în seara asta vom fi doi hoinari
rătăciți benevol în Cuba anilor 60
pe o terasă somptuoasă cu orchestră
ne va cânta Evora de inimă albastră
vom suferi profund
ca doi masochiști
îți amintești
eram două păsări inutil de libere
zburând la unison
peste iarba încolțită din noi
uneori îngerii pictau cu penele noastre
o zi însorită să nu intrăm în depresii
de atâta
iți amintești
eram lumini de amurg oglindite în lac
se topise cerul peste noi
valurile reverberau note de pian
și dansam desculți în iarba
nu râde
cum adica nu erai tu
recunosc mi-e dor
ard de nerăbdare
să citesc următorul poem
născut prematur în spațiul comun
beat de entuziasm rahitic
un pic autist un pic viermănos
calități necesare
unui handicapat social sănătos
orașul meu paralizat în urma unui atac cerebral
a rămas cu un handicap social sever
se crede napoleon și ține discursuri imaginare
din turnul Eiffel
orașul meu e o pasăre ce zboară la ora
în viață strângem avizi mormane de trăiri reale
pentru momentul când obosiți ne hrănim până la epuizare din stocul existent
dintr-o incursiune în trecut nu te întorci niciodată cu mâna
m-am născut de ziua morților
într-o toamnă..
lumânările ardeau pe înserat
în dealul cimitirului catolic
când popa unguresc și-a deschis larg roba
ca aripile negre ale liliacului
mama a
ziua asta cade ca un portjartier uzat pe glezna serii
am senzația că un mal de poezie s-a prăbușit peste mine
uneori mă gândesc la Dumnezeu
dar cred că este ocupat cu lucruri mai practice
iar
știi cum se numește un adevăr mort?
cadavru'
cadavru' unui adevăr
zace pe stradă de ieri
trecătorii au sunat poliția pompierii hingherii
nu a venit nimeni
salvarea era în
caniculă
fumez și birjăresc cuvintele în gând
poate ar trebui să le pun capră
să sară coarda într-un picior
să le pun nud pe un soclu'
din grădina botanică a orașului
să...
o altă zi în care ne puricăm de cuvinte
ne înghesuim catrafusele în umbra pașnică a detaliilor fără sens
ologim sentimentele și le trimitem la cerșit în intersecții
iubirea e doar un
chiar dacă investesc în toate tăcerile milioane de cuvinte
voi rămâne la fel de lucie ca un glob de cristal proaspăt ieșit din mâinile unui șarlatan...
mai bine le învelesc într-un manuscris de
când te-am văzut ultima dată
purtai colțul zilei pe umăr ca un trofeu
din ultimul faliment sentimental
căzut victorios sub fustele unui trecut prematur
ploua la orgă cânta un naist cam beat
sunt în starea aia știi tu...
când nostalgiile stau gură cască în rochii de bal și lenevesc
pe cheiul pustiu
când simt cum încărunțesc bocancii subit
și aștept să cadă ore mălăiețe cu pene
la granița dintre păduche și om
stă mereu santinelă un fir anemic de păr
păduchii inutilului flutură un steag zdrențuit în semn de capitulare
lumina prezentului și umbra trecutului joacă de-a
eu scriu pentru merele roșii
pentru puzderia de stele care mă ignoră regal
și pentru lebăda albă din versul lac
scriu pentru prietenii necunoscuți
pe lângă care am trecut într-o vară
pentru
în târgul ăsta se poate negocia orice
de la clanță la balanță...
o zi de naștere cu mâneci lungi
mătase china nasturi de cordoba
costă cât o cofă de espresso
băută pe terasă la
îngerii intră întotdeauna prin ușa din spate cu halatul pe umeri
se așează pe marginea patului și picură iubire-n perfuzii
până salonul devine neîncăpător bolnavii levitează fericiți pe holuri
în ziua învierii se aruncă cu pietre
în toate tălpile netatuate cu iubirea aproapelui
alții pun în palmă tăcerea ca monedă de schimb
pentru paradisul expulzat infernal
conștiința cade ca o
credeai că trecerea ta nu lasă urme
ți-a rămas imaginea imprimată-n oglinda din hol
când mi-ai lăsat cheile sub anotimpuri
îmi amintesc ultimul ceai
băut sub umbrela unui gând
m-am trezit într-un vacarm îngrozitor
în mijlocul unui miting de proporții
zilele trecutului s-au revoltat
cereau daune morale pentru timpul irosit
din memoria colectivă am reținut o zi
sunt bogată
am pământul natal tivit sub unghii
un vis în arest preventiv
și un prieten poet de cursă lungă
pe ruta marilor speranțe
primăvara ne intersectăm asteniile
uneori îi plătesc
-nu domnule
câinele ăsta știe să latre doar românește
urlă în aceeași limbă la lună
e ciobănesc românesc mioritic
nu suportă zgarda de nici o culoare
mai nou a dezvoltat o pasiune
pentru
în seara asta norii rămân constanți
dăm un tur de spitale poetice
angrenate în vindecări miraculoase
unii fac sex alții gargară cu rime expirate
sau se sinucid între pereții înguști
ai unei