupurilor. E dreptul întâiului născut. Celui de-al doilea nu-i rămân decât valurile nervoase ale

În toate părțile deodată, zise cel fără părți. Într-o singură parte, zise Partea. Ce este? Cum, ce este? Este, pur și simplu. Adică E, adică

Mă mai doare încă dragostea mea de ea așa cum îl mai doare încă pe cel căruia i s-a retezat piciorul, - piciorul retezat. Mă mai doare încă

taceri stridente, trotuarele inghetate, rebele, isi amintesc pasii din ele. Surasul tau amarui, funigel pluteste-n amintiri, stingher.

Orizontu-și bate albele vertebre, Se ating cu clinchet iederele frunții, Mângâi lins, cu palma, înghețatele febre, Trec prin paturi albe, mosafir

Mi-ar fi plăcut să fii mai bine-o plantă. O iederă să fii lângă obrazul meu, sunând, când reci curenții serii vin în pantă din cerul rezemat pe-un

Cât de lipsit de vlagă poate să fie adevărul și ce lipsită de rude poate să fie speranța. La capătul unei vieți, șoarecele știind totul despre

Ah, n-o să știe nimeni gingașa pricină a cireșului profunda pricină a stejarului cauza ochilor mei. Ah, n-o să știe nimeni zburata pricină a

Ah, legile fixe ca și cum am trăi un timp oprit. Am început de la o vreme să imit natura. Un grec în trecere prin inima mea mi-a

Era un bot mare de cal și, Doamne, ce dinți mari avea. Căderi de meteoriți în aval dantura lui albă era. El botul cel mare și lung ah, Doamne,

Existență, tu, care-mi dai numai iluzia că mă repet căzând cu tâmpla peste plite încinse până la alb când toamna aleargă cu ochii scoși din

Lumina surâdea pe ierburi și pe ramuri cu-ntregul ei alai de foșnete și lamuri în care îți afunzi uitarea și te pierzi. La ce-au mai nălucit, în

N-ai să vii și n-ai să morți N-ai să șapte între sorți N-ai să iarnă, primăvară N-ai să doamnă, domnișoară. Pe fundalul cel albastru din al

Doamne ce-ai vrut să-mi ascunzi cînd l-ai făcut pe cal ? Și cine ai fi vrut să nu știe și ce anume, de-ai făcut plopul ?!... Pe mine cînd m-ai

Parcă dormim și visăm, îmi spuse ea, și eu am crezut-o, pentru că devenea mai grea sau mai ușoară după voie asemenea păsărilor în

Ea sta plictisita si foarte frumoasa parul ei negru este suparat mâna ei luminoasa demult m-a uitat, - demult s-a uitat si pe sine cum atirna pe

Toata frunza-mi zice lotru c-am furat un ram din codru... Câmpu-i nins și tot mi-aș duce dorurile-n el, năuce, dară nopțile-nstelate i le ține

Urlă în mine inima ca pasagerul lucid într-un avion ce se prăbușește în flăcări. Eu ard, ea urăște, eu sunt dus, ea se duce. E vinovat

Ochiul se face frumos sau urât de după ideea de dedesupt. Timpul se face de semizeu dacă \"tu\" îl iubește pe \"eu\". Se întomnează, cad

\"A fi fara sens, inseamna a nu fi. Descoperire brutala si violenta odata cu scrisul. Scrierea cuvantului este echivalenta cu imbracarea trupului in

Uneori ai dreptate și aceasta mă tulbură și mă face nefericit. Uneori mă ai pe mine însingurând cifra unu. Uneori ne vine să murim cu moartea

La toamna cealaltă voi fi fost la munte în pădurea de brazi. Ce frică, ce spaimă reptile, șerpi, crocodili sunt brazii! Cine e om dintre

Îl văd arar mergând pe strămoșul meu de stejar adumbrind. O văd cu rază ne-luminând pe strămoașa mea de stea apunând. Mă văd iubindu-te pe tine

Moartea este originară din Milet deși unii susțin că se trage, de fapt, de la Siracuza. Originile morții însă nu se trag din trecut. Cuiul de

Cadea peste aceasta femeie iubita timpul tot trait de mine, o lumina pe aceasta femeie iubita traitul timp de mine. N-am putut sa-mi smulg

Să schimbăm într-un sărut numai tot ce s-a fost rupt. Să schimbăm în pasăre zborul de din zarzăre, ce-i sămânță dintr-un aer, doină dulce

Doarme, Doamne, pasarea tavalindu-si aripa sub ea, numai sub ea sub ea, numai sub ea... Ploua nori, ploua de somn, vis de beizade, de

Mirosea a mort de pe altă planetă. Pe șirele spinărilor de cai încolțea iarba și o egretă. Mirosea a mort de pe altă planetă. Inima toată mi-o

Visasem că sunt un animal singur. Că toți cei ai mei, cei cu ochiul galben pe spinare, ah, pieriseră, și singur, făr` de logodnică,

Primul mort pe care l-am văzut a fost un cal. De aceea, de câte ori aud cuvântul moarte, văd în fața ochilor un cal. În amurg, când aleargă

I Cât de aproape ai putea fi, tu, iubito, să fii de-aproape, ca să mă dezînsingureze de tine? Cât de departe ai putea să-mi fii, tu, iubito, din

De frică să nu mă înec în el lacul se stinsese în sine cum perla și-adună gârla lumină în sine. De frică să nu mă înec în ea se făcuse balta

Iti stiu toate timpurile, toate miscarile, toate parfumurile si umbra ta, si tacerile tale, si sanul tau ce cutremur au si ce culoare anume, si

Nu mai emiți nimic, nu mai primesc semnale ori poate nu mă mai gândești, ori poate tu l-ai șters dintre vocale i-ha, i-ha, la vechi calești pe

Am gândit un mod atâta de dulce de a se întâlni două cuvinte încât în jos înfloreau florile și sus înverzea iarba. Am gândit un mod atâta de

Se zgâlțâie învelișul, se modifică-ntruna, râde și plânge în același timp, întipărește cerul și mai jos, copacii, se lasă privit până când el

Părea că mă locuiește și că venise, lăsase o parte din cai pe ficatul meu. Ce miros, doamne, de potcoavă, și de vărsături de stea

Vaselica din Socoli Suferă de șapte boli; una-n suflet, trei în ea; și-alte trei la bidinea, c-a făcut amor pe bani cu lichele și

Cade-o frunza, si-un sentiment se-nfasoara in jurul ei, mult mai rapid cazand spre lume. Bate-o aripa, si se-nfasoara-n jurul ei un

Din volumul \"Fiziologia poeziei\" III. Contemplarea lumii din afara ei Pentru că-mi imaginez aceasta el mi-a

De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare, care mi te-ncolăcești ca un fum, ca o viță-de-vie în jurul pieptului, în jurul tâmplelor, mereu fragedă,

Piatra este un om în care alt om și-a băgat mâna ca într-o mânușă și l-a întors pe dos ca pe o mânușă?

