Mihail Săulescu

Cât de \'ntuneric este în serile de toamnă Și străzile sunt triste, tăcute și pustii, Iar fiecare clipă în suflet își înseamnă Cărarea unei

Tu ce mă faci să cânt și să visez acuma, Eu văd că ești departe, și poate n\'ai să vii... Și cine ești, eu nu știu, cum cine sunt, nu știi; Dar

Pe drumu-acesta merg... Și totuși, Doamne, parcă e-naltă parte calea Spre care-aș vrea s-alerg!... Departe! cine știe spre ce ținut și

Un car cu boi, un popă, coșciugul, o bătrână Și seara ce coboară, pe toate \'ncet stăpână — Cum soarele se lasă, îngălbenit și pal, Privind în