bârna ce-ți traversează ochiul
adevărul ce stă în cumpănă pe ea
și cocoșul în șpagat perfect
spânzurând arginți de incisivii unui cui
bătut la cap până când
floarea a sângerat și a
din piept iți cresc crini, îmi culc urechea pe ei
mama îmi spune că trebuie să fiu pregătită, toți murim
și ochii mei plouă după o lungă secetă
necuvântul își înmoaie un deget în albia
o melodie îmi dă târcoale,
mă trage de fustă
ce copil
se-oprește și întreabă viața despre mine
ea nu știe ce să-i răspundă
închide ochii și se dă-n leagăn
până la cer
adevărul se miră de
dacă din cosmos cineva ne-ar surprinde
linia frântă a pașilor
ar rămâne uimit cât de mult aduce cu noi
desenul ei complicat
iei de pe jos pasărea învelită în aripi
pe ochii ei stinși omul de
ne iubeam într-o limbă perfectă
cât vedeam cu ochii numai salivă
ce înghesuială
mușcam din apus cu poftă, ca dintr-un măr mult prea copt
tu îmi spuneai că sunt frumoasă
eu nu mă vedeam, mergeam
M-a atins noaptea pe umăr:
Ca o lună plină era,
M-am scuturat iute
Și ea s-a schimbat în zi.
Am colindat orașul,
Mi-au zâmbit cunoscuți,
Cu subînțeles mi-au dat mâna
Fără să spună vreun
câta plămânul, strigă trubadurul
dând cu drujba de pământ
nu sunt romantic
sunt nervos
pe tristețea mea
se leagănă coerența discursului Rosinantei
iar flituiala ei mă bate pe umăr
un dinte de lapte
c-o dorință înfiptă în cap
aruncat peste o casă
nu s-a spart niciun geam
nu m-a certat mama
vrabia din mână visează
cu ciocul în pene
plânsu a coborât să se vadă cu râsu
doi
ce frumos se întinde peste noi Moartea
clipește des vinovată și nevrotică
așa trece
Viața
pe drumul spre mine o văd cum se pierde
în bluza ei roz, cu fustă pepită și pantofii mamei
absentă
o capră îmi mănâncă din palme
se uită la mine
mestecând flori mărunte de câmp
eu calc desculță prin băltoace
îmi văd chipul și sar
de pe un picior pe altul
vântul mă ia de gulerul brodat
uneori adorm în cădere
așa durerea se pierde undeva în pământ
cum iese aburul
printr-o fereastră deschisă,
iar tu
rostogolești în tine o picătură de sange
contaminata de fericire
are fața
ne frunzărește toamna la un pahar cu vin
și creierul de babuin gustat la Mon Jardin
„je m’en fiche”, gândi histamina din colțul tavernei
în timp ce schimbă placa gramofonului:
„ai în ochi
e tot o rană,
e pescărușul adormit lovind ușa zorilor –
și nu fi necredincios
viața trece prin coapsa lui
amintindu-ți cum te-ai născut
neîntrebat
țipând fără glas ca un acrobat la trapez
e atâta liniște în mine de-mi aud clipocitul sângelui
în care mi se scaldă toți adormiții neamului
din când în când, ei mi se-așază pe mal și-mi cântă un cântec de leagăn
un fel de „taci cu mama,
ziua s-a scuturat după ce-am țesălat-o
pentru o nouă cursă
fereastra deschisă cu vălul tras pe ochi
ne privește îngrijorată
eu n-am să plec, spun
eu sunt eu
tu poți să potcovești un
să treacă și noaptea asta, să nu se arunce în aer
să vină apoi roua în șosete căscate
așa ne ascultam
închide ultimul vers, îndeasă cuvinte în gaura cheii
e curent de la sârma ghimpată
în care
îmi încordez ochiul și trag
la întâmplare
musca, țipă cineva
trageți cărarea mai pe dreapta
pe vârtej
acolo se va construi prima întrebare
răspunsul vine întins
poartă chipiu soldățesc,
la stinghia patului
un purice sare în L
la stinghia mea o tură
atât a fost
ș’apoi o noapte pestriță
gustul genunchilor juliți
pe limba pământului
peste care un șiret se dezleagă
din
ziua de ieri îmbrăcată în ziua de azi
rătăcește pe străzile unui oarecare mâine
degeaba îți tai călcâiul
pantoful ăsta nu-i pentru tine
cum nici paharul acesta
pe care n-ai să-l bei până la
jale la fluierul piciorului
un zâmbet ațipit tresare în rictus
un minut mai târziu se ridică și strigă
bis! bravooooo!
se caută de boi, nu-i găsește
leșină
dă-te jos din vis
nu sunt coapte
copt e doar amarul din ochi
din care faci dulceață
toamna furnică
să fie în cămara amurgului
se făcea
cămașa vărgată trasă peste soare
cu dinții apuci
întotdeauna mi-au plăcut lucrurile limpezi
care ștrengărește te prind de mână
la colțul străzii și-ți spun:
te poți vedea în mine și eu în tine
să ne facem inimile prag bun de șters picioarele
la adăpostul ei
dincolo de varga fricii
niciodată nu m-am văzut
mergând cu ochii închiși pe străzile țuguiate
nici pe voi nu v-am văzut
doar gura cerului căscată deasupra mea
saliva și mă
geană pe geană
încă o clipă în galopul cailor
abandonându-și călăreții
la vremea amurgului
pulsul meu târându-se în țărână
adulmecă timpul
se apropie
dar încă nu-i simt copita în