love yourself
la 1:39 am nimic nu e nou sub nori de sticlă și piatră ponce în întuneric privirea ta are ceva din tristețea animalelor de povară din destinul acestora nu dormi, nu levitezi, nu exiști
felinarele dorm
fii cu mine până când vegetații nemaivăzute, monstruoase, carnivore vor acoperi statui pași, înțelesuri palida lună sub care fugim mereu spre neprevăzut e fața unui arlechin de care nu se
memento
prin stepele cotropite de miasme trec lăncierii, umbrele lor îndoielnice toți numai tigve, grimase, tăceri numai piele și cânepă, fier cât mai mult fier în cadență caiele, coifuri, zale și
zbor de noapte
lumea nu s-a oprit din rotit nici apele din săpat sub pleduri groase de cânepă ne simțim cel mai bine acolo ne amintim despre tot: minarete, autostrăzi, cochilii și rochii de bal primul sărut,
zile tot mai subțiri
am scris despre tine ca despre o pisică retrasă mută întinzându-se leneș în înserare un apus pe care îl vedeam printr-un ciob de sticlă mată un ochi de ciclop făcut dintr-un borcan pentru
dancing on ice
azi a fost mai vară decât alte veri mai toamnă decât alte toamne cu adevărat un timp bun l-ai scrijelit în palmă sub linia destinului un fel de nor dolofan și păstrat în secret pentru când vor
tandrețe
sub nori de turtă dulce ne vom refugia pe planeta aia construită special pentru tine vălurind caramel vanilii fructe glasate parfumul meu de mosc în care te învălui sărutându-ți picioarele cu
ataxie
cu o lehamite pe care nu ți-o mai explici la ce bun treci prin tine și dincolo de ceea ce nu ești o mână de gânduri traversând bulevarde și streșini imaginare într-un echilibru precar ca și
day-dreaming
iubito acestei primăveri i-a fost tare dor de tine te-a așteptat să-i luminezi grădinile cum numai tu poți fi atât de minunată minunea mea care atât de încet te înfiripi un cântecel pe care îl
prigoria celestine
le-a dat nume de păsări doar atât a făcut după care la nimereală i-a aruncat pe fiecare pe unde a putut care în cuiburi făcute din crengi paie și mâl înalte suple de neatins un fel de turle
absență
vine și pleacă vine și pleacă și tot așa și altfel nicicum o psihoză cu fazele ei recrudescente e absența asta în care ești atât de prezentă și-i spui: vom fi înalți vom fi extrem de
winter slim black
ți-aș spune dacă mi-ai lipsi dar exact cu asta se hrănește animalul din mine urâtul ăsta, diformitatea asta, scursura absența ta e forma mea perversă de dragoste supraviețuiesc astfel măcar
incizură
tot mai pronunțate sunt oasele feței, asperități care nu pot copia trucurile celor care atât de bine mimează în veșnic nepăsători care nu au ceva de pierdut, etern-fericiții momentului
amintiri fără tine
m-am întins lângă trupul tău de lumânare lângă trupul tău lung, de săgeată, de ciot de salcâm care nu a mai apucat să se întristeze e bine, mi-am zis, uite cum vorbesc cu un hoit pe nevăzute, pe
salida
să nu regreți, aici totul e cum nu se poate de bine plouă târziu și m-am lepădat, nu auzi nici țipenie, cocoșii sunt pietrificați și tot ce curge e amintirea lor că puteau vesti răsăritul a fost
luna de zăpadă
rosturile lumii sunt cu totul altele adânci, necuprinse fericiți sunt cei care nu pot înțelege nu pot transmite, nu pot îmbrățișa un nu care să te poată defini ce repede uiți, cât de
amada mia
te-am sărutat cu toate săruturile tuturor celorlalți bărbați din viața ta cu toate mângâierile lor te-am atins, la fel de încet, cu toate fiorurile dăruite de ei te-am așteptat, la fel de intens
melancolia
felul în care degetele tale ating tastele, le pipăi, simți care sunt cele care pot respira, te pot învălui într-un fel de ceață extrem de adâncă, o moarte care te ține captiv, tot aștepți să le
soledad
taie ce zi vrei tu din ceea ce nu ne-a mai rămas și ia-o cu tine, sub forma unei amintiri care nu mai poate fi redată cum coboară asfințitul ca și când e o iubită care tot vrea să rămână în timp
viva
ea era un fel de mâhnire, vie și atât de frumoasă, un fel de centură subțire de asteroizi a unei planete pe care o vom descoperi tare cândva, o, cât ne vom extazia, cum vom privi extatici la
jasmine tea
cum oamenii devin născociri despre ceea ce nu vor fi vreodată nici aer, nici lumină, nici cruce pe care, la nesfârșit, să urci, să te simți extrem de util tuturor celorlalți dumnezeule
sway
până la tine, cerul avea pereți, avea striuri, tăișuri care puteau secționa, lungi fâșii, clipe și clipe, zile și zile, ani după ani, avea urlete și atât de încet plângea că nu era nimeni să îl
să te legi la șireturi
trece apa aceasta, mi-a spus, ia-mă în brațe și mergi fără teamă, nehotărâtule, cum sunt mugurii, în martie, când ba explodează, ba devin mistici și înalță rugi către dumnezeul soarelui, către
love song
nu am știut nici să te aștept, nici să te chem, dulce nebunie, un fel de oarbă dragoste care ți se lipește, în straturi subțiri, printre degete, pe sub piele, în oase și cartilagii, un fel de