Inimă fii simplă ca moartea Lucrurile simple nu se pot dovedi și sunt atîția morți în jur…

Se întristase ea atât de delicat că respingeam mâncarea lăsându-mă înfometat, cum e de soare zarea. Un val de mare grațios se răsucea în

Nimeni nu ne crede dacă sărutăm pasărea în zbor, iarba înverzind. Noi suntem un fel de martori ai adolescenței ruginind. Nimeni nu ne spune:

Calul este o margine deznădăjduită. Și eu sunt o margine. Teiul cu mirosul lui de tei cu tot e o margine deznădăjduită. Eu sunt numai o

Cuvântul moare în tăcere Se sbate înjunghiat de vis și vrea bacșiș și vrea durere, și-ntinde pumnul drept, deschis Atâta aur pe icoane prea în

Vine un animal și mănâncă o stâncă. Vine un câine care latră și mănâncă o piatră. Vine un fel de nimic și mănâncă nisip. La urmă

Alergam atât de repede încât mi-a rămas un ochi în urmă care singur m-a văzut cum mă subțiam, – dungă mai întâi, linie apoi... Nobil vid

Poezia este ochiul care plânge. Ea este umărul care plânge, ochiul umărului care plânge. Ea este mâna care plânge, ochiul mâinii care plânge. Ea

Eu nu te văd, ci te imaginez într-una și nu te aud, ci te murmur, te cânt Te-mpodobesc pe tine stăpână, stăpâna vieții mele și vieții lui

Ea se arata ca un inghet miscator al durerii. Un sus spre sus incolacit, rupand in tacere dantura serii. De dupa negru,deschide absente

Mă băuseși de privire îmi lăsaseși ochiul gol și m-ai domolit în aer pasăre fără de zbor, iar de frigurile toate cele a zăpezilor m-ai lăsat

Ceea ce se poate pierde nu este în mod obligatoriu de pierdut și mic. Eu, bunăoară, încă nu sunt în stare să-mi pierd viața. Ceea ce nu se poate

În cădere părem că stăm; în urcare numai, ne pierdem firea cum bunăoară în primăvară iarba și-ar pierde dreptul de a fi născută Haidem să fim

O, lucrurile n-au crescut odată cu mine. Mi-ajungeau până la bărbie cândva, în copilăria mea, acoperită de cețuri. Mai târziu, la sfârșitul

De celălalt fel de lumină sunt orb și nedeschis sunt. V-aș lăsa să treceți dar am o profundă surzenie pentru celălalt al cailor voștri, nici să

Scot sângele ștampilat la vedere. Mi se dă drumul. Scot osul sculptat la vedere. Întârzâi o secundă, dar mi se dă drumul. Scot îndurătoarea

Iartă-mă și ajută-mă și spală-mi ochiul și întoarce-mă cu fața spre invizibilul răsărit din lucruri. Iartă-mă și ajută-mă și spală-mi

Voci de mulți oameni la un loc amestecate într-un singur sunet imens urcă spinarea unui vierme de foc sătul de buricul materiei dens. Crește

...cat despre poeti...numai de bine!

Tragem la sorți cu inima smulsă dintr-un străin. Martorul întreabă: cap sau pajură? Nici cap nici pajură, răspunde corul antic. Inimă, pur și

Toți se știu pe toți nimeni nu mai aude pe nimeni. Cu un august rafinament, chelnerul aduce clătitele, laptele bătut și un syrinx. Tristețea se

Câtă istorie și ce trecut poate să aibe chipul subțire pe care-l aveai când mi-ai părut că te beam, otrăvire. Câtă răcoare și ce somnolență și

Se-azvârleau copacii în ei înșiși se-auzea cum scoarța se strâmta, între rădăcini, desigur, se făcuse loc să-ncapă cine vrea. Eu duceam piei

Nu săpa prea adânc, îți zic, nu săpa prea adânc, nu săpa că o să dai de cer că o să dai de cer de alt cer, de alte stele, îți zic de alt cer, de

Cea mai mare raceala tot mai are un tu in mijlocul ei, dupa cum focul cel mai mistuitor se ridica din gura unui lemn Chiar si dezesperarea poarta

Arbor invers, cu rădăcinile-n vânt, cu tălpile late ca frunza platanului, aproape plutind, abia atingând anotimpurile anului. Cu mâinile crestate

Secunda vieții mele mi-a luat-o un vultur în plisc patru morți și opt răniți văzui pe șosea. Secunda vieții mele în cer este în plisc la

Haide și nu te mai uita, nu te mai uita decât când cade, când cade îngerul, atâta. Haide, nu te mai uita tu în jos! Uită-te la el, uită-te la

Timpul, boșorog milog (coșcovit de-un veac să fie) înșirând printre gingie sfinții după catalog Ochii, doi, sub zbârci năuci, curg sub

\"Piramida ni se revela ca un soclu solemn pentru statuia punctului (...) O imensa temeinicie de piatra se trebuia intruchipata in piramida pentru a

Fără margine și limpezi noi doi eram Nimica, nimica nu ne despărțea pe noi doi Orice privire deodată prin noi doi trecea Umărul tău era mâna

Numai pentru că gândeam caii își întorseseră capetele spre mine, arborii toți se răsuceau izbiți de crivățe sublime. Numai pentru că

Se sărută, ah, se sărută, se sărută tinerii pe străzi, în bistrouri, pe parapete, se sărută țntruna ca și cum ei înșiși n-ar fi decât niște

M-a întrerupt cu trivialitatea lui fără de preț. Un șarpe lung, spăimântător. Am vrut atunci să am aripi am vrut atunci să pot să zbor. M-a

\"...Iata-ma la o masa de prieteni. Ma ridic de fum sa deschid fereastra pentru o aerisire. In drum spre canat, cu o raza ce-mi strabate creierul,

Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des. Eu stăteam la o margine-a orei, tu - la cealaltă, ca două toarte de amforă. Numai cuvintele zburau între

Până când și mirosul nu e altceva decât o lume locuită de ființe repezi, până când și auzul are locuitorii lui sufocați unul într-altul ! Până

\"Sunt fericit ca m-am nascut om iar nu animal, barbat iar nu femeie, grec iar nu barbar. Cand starea ierbii se face verde, incat pare a

Crăpături pe-un câmp de piatră, scări pătate de rugină, peste care, cu sandaua, Hercule bătu fugind, prind pe muchea zimțuită fibra groasă de

Mă ustură tot trupul cum pe stelele singure razele lor, sunt prieten eu intim cu lupul și cu străfundul peștilor. Mă doare timpul care-l trec cu

Ce singuratate sa nu intelegi intelesul atunci cand exista inteles. Si ce singuratate sa fii orb pe lumina zilei, - si surd, ce

Ce vis ciudat ma strabatu azi noapte... ...Ardea spitalul cu bolnavi cu tot si flacarile sfaraiau in carnuri ras alb, cutremurat, de savaot.

Pleoapa cu dinti, cu lacrima manjita, sare cazuta în bucate, dovada ca nu pot trai numai acum sunt amintirele mele, toate ... Dovada ca nu pot

Se dedică lui Victor Ivanovici Ne tragem din apă ne sufocăm în aer și tindem spre înțelesul cuvântului. Eu nu

Cum merg prin acest oraș locuit numai de tine, sus pe dărâmîtura zidului cu iarbă plouată, un cal mi se-arată păscând lumine, inima păscându-mi,

Nimic nu e mai ambiguu decât linia dreaptă nimic nu e mai dureros decât nunta ... și mai străin decât sărbătorile anului nou nimic nu

Motan m-aș fi dorit să fiu cu coada-n sus, cu blana-n dungi, cu gheare și mustețe lungi, c-un ochi verzui și-un ochi căprui. La ora când

Mai stau o înserare, ca să văd, umbră din umbră cum se lasă, cum al luminii văzătoare, dur prăpăd devine de din ce în ce mai moale, cum se

Vioară sunt învinșii și copii cu sunet dureros de dulce când morții vin ca vii pe viață să se culce. Pat dublu ca și doi și tu întunecare de

O, au rupt în aripi pânza de paing tulburând aeve liniștea cu stele ce se-aprind o clipă și apoi se sting printre-atâtea păsări, fâlfâind

Ce economie ai făcut cu mine, ce secetă se abătuse pe cer, cât de foame trebuia să le fie frigurilor toate din cer, de m-ai lăsat să fiu

Blană jupuită dintr-o vânătoare pentru pasul tău aerian, în decorativ ce doare eu ți-am fost doamnă mai an. Tu aveai un soț subțire lung ca

Stăteam cu laba obosită pe rana unui iepure, îmi mirosea a înserare a vieții. Ca într-o oglindă în soare mă uitam și coama lungă mă ședea peste

E-un viitor pe care-l poți atinge cu geana, îndărătnica mea femeie. Nu-i un joc, e numai un adevăr ce va fi la fel de prelung și de melodios, ca

Nu te abate, nu te tulbura lacule ca o lacrimă. Îmi țin cuvintele în gură ca pe niște perle. Ele îmi cad din surâs numai pe o tavă de

M-apasă luna peste față, peste piept, peste memorie, cu greutăți de platină, până când scap din mână steagul de glorie. Până când îmi îndoi

