Pe margini de cuvinte
Pe margini de cuvinte se scurg iluzii moarte îngemănate chipuri brodează feerii în umbrele-nserării, privirile candrii se zbat în reclădirea oglinzilor deșarte. Cui oare să se plângă, pe al cui
GVGetty VoineaȘi greu va fi plânsul
Tu cel ce așchie rupi din sufletul dezgolit tocește-ți gheara flămândă peste pietrele arse să nu-ți crească în carne muguri fierbinți și greu va fi plânsul... Cuvintele-săbii ce-ți
GVGetty VoineaStrigătul alb
Te-am strigat și n-ai auzit cu palma arzând te-am chemat și n-ai venit tălpile tale uitaseră drumul bătătorit de amintiri nici nu mă alungai nici nu mă opreai. Îngenuncheată-n
GVGetty VoineaAcoperă-mi umbra
Acoperă-mi umbra cu miresmele dimineții târzii lenevind printre cearșafuri să-mi pot limpezi ochii cu alb-negrul ciocârliei ce glasul își drege în vârf de salcâm ce bine că stăm la al doilea
GVGetty VoineaSub călcâiul tăcerii
Sub călcâiul tăcerii, o inimă geme prin volburi aiurea zenitul se sparge le-aș strânge în palme să țes diademe, cu-acele cioburi frânte pe catarge. Îmi port lăstărișul de clipe amare mă
GVGetty VoineaCum să nu arzi?
Cum să nu arzi sub jarul încins al slovei ce smulge felii dintr-o inimă mult prea cernită dintr-un trup zăbrelit între ziua de azi și cea de mâine așteptând să se scuture miresme tivite
GVGetty VoineaMă tem
Se vor mai trezi oare din acest somn parșiv aleșii noștri puși doar pe căpătuială, să ne cârpească glia nu doar de mântuială mă tem că nu-i posibil, mă tem că e tardiv. Mă tem că din lăstarii
GVGetty VoineaDin tălpi ne va curge pământ
Sub brâul-cerului Cu tâmpla tivită-n reverii îmi curge pământul prin glezne fuioare de nori îmi șoptesc universul revarsă iubire vindecând răni apa vieții respiră iubire iertând doar
GVGetty VoineaAcel dor surd
Ascult cum se gudură vântul printre salcâmi oglinzi creionând în ceața serilor reci. Ce dor să le ating ce dor, de glasurile stinse-n tăceri de licărul senin din priviri... Fiecare
GVGetty VoineaIreversibil
Și ninge în suflet, cu palmele reci în viforul sorții prea repede treci. Se-ncruntă o geană văpaia să stingă aprins îți e rugul în clipa nătângă. Privești cum se-așterne a nopților
GVGetty VoineaCălcând pe ninsori de cuvinte
Risipiri de iluzii în răspântii de jale de dor de iubire mi se vor franjura baierele inimii tot plămădind cu palmele arse vetre chihlimbarii nu știu din care sorginte se-nfruptă nici cât
GVGetty VoineaUrechea nopții tremură sub boltă
În căușul lunii stăruie un gând, călimări albastre deapănă fuioare, micul paradis tăceri să-și aprindă. Brațe de cleștar frații mei de veghe, îmi vorbesc blajinii prin cuvinte mute.
GVGetty VoineaTrup de humă
Ți-au crescut ramuri și curgi de parcă ai fi gustat din eternitate pleoapele oarbe nu mai disting orgolii căzute, hrăne(Ș)sti întunericul ascuțind săbii pentru un bol efemer îți spuneam
GVGetty VoineaPe sub geana întomnată
Chip cernit în vatră arsă, doi păianjeni într-un colț țes în pânzele cleioase un gândac și-o biată muscă. Anamneza unui morb crestează inimi în două, ochiul rar al sitei cerne povești arse
GVGetty VoineaPort brumă în plete
Ești frumoasă, îmi spui, eu îți repet că nu mai sunt, că astăzi port în plete brumă și pe alocuri ninge cu regrete. Ești diafană, îmi șoptești în poala nopții surâzând, eu te ascult și îți
GVGetty VoineaAceastă Toamnă tivită-n culori
Tăcere... Nimeni nu poate șterge lacrima gri durerea de a pierde și neputința de a netezi răsărituri spinoase, și dorul acel dor de un chip risipit pe vecie, arderi lăuntrice rugi
GVGetty VoineaPasul nopții din noi
Deschid ferestrele, salcâmii pulsează în adieri reanimând chipuri pierdute gânduri lacustre se-nvoltă răvășind printre umbre calmul lunii. Vom mai găsi oare scânteie în mâlul feruginos
GVGetty VoineaClipa ultimă
Plângeai bunicule, lacrimile tale încă dor în clipa ultimă ce mi-a rămas doi ochi căprui, blânzi, lăcrimați și degetele albe lipite de ochiuri din sârmă împletită parcă-mi spuneau bun
GVGetty VoineaIată Toamna!
Iată! Azi, Toamna se așterne... pe drum cad frunze ruginii, culeg parfum de crizanteme și rodul copt mustește-n vii. În codru vântul lin șoptește veștedă e frunza de plop ce în căderea ei
GVGetty VoineaNu pot opri clipa
Neputință ... privești clipa trecând un fâlfâit de aripi o boare,un gând... gri, sumbru, viu, uneori blând ce n-aș da s-o opresc, în
GVGetty VoineaIubesc Toamna
Iubesc parfumul amărui de crizanteme și-aroma dulce de gutui ascunse-n movila de grâu din magazia de-altădată... Iubesc apusul arămiu când carele se-ntorc spre case gemând de rodul copt el
GVGetty VoineaRădăcini
Sunt bucățică ruptă din glia strămoșească cernoziomul neaoș de Dunăre scăldat sunt fiică de țăran menit să se spetească să-nvârtă cu sârg sapa pe vetrele din sat. Născută-s într-o
GVGetty VoineaFrații
Doi lăstari timpuriu plămădiți din iubiri, cutreierând împreună până-n hotarul prunciei apoi pierduți printre vremuri cu spini încet, amprenta rămasă îngheață, pletele ninse
GVGetty VoineaCe singur sunt...
Ce singur sunt, zise poetul, când număr stelele pe cer și-mi țes în taină menuetul la ce-aș putea eu să mai sper? S-adorm pe perna mea de vise și să pătrund în vraja lor pe albe coli cu
GVGetty Voinea