Limba asta veche şi română
Să iei cuvântul celor ce sunt muţi Şi sabia de limba lor s-ascuţi, Să iei oglinda celor ce sunt orbi Şi zborul ce-i înduplecă pe corbi, Să scriem negru-acolo unde-s vii Şi alb pe fruntea celor
LCLorena CraiaLibertate
libertatea frunzelor de iarnă mi-a învins tăcerea dintr-o dată iată! cum se lasă fulgii peste noi Tata pleacă iarăși la război Mama îl ajută să îmbrace neputința sângelui din ace nu așa se
LCLorena CraiaLipsesc scheletele isterice din debara
dintr-un izvor de nădejde subtil se-nalță o pană de vultur caută gura care a smuls-o caută mâna care a uns-o caută până găsește ochiul închis într-un pește peștele-mi șade pe masă o mână
LCLorena CraiaOrnamentală
dacă în zilele de Marți bei cafea să îți aduci aminte că undeva într-un secol trecut nu foarte departe cineva se golea de ziuă de noapte apoi aștepta sperând că va veni altcineva și îl
LCLorena CraiaJoagărul tace
trec prin minte oseminte ale unor frați și tați nepotriviți în cuvinte peste noi, peste morminte, peste tot ce îndurați se usucă o nălucă pe o margine de drum și atunci ca și acum are
LCLorena CraiaLiniștea, mâhnirea sau umbra nucilor
cafeaua-nvolburată ȋntr-o cană o rugăciune-n strană un pian rostogolindu-se pe scări de porțelan parcă adie la fereastră o pagină de testament o piatră dintr-un monument sau un grăunte de
LCLorena CraiaȊntr-o noapte
mă-nțeapă lumina cu bolduri amare o lună ursuză, de peste hotare, mă-ngână de sus și ceasul dislexic m-arată pe mine mimetic mă-ngână tâmpit și neghiob îmi dă peste mână mă dau în
LCLorena CraiaLa teatru
Pornesc pe frânghie, confuză Şi la întoarcere, pe buză, Oripilată de o gâză, Înghit sonetul semidoct, Până ce gâtul tandru, copt, Se-ntinde stradă, apoi mal, Pentru furnicile-n
LCLorena CraiaRodelinda
în timp ce îi tăiam beregata fredonam aria nr. 2 din Traviata ai fi crezut că ursulețul de pluș înțelege mâinile copilului nu aveau cum să se dezlege el țipa eu cântam și ningea ca peste o
LCLorena CraiaPământ sfânt
degeaba ne plimbăm pe umerii copacilor dacă nu înțelegem vorbele tracilor nu mai au frunze dar au muguri de piatră și rădăcini încolăcite pe istorii străvechi aceia umblau cândva în
LCLorena CraiaȊntr-o lingură cu apă
înot la nesfârșit ȋntr-o lingură cu apă și buza mea se crapă de sete de-ntrebări de semnele de carte care s-au scurs în piramide și în moarte odihna mea sub piatra asta moale se
LCLorena CraiaLa mulți ani, mamă!
la mulți ani, mamă! bag seamă ai îmbătrânit pe dos carnea care-ți stă cuminte pe os mă cheamă la mulți ani, mamă! sau du-te în depărtare acolo unde glasul dumnezeului se-ascunde la
LCLorena CraiaReverie
se șterge pământul de ochii mei și se-așază la masă își taie liniștit o felie din copii o întinde pe un fel de pâine închide ochii mei și murmură un fel de rugăciune apoi, cu un
LCLorena CraiaOrdonate de urgență
am libertatea să mă desfășor ca peștele-n congelator și dacă focul se aprinde în brichetă se poate să acord o piruetă? am înțelegerea copilului din flori ca un Dasgupta de atâtea ori și dacă
LCLorena CraiaInterogatoriu obligatoriu
Mă-ntorc ȋntr-un coșmar fixat în patru ace, Lumina pe zăbrele apucă să se joace, Pereţi de mucegai se-apleacă peste mine, Iar luna prin chepeng se tulbură şi tace. Se-aude clipocit dintr-un
LCLorena CraiaȊntr-o după-amiază oarecare
istoriile se scriu lângă sobe de teracotă și mese goale de lemn ca un îndemn care perpetuează amiază după amiază se scriu pentru a fi citite pe ascuns de cei care n-au nevoie să
LCLorena CraiaRana visului de moarte
stau copiii resemnați pe o bancă ȋntr-un parc şi își caută lumina zilelor care-au trecut oare-a cui mai este vina dumnezeului lor mut? trece parcă dimineața cu nălucile perechi o biserică
LCLorena CraiaOdă soldatului căzut în genunchi
Tăcerea mea-i legată de-ntreaga omenire, Se-agaţă ca o cruce de trupuri de martire Şi plumbul se topește până-n călcâiul drept, Pe buza mea-nfloreşte sfârșitul înțelept. Cu apele din lacuri aș
LCLorena CraiaIntensitatea neobișnuită a sidefului
nu mă mai vor copacii de-astă iarnă s-au despuiat de lemnul dulce iar și mă încorsetează dintr-o goarnă se-anunță evoluții noi de greieri în pietrele de chihlimbar nu mă mai vor nici
LCLorena CraiaIstoria iubirii permanente
pe un peron ticsit cu amintiri au zăbovit doi porumbei de ceață și eu ca martor la nenorociri te-am deslușit cu umbrele pe față o multitudine de-angajamente se-agață de locomotive
LCLorena CraiaPrimul Om
Mi s-a destăinuit aseară Primul Om, Care-a atins pământul din planare, În zborul său prin vârfuri reci de pom Şi-a destrămat subit orice-ntrebare. Şi se făcea din oră ora lungă A ultimului
LCLorena CraiaImediat ce apune de ziuă
ȋntr-o zi îmi va fi interzis să mai fiu femeie așa că va trebui să aleg între ușă de moschee sau Zidul Plângerii poate cel al Cunoașterii deși miracolul nașterii n-ar mai fi niciun
LCLorena CraiaPrezentul rece
nu știu de ce mă-ncântă istoria prezentului rece nici nu mă mai întreb ce se petrece cândva m-aș fi temut de săbii trecând prin frunți regale azi câteva corăbii se-opresc în Gibraltar pe
LCLorena CraiaInefabulă
să nu generalizăm infinitul pentru că acesta poate fi cuprins ȋntr-o clipă întoarsă pe dos cu podul palmei în care creştetul lui şi-a găsit odihna 16 mai 2017, Constanţa
LCLorena Craia