-Pe maine, ziceau judecatorii uitandu-se fix ochi in ochi, pe maine! -Pe maine, ziceau hotii, banditii si jefuitorii, uitandu-se fix la

Pe cine trebuie să pedepsesc eu prin moartea mea? Pe ce violet trebuie să-l văduvesc de vânăt? Bucuria mea de a fi a cărui ochi lacrimă este? De

Mai am un gând pentru un fir de iarbă verde, curândul din curând când mă va pierde, în răsucire-naltă în care orice stea e un burghiu în

Prea mi-a nins și mi-a plouat, demult, în copilăria mea cu nopți grozave cântecul de moarte ca să-l mai ascult, gândul să-l rotesc peste

E bine, vă zic, să aveți de prieten un nebun care să nu spună, care să tacă care să alerge pentru tine când ninge și plouă când iepurele ne apare

Muzica mă apropia de lucruri, punea un arc între mine și ele și puteam să cad de departe, din sfere, fără să-mi frâng nici un mădular, fără să-mi

\"Dragii mei, feriti-va sa aveti dreptate prea repede, prea devreme, - ca sa mai aveti la ce visa! Dragii mei, feriti-va sa muriti de tineri, - ca

\"Sfant in om este sentimentul. El este in om si in afara lui in acelasi timp. Sentimentul este hrana cu care el satura foamea secundelor pe care le

Către Hypnos I Ei dormeau. Ei se nășteau dormind; strigăt prin somn cădeau cuvintele născându-i din ultima silabă. Creșteau dormind, se

Cântă, cucule, cântă pasăre pe ouăle altora, pe viețile noastre pe viețile voastre sub stea peste stea. Cântă, graure și tu,

\"Destul de tarziu si abia dupa ce am invatat a vorbi mi-am dat seama ca exist si, cu intensa uluire, ca m-am nascut.(...)...ce umbra de sine

Geme acest apus de soare, tăiată beregată când pe o altă mare plutește o fregată Cad din lumina moale reci frunze încă o dată când pe o altă

De frică toți aveam un orizont, de frig ne făceam cu toții cercuri, toți ne mâncam pe toți, rânjind cu coarne și cu colți. El ne-a făcut ca să

Mi se face somn de frumusețe și moarte de sublim. Munții norilor și munții de piatră la fel de repede se schimbă sub briza timpului. Pentru

Deci voi sta cu botul, cotul, totul prins într-un cârlig de cerul gurii smuls din aerul infect, pilotul vidului și al făpturii. Vai, voi sfârși

Totuși, eu am văzut o pasăre care a ouat în timp ce zbura Totuși, eu am văzut un om plîngînd în timp ce rîdea Totuși, eu am văzut o piatră în

Un aparte miros de umbră de frunză violent abator vegetal; o, jupuire de lumină de pe stele cu ochiul, cu ochiul cel mai nedorit. julitură de

Clempăn osul și ciolanul și izbesc luna cu anul Calcaneul mi-l înfig unde este cel mai frig Þa, -ța, -ța, căpriță, ța Behăito, draga mea Dau

O sa fuga campul inapoi, catre ieri, catre alaltaieri. Tu ai sa stai la o fereastra de tren si ai sa spui: uite acum o luna am gasit un

Curgea ca plânsul umbra de sub frunză înrăcorind soldații morți. Stă steaua lună mult lehuză fără de nopți. Ah, îmi murise calul sub

Înconjurare de nori, papilă vehementă. Tu care guști osul proștilor, praștie corosivă, inimă în pușca oștilor. Os ca o țeavă, urlând \"O\" -

Fiecare se simte asigurat de singurătatea lui. Între asigurații de singurătatea lor se ciocnesc pahare, se pupă obraze, se dăruiesc

Nu sunt vinovat că nu mai sunt același. M-am vindecat de răni cînd rănile mi s-au vindecat de trup, de durerea lor de a avea un trup.

Mi se nălucește câteodată întregul cerului ocean. Corăbiile stelelor sunt scufundate. Lumina-mi pare câteodată catarg cerând un ajutor acelui

Eu sunt umbra cand nici o lumina nu ma bate ruina a cuvintelor, cu o fereastra, roata fara de caruta de una singura rostogolindu-se pe singurii

Nu se poate decât o singură dată. A doua oară nu este decât o amintire. Dragi, lungi și creștinești de cimitire în care inima mea o îngropam

Întunecând întunericul, iată porțile luminii. din vol. \"Mareția frigului\" (1972)

Nevoia de geometrie e o spălare nevoia de cifre e un somn al revelației, nevoia de cuvânt e o negare a firescului. Natură, tu, izbucnire în

Flacăra sună. Îngerul își trece aripa prin ea. Flacăra se arde. Îngerul ba. Piatra e tare. Vine o tărie mult mai amară și mai sălcie. Latră

Hai, să nu-l distrugem pe păianjen și morții să nu îl dăm la iepure, sacrifica-vom foamei ținerea de minte. Cu aripi creierul, el, în

Când văd limacșii mi se face scârbă. Desigur, când mă vede zeul se-acoperă cu bolta hârbă ferindu-și iambul și troheul. Dar când îl vede și pre

Revelația este un fapt de jale. Curiozitatea o durere. De ce la urma urmelor să am atâta timp pentru mirare. De ce să am un ochi atât de mare ca

Zburau berze pe lunci printr-un gând cu sufletul lor de aripile lor atârnând. Zburau spre zările zburătoare din gând deasupra valurilor de mări

Zburau vulturii întorși pe spate și cu gheara întoarsă în sus ca pe niște miei să fure, steaua cu lumină ondulată; Ca pe niște miei să fure de

\"Etica, morala, adica starea de constiinta a pacatului, a erorii, provin din departarea cosmica, la om, dintre gura si hrana. Aceasta departare

Dau patura de aer la o parte, Si umarul lucios si ochii-albastri Ii las infrigurati de cerul mare Tinand deasuprea mea un relief de astri. Bat

Osul e o bucurie numai atunci când este os al fruntii, când apara iar nu dezbina, cum e vertebra alcalina din toiul greu al carnii si al nuntii.

\"Nimic mai fals decat interpretarea ideii de frumos ca o idee a gratuitatii. Nu exista frumos gratuit, - in primul rand si de aceea ca frumosul si

S-a pus la îndoială piatra ca vorbire. Au zis de fluture că este o respirare, – de cartof, de porumb și de prună, strigăt de nefiind,

Mă culcasem lângă glasul tău. Era tare bine acolo și sânii tăi calzi îmi păstrau tâmplele. Nici nu-mi mai amintesc ce cântai. Poate ceva despre

\"...fenomenul literar trebuie inteles profund diferentiat, tendinta literaturii fiind nu aceea de a descoperi legi, ci aceea de a opta si a acorda

Camp nou E-o liniste ca la-nceput. Printre nouri, stelele le numar, toate cate sunt. Bataia inimii se sparge-n pamînt si se-ntoarce-n

Cum să mă-nșurubez în aer, pământule? Cum să m-arăt din unghiul, al privirii, gândule, cu ce e mai puțin din mine dat pieirii? Cum să m-arăt în

Cer alb cu negre stele am visat, verde pământ cu iarbă neagră, dură, și-un foarte tandru nechezat Care țâșnea din gură-n gură. Cer alb cu stele

Nu mai pâlpâie nici o pasăre, nici o stea Cerul a obosit deasupra ta. Hai, Nichita, strânge-ți pleoapa de pleoapă, strânge-le. Amurgul curge pe

Mă învelesc de frig într-o speranță cum se-nvelește soba nou zidită în reliefuri de faianță cu focul pururi logodită Nu pune mâna peste mine

(în memoria lui I.L.Caragiale) I Către P.B. Phõnix Draga mea, aici focul a ars cuvintele. Au rămas muți cei care le spuneau. Mâine la ora 11 aștept

El arata cu degetul, dar noi nu stiam ce arata;- sa ne fi vorbit sa ne fi cantat am fi stiut poate. Sa ne fi suras, sa ne fi facut un gest din

