Calancea Eugenia

Vântul bate iar în geam Și ploaia curge șiroaie, Speranța mea va fuge iar, Că oasele din nou mă doare. Afară se vede, e rece iar Și tu nu vii la mine, Stau și privesc din nou la geam, Cu

Zâmbetul tău frumos și simplu m-a fermecat în seară și noaptea, când vine cu multă pasiune alergi cu ale tale bucle de aur, ce-mi mângâie obrazul atunci când mă săruți cu patimă, de uit

Zâmbetul tău frumos și simplu m-a fermecat în seară și noaptea, când vine cu multă pasiune alergi cu ale tale bucle de aur, ce-mi mângâie obrazul atunci când mă săruți cu patimă, de uit

Chiar mă gândesc și am sperat, Că-mi vei scrie ceva pe chat, Prieteni, eu așa credeam Și altădată noi te urmam. Într-o zi ne-am întâlnit, Inevitabil, chiar am vorbit, Fără reproșuri și la

Mă gândesc câteodată la sălile de clasă și la băncile scolii. Amintirile mele se întorc din nou în cărți cu poezie, cu mult scris și prieteni, ca-ntr-o scrisoare, uneori e un zâmbet, o

Când vezi un înger trist cu aripile frânte ca un artist, ce rătăcește-n visul iubirii cu lacrimi în ochii suferinței, nu lasa să plece a lui privire, spre locul în care nu-i iubire. Fă-ți curaj

Ai spus de multe ori " Îmi pare rău !", Dar eu nu pot să uit sărutul tău, Te-ai murdărit cu gândul trădării Și tot încerci să mă dai uitării. Ochii tăi verzi ascund trădarea, Dar n-ai să-ți

Aș vrea să vin-o vreme fără griji, să fie fericire și zile pline de noroc, să batem nuci, iar fărâmele din coji, să facă din timp al nostru soroc. Aș vrea să fie iar zâmbete în jur și-n inimi

Ce frumos e când natura îmi dă viață și mă aduce într-o mare de visare, cu flori multicolore apoi mă răsfață, ca să-mi lumineze ziua un nou răsărit de soare. În fiecare zi viața frumos

De multe ori greșesc ș-apoi vine teama de-a vorbi, Dar nu vreau cuvinte rele ce-n suflet te pot răni. Alții înlocuiesc adevărul cu minciuni în cuvinte îmbrăcate Și durerea este mare când se vede

Mă uit în depărtare Și văd cum lumea are o părere, Dar nu mai am răbdare Că peste tot e durere. Încerc să fac un pas în față Dar ceva mă trage-n spate, De toate mi se face greață, Dar

Ea încerca să uite un val de nopți pierdute, dar totuși gândul îi zbura în gol cu ochii uitându-se la un stol. Stolul de păsări se oprește și singură se pedepsește, să stea așa n-ar fi

Am adormit iar în gândurile mele, Lăsând în urmă un suflet drag Și ajung din nou să privesc la stele Și nu m-așteaptă nimeni în prag. Încerc să găsesc în mintea mea, Cum arăta a ta ultimă

Ai apărut și mi-ai luminat privirea, Dar nu am crezut că imediat mă superi. Îmi rupi inima în bucățele cu firea, Și-ți spun ca pe viitor să vreau nu disperi. Îmi pare rău să-ți spun că nu

Aș vrea să fie un soare galben arzând, ploi sau vânt în murmur curgând, flori, păsări și fluturi spre soare zburand, balans de lumini pe cer cuprinzând, iar traiul omenesc se-nalță suferind și

Ție am să-ți fac o poezie, Să-ți țină de cald când e frig, Te voi aștepta o veșnicie, Dar vreau să m-auzi când strig. Ești în al meu suflet și în buzunar, Port încă sărutul tău, pasional, Iar

Vreau să cred în primul rând în tine, să fii așa cum te-am cunoscut prima dată. Vreau să cred din nou în prieteni, în fața lor zâmbitoare sinceră și nu falsă. Vreau să cred în vise, în