State Virgiliu-Andrei

din mamutul metalic sărim peste ultima rădacină a viermelui de mătase, flâneur-ul principal al orașului, unde 10 omuleți anonimi ajung la mult iubitul Eroii Revoluției deși acoperite de măști

Plictiseala are gust de Finetti cimentizat când sunt cu tine. Doamna cu umbreluță de la circulație face semne rapide înspre ce magazine să mai intrăm. mașini, autobuze și tramvaie

mă simt ca un câine/ ca un câine prost cum mi-ar zice stăpânul meu/ Eustache. ham ham parcă ieri eram pe străzi/ visam să fac parte din ”Dogs playing poker” chiar opusul s-a întâmplat/ bravo

acum știu bine cum se prepară : apă în ibricul roșu – metal animat de vâltoarea magazinelor sau cel gri, de la nemți. apă de la chiuvetă, o nevoie primară contra cost. se lasă apa să se fiarbă

corpurile astea mici sunt doar muşte prinse în scoci şi pahare lungi de Carlsberg în baruri cu țigani irlandezi care luptã în ring, fac box, sparg arcade şi destupã şanțuri pentru o fatã pe

eu mi-am petrecut ultimul an între alei și gargare de cafea, dușuri lungi, saune spontane, trei mișcări de brațe laterale, învârtitul vaselor ca un jockey, buretele produce muzică sintetică pentru

mi se alungesc brațele privirii, pot să te îmbrățișez sub unghii? în niciun ungher de sub ce nu vrei să se vadă, nu găsesc decât poleiul din refugii. iar dermatita-ți cere primăvara s-o

o bărcuță de pescuit-mi plutește în ureche, cu obiceiul său de a se elibera de balastru în larg, est-vest, sud-nord, dar tot pe loc ancorează, nici măcar în port. surdă în fața

Rufele stau atârnate pe cârlige, fiecare suspendată în culoarea sa, arată ca un grup de prieteni ce nu s-a mai văzut de mult. Linii mototolite și suprafețe reci în bătaia soarelui, filtrate

un hamac de oase strigă în vidul străzii către cer, iar beția nopții îi răspunde cu același semn, numindu-l amplu, "bețiv", îmbrăcat gros, aburii ce-i emană licorile din sângele său descriu

Iese fum gros din hornurile corăbiilor din Ferentari, blocuri, case și oameni tușesc armonic în centrul singurătății, al vâscozității repetiției aceluiași regret ce mi-a schimbat inima într-un

mirosul meschin de cartofi prăjiți învăluie parcurile la începutul lui decembrie, dar de ce să întreb bucătarii ce ulei folosesc, când mă îndoiesc de ce am la mine în oală mă întorc în

Obsesia unei vieți mai puțin gândăcești mă urmărește printre șanțurile gresiei, pătată cu muguri de scrum și droaie de cafea, sticle ascunse sub chiuvetă- Reminiscențele nopții trecute. În

îți mulțumesc, ai lăsat în mine numai scame. aveam vreo patru sau cinci cojoace ponosite, încă unul e spânzurat în șifonier acum. nici nu știu ce să fac cu ele, mă tot întreb: să le port, să le

credeam că în rândurile dintre litere e aer sau măcar că nu mă mai car cu plasa goală acasă, dar am deja un abecedar de matematici interioare de care fug pe trotinetă prin

Chiar dacă trăiesc întru ea, ea e prima pe care o rog să plece. Dar nu din amor-propriu, ci dintr-o onestă, chiar stranie politețe. Fumez, fumăm, mult, mult prea mult "Da, din toate speciile",