Te-am mintit cînd ti-am spus cà trebuie sà ai nervi de sîrmà ghimpatà. Te-am mintit cînd ti-am spus cà ar trebui sà gîndim amîndoi numai în stàri de

Apa care este moale daca curge tot timpul este trainica. Sa ne facem case numai pe ceea ce se repede. Ecoul este trainicia noastra. Daca luam

Ca si cum ochiul meu drept s-ar certa cu ochiul meu stang, - pe cine sa planga omul care din pricina nasterii moare. Hai, uitati-va si voi:

Spre șerpuitul pom în sus prin seara atârnând fâșii, la două case negre, dus cu gândul, gânduri regăsii. Un fantomatic trup treceam prin ziduri

Numărătoarea începe cu doi. Unul nu este numărabil Plouă Doamne și transformi în noroi sufletul meu de câmp arabil Numărătoarea începe cu

Stăteau cu maxilarele deschise și pline de pământ, chiar și rădăcina ierbii le trecea prin coaste Această neînvingătoare oaste cândva-și zisese

Ne bucurăm pentru că bate vântul, aerul repede, copil, copilule, dragule, existență... Din nenimica vieții noastre înflorim un mit, o caretă, un

Auziți, rândunelelor joase: norul sur ca o rață sălbatică moartă se ducea mai acum peste ochiul meu, alb-cenușiu. Și i-am zis să îi spună

Te-aș fi răsturnat cu o privire, draga mea, de-aș fi avut vederea de-a vedea, te-aș fi ridicat în aerul cu nori de-aș fi avut eu aripi de la

Nu mai speriați și nu mai ziceți culoarea pentru steag. Luați această dură, grea visare în brațe și chiar de la ușă. Vine viața, se arată,

Soldații cei tineri s-au așezat în vitrină, chiar așa cum au fost găsiți, împușcați în frunte, ca să fie vazuți s-au așezat în

Tu ai un fel de paradis al tău în care nu se spun cuvinte. Uneori se mișcă dintr-un braț și câteva frunze îți cad inainte. Cu ovalul feței se stă

Titu, îti scriu cu mare gràbire pentru cà nu am loc de stat si mà aflu tocmai într-o garà. N-am nici un cuvînt potrivit la îndemînà, de aceea îti

E o întâmplare a ființei mele și atunci fericirea dinlăuntrul meu e mai puternică decât mine, decât oasele mele, pe care mi le scrâșnești într-o

Un sunet ma înconjura și ma ducea cu el pe peasupra orașului, departe, pe sub norul cerului strabatut de fâșii alunecatoare de noapte. Voci

Piatra e o lumină înghesuită. Ea nu vede. Ea este de văzut. Ea nu are dureri. Ea doare. Cum doare piscul muntelui pe vultur stârnindu-l în

\"Abia dupa ce se termina lupta, abia dupa ce se numara mortii, abia dupa ce se spala putoarea sangelui, abia dupa ce se spala steaua de raze, abia

\"Uneori, o generalizare pripita a simtirii de unul singur nu numai ca poate sa fie gresita, dar, ce e mai rau si cu mult mai mult decat atata, -

Curge ca din nouri vorba pre când plouă și stau păsările-n cuiburi întețite preste ouă. Scot din mine aripa și cuvântul, adevărul care aer

Săgetarea unui leu în cușcă, iată vânătoarea regală.

Tu nu ești. Eu nu sunt. Aer și pământ. M-aș înclina, te-ai retrage în beregata unui leu care rage. Ah, ținându-ne de mână, - suavă și fără de

Prin lucrul rău, prin lucrul rupt, prin carnea fără piele, prin țâța stelei de nesupt, pe sânul altor stele aș mai fi stat și-aș fi rămas mai

Te-am hotarat cu ochii negri, deci fie noapte-ncercanata! ...ramas departe, printre crenge, ma cheama gandul tau de fata. Le-ai adunat in

Pe bordul alb și gri de piatră Adolescenții trec în șir, Subțiri ca dunga rea de tibișir pe tabla nopții idolatră. O, ecuații voi, de gradul

Knot 19 Be aware that I can kill, that I can crush with my heel the sweet head of the peaceful rising star, because of this I\'ve turned to

Nu pot sta noaptea în tristețea mea din pricină că-mi aduc aminte de tristețea lui. Nimic n-am cu el și cred că nici nu suntem de același fel al

Dacă ar fi să mă uit la mușuroaie și dacă ar fi să mă uit la stup dacă ar fi să mă uit la menhirul de cetate al termitelor sau dacă-ar fi să

Minunatul joc de ape foarte reci din grădinile de regi izbucnind din scurtă țeava cea de fier ca și otrava! ... care dragă meștere

Se uita cu ochii negri sau cu bile se uita, sau, cu valurile mării, pasăre la dumneata Pe sub zborul dumitale cu ochi negri se uita prin atîta

Deodată au venit pe sub copaci. Duceau cu ei o chitară care lăsa în seară o umbră grea, triunghiulară. După aceea au început să cânte și

Stelele trăgeau în noi cu razele lor omorîtoare. Cerul ne era ca un scut albastru. Nemaiputînd să avem două picioare, patru picioare aveam,

Mi-e dor să pot să nu-mi mai fie dor de tine. Tristețea, ea, nu este gând, ea lucru este. Mănânc-o, dacă ai cu cine! Durerea vieții e un

Se dezghețase cubul cel de gheață redevenind întors și lung și lac. Crezând că vreau să mă înec în dânsul deodată-n sus el a zburat. Și dacă

Tăcerea se izbește de trunchiuri, se-ncrucișe, se face depărtare, se face nisip. Mi-am întors către soare unicul chip, umerii mei smulg din goană

Să fi crezut de mine lacul că sunt un simplu cal sau o descălecare de pe șa tinzând spre înecare de se făcu deodată vertical cu aripi de

Mi-ar trebui un piept de taur ca sa-l tai leagan sangeros si perna sa fie inimii mult marite care-mi batuse pana acum plecata din mine-hranind cu

De ce să auzim și de ce să avem urechi pentru auz? Atât de păcătoși să fim noi încât să fim nevoiți să avem speranțe, pentru frumusețe și pentru

I Ah, strămoșul tuturor pietrelor e cântecul. II Numai în somn fiind aș putea zbura – pasăre fără de aer.

Acest blând și plin de spirit popor, nu-și ține arma pentru omor Această inimă de foc și de miere nu-și ține sabia pentru tăiere Această

Verdele ierbii e lenea ochilor mei, furnicile sunt șchiopătarea alergării mele, piatra e cuvântul meu nescris de dragoste către tine, stelele

NOD 19 de Nichita Stănescu Murise îngerul, dar nu l-am putut ține în brațe, se făcuse de apă și mi-a curs printre degete, mi-a

Mă las locuit de o impresie sumară beată poate. Aseară desigur, aseară erau cu mine amintirile toate. Circulă dragă, i-am spus. Aceasta e

Nu mai apuc să mă culc cu tine atâta nenorocită veghe atâta insomnie, patule, vecine îmi cântă-n ureche. Ce cântec? Greață de piatră

Înfășurat într-un val, strângând în brațe un pește, simt malul cu iarbă natal cum mă izbește. Înfășurat într-un corp, strângând în sine un

Bate întotdeauna alt clopot, genunchii mei stau în altă biserică și-n altă vreme. Peste mine doarme alt înger. Eu mă ridic de sub aripa lui și

Trage-ți odată mâna ta lungă, siderală, din mine, mănușa ta oloagă, și lasă-mi fierăria nervilor de boală zălog ființei să îmi fie

Alergam pe o platformă infinită de beton alergam. Tăcerea era desăvârșită și alergarea nu mi-o auzeam vederea platformei era amplă și infinită și

Zbura deasupra mea o pasăre opalină și venind se lățea deasupra mea ca un lac, m-am uitat spre pădurea virgină murise până când și ultimul

Fiecărui pas al tău I se cade o caleașcă. N-a căzut de mult o pleașcă așa grea pe capul meu! Colțul străzii dacă-l dai, ai și nimerit în

Eu sunt un bidon de benzină așezat pe treptele piramidei, în evul mediu, când piramidele nu aveau înțeles și când benzina încă nu-și găsise

Zăpadă usturătoare și tăioasă tu să-mi fii piele peste carne; gheață lucidă, friguroasă, schelet să-mi fie, dă-mi-o doamne. Ah, dă îngheț sub

Adevarata mâna n-o intind. Nu ating cu ea decât cuvintele. Altfel copacul atins, de mirare s-ar trage în sine insusi, cum se trage în sine insusi

Putrezește calul răsturnat în câmp, lacrima care n-o plâng, putrezește peste cer ziua cea de ieri și decade peste noi al luminii trist noroi și

Ce mână de om rău am putut să am de i-am îndoit clonțul certător al vulturului! Ce nemiloasă putere avui ca să-mi sărbătoresc

E suficient să se întâlnească timp cu timp, o secundă cu altă secundă să se întretaie că deodată și brusc, se nasc aripa, pliscul și oul. E

În cuibul zâmbitor la subțioara unu curcubeu stau puii ei de zgomot. M-a luat în plisc să mă ducă la suavele guri flămânde. Oricât de uriaș

Nu numai ca m-am spalat dar m-am si parfumat cand ma vor desface sa nu le fie sila de mirosul meu. Mi-am pus camasa cea mai curata si haina

Cu mâna stângă ți-am întors spre mine chipul, sub cortul adormiților gutui și de-aș putea să-mi rup din ochii tăi privirea, văzduhul serii mi-ar

Tinerilor, voi suavi lungani, existența voastră cea melodioasă iscălește farmecul acestor ani, pâinea parc-o face mai gustoasă. Chipeșă,

\"...In poezie nimeni nu se concureaza cu nimenea. Totul este sa fii poet, si daca esti, tu singur o stii, tu singur esti maret sau jigodie, si,

Si totusi ce este munca? De ce a ara e munca? De ce a gandi e munca? De ce a spera sperare e munca? De ce a visa visare e munca? De ce a cladi

Și poate de aceea, că nu suntem metalici și nici încetiniți, și nici lemnoși, de-aceea poate, când cocoșii galici se bat cu penele-nfoiate și

Vai vieții mele, încă de la naștere ochi de piatră în trup de apă... Vederea, ca tăria păianjenului sprijinindu-se pe balele lui

Bun, dar cu noi cum rămâne? Ei au fost mari, tragici, sfinți... Ei au mâncat pâine, părinților noștri le-au fost părinți. Dar noi, dar cu

Lepădare de copii sunt cuvintele de aer aripile. De dulcele miros al mirilor, de mărturie patrafirelor. Smulgere de limbă este prea

Îi beam sânii trupul ei devenise cârciumă Îi sărutam cu ochii și cu gura, pântecul, discreția ei devnise pângărire, – se lăsase de multă vreme de

Singura mea pradă e viața mea. Tot ce pot pierde e viața mea. Ceea ce se întâmplă este în timpul vieții mele Inima mea învinge sângele

Aleg o sferă în care mă înscriu, loc al luptelor de sferă între tot ce este viu și tot ce-ar putea să moară. Brațul și piciorul, da pot și

Fără să vreau, fără să vrei, fără să vrea trăim, eari, era. Va fi doamne, va fi alb, roșu, gri. Convenție, convențiune! Pe cele cinci degete

spune-mi, dacă te-aș prinde-ntr-o zi și ți-aș săruta talpa piciorului nu-i așa că ai șchiopăta puțin după aceea de teamă să nu-mi strivești

Ca să vezi, dragă Titu, cum te poate izbi în ceafă amintirea unei iubiri de altădată și de neuitat totodată cu altădată! Când eram foarte tânăr,

Vîntule, falus de aer, norilor, voi foste cărni, azi e liniște deplină, Doamne, în cazărmi. Azi nu bate frunza sumbră peste pușca

Somnul cu fierăstraie-n el taie capetele cailor și caii aleargă nechezând cu sânge, ca niște mese roșii, fugite pe străzi, de la cina cea de

Ciolănoasă-mi stă vederea ca și cum ar îngheța o ninsoare pe puterea doamnă, doar a dumneata Dacă mergi se mișcă lumea dacă stai se naște

Pot să fiu uitat, pentru ca nu tin la brate, pot să-mi lipseasca. Pot fi parasit, pentru ca nu-mi iubesc picioarele, pot merge si cu aerul.

Astfel, ca pielea de pe o oaie tunsă, se ridică ziua. Greu este să jupuiești o piatră de sinele său. Greu este să-l jupuiești pe grec de

\"Actul scrisului este un act de rememorare, iar nu o actiune, atunci cand el se exercita in mod grav si fundamental. Ideile care vin in timpul

Vine-n întuneric sângele purtător de știri smintite, - ochi întors pe dos, ah, plânge-le, gheața, țeapănul de stalagmite. Ah, deci, singur, ah,

\"In ceea ce priveste ritualul poeziei, esential este cuvantul vazut, scris de mana sau tiparit; scoaterea cuvantului din zona sonora si fixarea lui

Am schimbat nașterea pe moarte. În rest am rămas de tot sărac. M-a izbit cu aripa un înger și am devenit rege, pe un tron în prăbușire. Nu știu

\"Niciodata tatal meu n-a suportat cu liniste ideea ca sunt poet.(...) Om vital si predestinat muncii, el a inteles ca lautarul trebuie platit, iar

Și liniștea-i suptă-n vârtej monoton, de pietre lungi. Mi-amintesc ca prin fum îmbinatele dungi ale sprâncenelor tale… Desigur adorm, pe

\"Uitati-va si voi dragilor cat de sus este si cat de atarnat este un cuib.In el oul poate sa stea. Mai somn si mai speranta decat oul nu avem alta

Patru sori de abur alb se desfăceau pe cerul nopții, brațele mi-erau atrase către ei. Tu stăteai pe-un bulgăr mare de zăpadă verde, pletele

Lanțul cu chei mi-a căzut din stele în creier, mi-au zornăit mințile de durere și de sunet. Trupul meu tot deveni o cheie de fier, doamne, pentru

Ce putine sunt ale noastre din noi si cat de putina de murdarie, dezesperanta, Doamne, este in

Desigur m-ai greșit c-un ochi mai mult lăsat la mine-n întunerec de văd cu el de mai demult cuvântul greu cu care ferec... Ei da, din când în

Fiecare vorbă caldă, sub ea clocește un ou al vorbirilor noastre. Vii verbe, o, voi, cu frunze verzi-albe-albastre. Oul deschide deodată o

Piatră fragedă, piatră gingașă, moale piatră ca un râu, tu ai fost să-mi fii mireasă, ștreang la gâtul meu dintâi. Eu treceam prin tine

Din ce în ce te stingi, te ștergi de peste sternul meu, făptură, dâră lucindă și, de melci, tandră arsură. Abia te țin într-un cuvânt, ori în

Mersul tău tulburător ca o amintire a adevărului se desparte de mine în această mare piață pustie; numai eu și miezul nopții bătem din inimă, un

Merg blând; stau leneș; ochiul îmi emană reci vederi spre caii numai care îi călărisem ieri Dorm nu ca să visez coșmare mult luxoase în care

Autoportret in timp de veghe Veghez la poarta lumii fara de canate: aici, ideile, cuvintele noastre devin adevarate. Iau chipul zvelt al

Las` să se răcească ouăle păsărilor Las` să se albească frunzele. Există un schelet al frigului în fiecare clipă care curge. Aș vrea să înmoi

În timpul vieții mele am văzut cu ochii mei un rege, apoi am mai văzut cu ochii mei n-o să vă spun niciodată ce, dar mă jur pe cuvânt că am

Aș sta încins la șoldul tău sabie scurtă, netocită sau mult mai bine ar fi să-mi fie rău cu fruntea între sânii tăi, iubită. Acoperit de răni

Cavaler al florii de cireș Chip de cireașă mușcată de un elf zburând tot timpul într-un alt miraj visat. ...Sandà pe care

Titu, uneori trebuie sà ai nervi de sîrmà ghimpatà,ca sà suporti picàtura de adevàr din nedreptatea ce ti

Niciodată nu putem greși prea mult din pricina propriilor noștri ochi care văd aceasta. Și nici minți nu putem prea mult să mințim din pricina

Subțioara umbrelor murdare ale florilor de dalb, de măr Doamne sfinte iar mă doare ca și \"A\" din adevăr... Port mirosul lung la mine cel

Economie, strig, economie! Zeul cel economic a învins, vezi bine, îmi taie pe jumătate orice făclie, fiece rază pe jumătate mi-o taie din

Se înființează osul regelui. Se înființează locul ochiului. Ninge, Doamne, ai tu curajul cât ești de mare, să calci pe zăpadă? Noi stăm întinși

Ea mergea mândră, suavă, împiedicată printr-un pasaj de lei cu aripi. Mai bateți și voi puțin din pene, fiarelor, mai răcoriți-mi inima cu

Nesiguranța provine de acolo, din faptul că dormim pe un glob rotitor. Pe ceva fix și plan ar fi cu totul și cu totul altceva. Piramidele ne dau

Căzut în zăpadă și stâlcind fără de voie arcele florilor albe ale lui Noe, floarea albă de zăpadă care m-a ținut în ea domnitoare,

Încă nu pot să înalț un imn liniștei pe care mi-o doresc și de care-mi este foame. Nici o casă în care am stat nu m-a ținut prea mult înlăuntru

Cerc-incerc si tandra moarte, tras in scoarte pan-la tample, azi nimic nu ma imparte azi stiu tot ce-o sa se-ntample Negru trag peste

Stele, constelații, universuri, – cămăși ale singurătății unui Zeu; munte, deal, câmpie, mare, sărăcăcioase cămăși ale cuvântului, și tu

Cuvintele sunt pruncii pe care-i alăptăm cu viața noastră. Cuvintelor nu le place decât gloria, sângele și cuțitul. Poeții sunt tații care nasc

Mergeam prin zăpadă înfrigurat când deodată am auzit-o strigându-mă dinapoia mea: \"Ia-mă cu tine, ia-mă cu tine, ea m-a rugat, cele două picioare

Ca o veste grabnică s-a spart geamul prin care privirea mea trecea – cu ochii goi văzînd un cerb, văzînd elanul vederea mi se-nsîngera. De uluire

Rămân pietrele după ce se face seară, rămân casele de după ceară, de după sângele acesta vărsat ca un aer în care nu zboară nimeni. Urcă tu

Incapabil să pierd inapt pentru fire, alerg în neștire. Foarte greu mă primesc să fiu cum sunt. Locul ceresc e sub pământ. Iar

Nu mi se poate smulge mâna din umăr! Nu este bine să mi se smulgă mâna din umăr. Masca râsului nu poate smulge masca plânsului.

Pe craca nălucită, a pinului din seară în pălmi mai strînge scoarța, ca mîinile de prietini și rîde surd poetul privind spre văi, aiurea și

Mark Like a little bird on a white egg here I am craving for you like a wite bird on a black egg here I am craving for you like no one and no

E vremea, tată, ca să-ți numeri fiii cei care sunt din 2 în 2 să faci o strâmtoare să scădem gurile pentru o singură pâine mult prea multă

Ochi mare, nu te vezi decât tu, noi suntem imagini rapide curbându-ne, atunci, acu, și rupți ca raza în lichide. Alunecăm pe emisfera

Ce s-o fi întâmplat cu acel chip uriaș care atingându-se de pământ a lăsat în urma lui copacii drept răni, vulpile și iepurii drept lacrimi și

I Deodata gandul mi s-a schimbat in vedere si ea a inceput sa ma doara ca o dezmortire Un fel de crestere de picior pentru salt pe

Bere neagră și grețoasă și ghețoasă și mai jos tavanul tras de fum și podeaua mesii, foarte joasă, și-un alaltăieri fiind acum. Din departe se

M-am catarat prin propria mea glezna, prin tunel in sus, prin genunchi, prin inima si pana sus, sub sprancene, si-am fugit prin ochi gol-golut, -

Am un ochi pentru că tu ești vedere am degete pentru că cineva trebuie să numere, am piele ca să nu te mînjesc de sîngele meu, am prieteni pentru

I Si pietrele-au dat rod in ziua-aceea, cand iarna sta-n zenit la cerul tarii si-n coaja orelor rotunde batu, sfaramator, pasarea

Dă-mi, Doamne, victorie, ajută-mă să-mi înving dușmanii, pielea de pe mine, marginea, orele, anii.

E vederea ta o muscă și auzul meu pitic Inima îmi e moluscă tu, nimic Mă usuc pe plaja minții cum de aer o icoană cum odinioară

Las să plece damful cel al respirării și scuipatul clipei și ding-dangul orei întocmit să-mi sape fiecare gaură de somn plutindei,aurorei Poate

Se poate, vă spun vouă care veți fi credeți-mă, se poate a trăi și a iubi înaintînd pe patru roate. Sfera asta nu e sigură, vă spun, să ne

Creierul acesta care se pîngăreste dintr-o idee Ciorba aceasta cerebrală, cu ouă de ochi pe sub sprîncene M-am sculat în picioare numai de

O armura in care sa ne-ascundem, tu in dreptul unui ochi, eu in dreptul unui ochi tu in inima mea, inima mea in fier. Piciorul tau sa curga peste

O dungă roșie-n zări se iscase și plopii, trezindu-se brusc, dinadins cu umbrele lor melodioase umerii încă dormind, mi i-au atins. Mă ridicam

Cad si mor frunzele de sicomor, – cad si urlă cărămizile din turlă, clopote cu aripi ding-dang, ding-dang Eu mă rup de piele, carne fără rang,

Mi se-arătă Savonarola care-mi zise: Să ardem copacii pe rugul vanităților, să ardem iarba, grâul, porumbul, ca să fie totul mai simplu

Eu am venit de foarte de jos, de langa taine M-au cotrobait în voie plantele, la inceput, după-aceea pestii și eretii și lupii și vulpile

Orice lucru e mai puțin real decât amintirea mea despre el. Orice amintire e mai puțin reală decât faptul nașterii. O, voi strămoși, tu

Eu nu sunt altceva decât o pată de sânge care vorbește.

Și osul se învârtește în încheietura sa cum amintirea în creierul meu cum zborul păsării în maică-sa. Adică-n ou pictat. În curcubeu Eu zic da,

Din această carcasă de cal îmbătrînit înainte de vreme, un suflet de licorn amețit își scoate-o potcoavă-n poene. El încă visează

Auzeam piatra murmurând că sunt pietre mi-am zis și că sunt Auzeam iarba încolțind că este, mi-am zis, fiind Auzeam ploaia plound, ou, mi-am

Până și ciuperca gri a creierului e mult prea materială. Păr, piele, meninge, alb... Ca și cum am mângâia o tablă de logaritmi. Pune

Lovit e zeul, trist, și urlă El are multe brațe, însă, picioare numai două. Urletul zeului nu este urlet decât atâta vreme cât e țeapăn și

Pentru că merg pe tine, tu ești acoperit cu urme de picioare, eu am tălpile tocite. Numai dacă sar nu ne-atingem, sau numai dacă tu te

Dumnezeu pipăia pe aripi păsările călătoare. Le mai smulgea din când în când și câte o pană. Nevoință de testament și de scris, avea dânsul, când

O, cât de suav trebuie să fie osul copilului ca seva copacului, ca șuierul vântului O, viitorul ca verdele frunzelor ca surâsul buzelor O, țară,

Mie nu-mi spunea mare lucru țipătul acela, îmi răsuna ca un sunet oarecare. Dar el, el imediat și-a dat seama. Lui, lui i s-a vădit că este un

Se liniștiseră copacii și zâmbeau și surâdeau spre mine, iar eu știam: în curând ei or să moară. Se liniștise vrabia din gând și-mi ciugulea

Să nu se spargă gheața înnegrindu-se lasă-i unii pe alții, alții pe alții adormindu-se. Leneși, somnoroși, înalții, Mai bine dă ninsoare

Cuvintele mă scriu pe mine cu o caligrafie sângeroasă. O, tristă tu sălbăticiune strigând, dureroasă. Mă risipesc sub o silabă cum primul muget

mi-e dor sa pot sa nu-mi mai fie dor de tine tristetea, ea nu este gind ea lucru este. maninc-o daca ai cu cine durerea vietii e un lucru ,

Nu se mai fixează nimic deasupra, și dincolo de deasupra grupuri de stele pregătesc un răsărit antic de soare și de duhuri. Se scriu începuturi

Clanul sufletelor inghesuite si murind de frig, sus in zoosfera, ciuruite de raze si strabatute de meteoriti, nu ma lasa, eh, din pricina

Ce bunăvoință e a gândi cum fluturele în zig-zag fluturând. Ce blândețe să ți se pară că ești; ce dulceață mi se pare profesiunea de

Ce înger sângera scrierea ce se scria. Ce mută de gură a mea care nu nu mai rostea. Eu căzusem pe ce fusem nemișcat detot mă dusem mai plăpând

Fuga înainte, mereu înainte, din sfintele patru carcere. Pântecul mi-e frate, glezna mi-e părinte, drumul e fără întoarcere. Sângele

Să ieși în afară, să nu mai fii, să nu și nu, ca și cum nici n-ai fi fost. Efortul și munca de atunci și de acu, e pasăre fără zbor, fără

Salvați-mă, - trupul meu se topește atingând un ideal, cum fulgul de zăpadă se topește pe mâna de lapte a copilului. N-aș fi vrut, din

Și ceea ce nu există poate să moară, la fel ca viața unui animal boreal despre a cărui stare crepusculară n-am știut niciodată nimic. El apărea

El e cu mult mai înțelegător și mai rece decît noi. Faptul că sîntem amîndoi iubindu-ne și faptul că mai știe că noi ne iubim și ne înconjoară e

Valul venind spre mine a împietrit în aer. O, chiar și tu, iubito, ai rămas într-o deplină nemișcare. Și timpul are febră. O, el mă

Deasupra de zarzari, de tigle, de cosuri se înnoreaza cu pasari. Îngerul sta cu aripile-ntinse, foarte întinse. Penele din stînga îi trec

Coridor de aer, timp pierdut. Frunze zburătoare, țări de toamnă. Străzile pe care am trecut în gâtlejul amintirii se răstoarnă. Trec secundele

Cu spăimântătoare viteză am trecut prin tunelul oranj, cu spăimântătoare viteză, când m-am trezit eram chiar pe câmp, căzut de pe cal, m-am

Când văz cum trece păsăretul triunghiular și fâlfâind și-auz cum urlă lin gornetul lehuz, un aer trimbulind și vechii prieteni nu mai

Eu construiesc misterul nu îl admir. Fac cărămidă pentru zid de casă cuvântul care-l zic e pus pe masă și de mâncare este Când fi-vor să mă

Mi-am furat trupul de copil, l-am înfășat și l-am pus într-un coș împletit, - și l-am azvârlit în fluviu să se ducă și să moară în

Ca un orb sunt in fata oglinzii, cuvintele insuportabile ma dor mai tare decat mizerabilul trup. Ah, ele sunt mute in fata cantecului, semnul lor

Ea se hrănește din privirile fixe ca să poată exista, și, când ochii se-nchid, se adapă din întunericul eliberat de polii asurzitori ai

Cu amurgul, ai căzut din crengi ca un măr copacii s-au prăbușit peste umbrele lor Peste tot e numai pământ și pământ și pământ Gândul nu mă mai

M-am însingurat pentru că am simțit că tu nu mă mai iubești,- lacrima mamei mele de gheață era,- stăteam și rânjeam și o rugam să plângă, dar

Și așa; mă suge cuvântul, și așa; mă mușcă litera \"A\". Eu sunt pământul, pământul vorbirii cuiva. Și așa; mă mușcă litera \"E\". Sărat cum

Tăceți prieteni, băteți din palme. Mai rar, mult mai rar, inima mea patinatoare inima mea înstelată în soare Abrar fiți-ar privirile calme și

Mă uitam absent la nu știu ce. Desigur în spatele meu ningea. O fugă de iepuri lăsase urme pe câmp. Fără de arme fiind, Doamne, cum de-am putut

Deodată, am simțit cum renaște în noi o vorbire, și tremuram cu gurile lipite de ea. Ce ochi mai trebuie să fi avut și auzul când lângă ureche

Își lăsase atâta de repede ochii în jos, ca pe două satâre ascuțite și sclipind, tăind gâturile vulturului bicefal și ierbos, în sânge lăsându-l

Până la urmă cade sub inimă alunecând de pe ea, – o mască sonoră. Carnea străvezie a orelor e mai pietroasă, cu fiecare oră. Linia frântă de

Mergeam lovit și rănit, clătinându-mă cu ochii roșii căutând o lege. Aluneca de sub mine vederea de piatră a morților vitrege Piatra sub mine se

Mamă, de ce naști un bătrân? De ce naști tu numai toamnă și numai iarnă?! De ce mi se face frig de zăpadă, mamă, când sunt un murdar? Încă

Acum, în fine, când mai sunt spre nu mai sunt, abia acum am dreptul să vă mint și să vă spun despre cuvânt că e cuvânt și ce presimt chiar

Nu s-a aratat nici o cometa la nasterea lui, nici despre Judeca de Apoi nu s-a pomenit nici un cuvînt, desi vechii orînduiri îi suna ziua

Care, cum a rostit cuvântul, a dispărut cu noapte și vântul iar ochilor le-a mai rămas să vadă doar urmele lor umede în zăpadă. Unde s-au

Bate, și eu știu că bate și vreau eu să bată. Bate și-o aud întruna și nu mai vreau să bată De fiecare dată, ca-ntâia dată. De fiecare dată, ca

Pietrele deschid un ochi de piatra, oasele deschid un ochi de os. Cite-un bot au ciinii-n loc de ochi, si latra din trei boturi, generos. E un

Când mă obosesc îți spun, mi-a zis fierul după ce dus prin mine ca prin fum a ajuns la unsprece. N-am văzut vr-odată-o cifră ca să fie

Cine ar putea să cânte atâta de melodios decât sfârtecatul până la os, cine ar putea să cânte cântecul divin decât mortul viermuit de viermi,

Speranță, tu, mișcare confundată a frunzelor din gând cu frunzele din crâng tu inimă împărată în tronuri dormitând când se frâng sub apăsarea

Ca și cum un tăiș superior mi-ar fi despărțit norii de vârfurile munților, așa se zbate trupul meu uriaș, decapitat, lăsându-și pe cer capul

Ne sufocăm de cuvinte cum peștele de aer, cum mama mea de tatăl meu, cum timpul de natura lucrurilor.

Ea arătându-se mă învață să mor. Fiindu-se mă lasă lung și prelung. Eram ca să ard. Sunt ca să fiu. Săraci părinți, m-ați lăsat

Noi am fost primii, oamenii aceștia din prezent. Noi suntem cei mai vechi, noi suntem primii, oamenii aceștia din prezent și

Pletele prințesei blonde pe genunchiul arămiu a soldatului. Ah, Doamne, câtă toamnă! * * * Istoria este un mormânt iar nu o casă. Dacă

Trece o aripă deasupra cât aproape toată vederea de mare. Urlă iarba și șoarecii de câmp, plesnesc în sudoare cristalele de sare. Inima

Galben copil oprit în poză și-nrămat fără suflare și dormind, ți-aș spune-un basm adevărat călare pe un cal murind. Cine a tras în calul

Uneori ma tem cu spaima de somn ca si ceea ce iubesc ar putea sa se fi nascut. Mortii n-as vrea sa-i incredintez dureroasa posesiune. A fi din

Indura-te de mine iubita mea visata cum timpul se indura de ore altadata intepeneste-mi ochiul si neclipeste-mi-l invarte-n juru-ti focul cu

Plutea o floare de tei în lăuntrul unei gândiri abstracte deșertul se umpluse cu lei și de plante. Un tânăr metal transparent subțire ca lama

Pâlnie imensă de trupuri, în mișcare, trupuri de oameni, trunchiuri de arbori, trupuri de cai. Pâlnie imensă, hohotitoare prin care soarele-l

Se-apropie aniversarea frunzelor lovite de ploaie. Amintirea întâmplarilor mele vine din viitor, nu din trecut. Deci spun: se vor darâma mari

Numai creierul meu este din Nord, trupul meu este totului tot din Sud, numai arcul ideilor îl încord ca s-aud săgeata trupului plecând, s-o

Vezi iarna fumul de la hornuri cum se-nnoadă cu zborurile vulturului singuratic și doar o pană de zăpadă îl taie-n două și îl netezește peste

Cerul scintilând de stele se adumbrea de un singur cuvânt, – prin nervul unui singur verb e timpul doar un animal, un relief de munți, o

Se subțiase apa ca o lamă de cuțit spre dimineață ea se ascuțise foarte. S-a descusut de țărm și a zburat în sus strig că vreau să mă înec în

Leneș cântă piatra cu păsările cerului. Leneș cântă muntele cu nisipul deșertului. Leneș cântă morții animalelor și omului cu ierburile

Fiarele înainte de zori își scutură de pe sine tandrele putori, damfurile, izurile, pătratele, prismele. Răsare obișnuința, legea,

Vine noaptea, se-nvârtește verbul îngițit de pește, - marea ce mâncat-a sare de din inimă îmi sare. Pune-mi-aș sărutul meu pe sandaua ta

Ploua liniștit peste Ploiești și-n cartierele mărginașe casele își schimbau locul între ele Ai deschis o fereastră, acoperind cu scârșâitul ei

Ca să mă vezi, ca să te odihnești, ca să fiu lung, ca să fiu altădată, se pierde miracolul din \"Ești\" și hiimenul din ochiul meu cel sfînt de

Cuvântul este un cap fără de craniu,- un cimitir fără de morți. Ah, Doamne, ce straniu mi-ai părut tu că poți, un înțeles făr`de-nțelegere, un

Cu sprancenele lipite de fereastra abuita, mai privesti si-acum, domnita, lunga ploilor clipita? La un semn stiut de pasari, o, tu palido

Motan m-as fi dorit să fiu cu coada-n sus, cu blana-n dungi, cu gheare si mustete lungi, c-un ochi verzui si-un ochi caprui. La ora când

Din când în când nu mai vor să fie ceea ce sânt nici animalele de pe pământ. Piatra mumă naște numai piatră băiat, albina care pre regină o a

Se face seara și orizontul coboară. Orașul își ridică un cartier spre lună. E un sunet de fier, de cabluri întinse. Umbrele oamenilor încep

Tu nu-nțelegi că cel mai greu e sentimentul? Tu nu-nțelegi că sentimentul unei pietre o smulge și o zboară și-o atârnă și-o plutește? Tu

Norii se-nmultesc învinetindu-se cu lacrimi calde de ploaie. La sold el are un fulger. Ah, voi munti pietrosi ce alăptati cu piatră, Calea

Ea nu avea trup, ceea ce-i ținea loc de trup era asemenea unui corn de melc. Numai un drum dacă i-ar fi atins talpa, de îndată trupul i

Plâng în fața cifrei cinci - cina cea de taină fără șase. Unde sunteți voi cei care sunteți, iară voi care nu mai sunteți, unde sunteți? Rupeți

Ce mult se prelungeste cuvantul prin beregata ta de lebada decapitata pe butucul existentei mele inrosita de tine si posibila Daca mi-as smulge

Ce fel de tren marfar ești tu dacă ți-e trupul meu șină de carne; Cel fel de măr ești tu dacă ți-e ramură viața mea? Eu locuiesc într-un

Șade piatra, se sculptează Cu lumina din amiază. Șade iarba, se-nverzește de crivățul ce descrește. Șade mâna, se-ncingează cu cinci degete mult

I se apropiau ochii unul de altul la fel de încet și de timid cum se apropie adâncul de înaltul gândit, de negândit Vedeam ce poate vede doar

Perete curb, plin de cârlige, în care atârnă vulturi cu gâtul moale. Perete oblic, plin de cârlige, înfipte în ochii copiilor morți. Perete

Cînd te-ai iscălit cu creta pe un pod inimă, cînd ți-ai zis tu ție, Nelu Generalu? inimă... Cum de te-ai destăinuit la lume inimă, și de ce

Mai urât decât sunt pot fi văzut Mai frumos nu! ...mai sabie, da. Mai scut. Altfel am pierde bătălia, osul, artera, glia și norul urâtul și

El a fost câinele lui Dumnezeu; lătra la noi cu dinți de argint dar a murit, eheu! și l-am găsit pe un câmp. L-am spintecat de piele de pielea

A e o literă. I altă literă. pe care nebunul de mine le cântă pe citeră. Câinele este un animal, iarba o plantă din care nebuna de tine se

S-a stârnit o boală grea pe arcă. Primele au fost maimuțele cărora le-a căzut pielea. Ce putem face cu ea? Vai, nu putem face aproape

Orice om prost este o gratie. O, tu abundență de colivii! Inimă tu, felină pramatie pândind peste tot colibri. Ce noroc, păsările

O subțiasem strângând-o cu brațul drept de coasa mea, cădeam cu respirarea peste ea, o adumbream cu umbra vorbei ce eram, de toată eu o

Mizerabile pietre se lasă linse de cuvinte și numai astfel se topesc, dispar numai în dinții silabelor. Cât de greu trebuie că îți este ție,

Iti stiu toate timpurile, toate miscarile, toate parfumurile si umbra ta, si tacerile tale, si sanul tau ce cutremur au si ce culoare anume, si

Noi doi suntem doi cîini și două amețitoare dalbe ouă Își clatină Mercur azi bărbăția, fiica sa și fia. El caută mari comerțuri ca să facă în

Pe un pod de farmec adesea am trecut întins între o frunză și adierea ei aproape balerin pe cântecul tăcut un fel de doi legând pe unul cu un

Fără să i se pună vreo întrebare cel care înverzea și se ofilea dădea răspunsuri. Ah muzică, tu, tu ești un răspuns dar nimeni nu ți-a pus nici

Am zis: Bineînțeles că noi, adică oamenii, noi suntem cei mai vechi de pe lume. Am zis: Bineînțeles că arborii decad din

Nu este, - mănâncă ceea ce nu există.

Ah, n-o să știe nimeni gingașa pricină a leandrului profunda pricină a stejarului cauza ochilor mei. Ah, n-o să știe nimeni zburata pricină a

Doamne, facă-se voia ta, ființându-mă sau neființându-mă. Dă-mi, doamne, păr de aur! Și sprâncene de aur! Te rog eu! Te rog eu! Te rog eu!

Au fost oameni mulți cu dulăi și cu care; o știu după urmele mute din drum. Þărâna-i crăpată de arșiți stelare Și munții ridică șuvițe de

Sandule os lung, subțire tras de foame din vorbire Tu mai mare peste roți ai putut să fii când poți și nu ai mai fost putut rază, os de rază,

Mi-aduc aminte, căzusem de pe cal, și stam în iarbă înroșit, ca o făptură de oval și de furnici călătorit. Durerea mea era un principat, o țară

Pînă cînd și acest lucru miraculos, n-aș fi crezut să se întîmple chiar și el. Cum? Copil buimac fiind și prăpăstios, ceea ce gândeam și ceea ce

Ca și cum ai vedea munții plângând, ca și cum ai ceti în deșerturi un gând, ca și cum ai fi mort și totuși alergând, ca și cum ieri ar fi în

Mă mângâiam de lucruri când eram un prinț zănatic și bolnav, pe nici al nimănuia geam mă străbăteam de tot octav. Ce cântec, ho, doar pentru

A fi este o credintă, un fel coerent de a suporta cuvîntul si scrierea literei A Condamnati la moarte prin nastere, desăvîrsind un păcat, o

Ne înmulțim, tindem spre doi. Vino în gura mea haide tu!