SANKT PETERSBURG IARNA ȘI PRIMÃVARA ANULUI 1902 Mergeam - și-n noapte mă urmau Necunoscuți grăbiți, cu pas năvalnic, Cu păr vâlvoi sub

Năvalnic vreau să trec prin lume : Neîmplinitul să-mplinesc, C-un nimb să-mbrac tot cei lumesc, Să-nalț ce-i slab și fără nume ! Coșmarul

Nu degeaba n-am vrut să deschid Geamu-n noaptea vântoasă și rea. Ca și-atunci, trebuie să ucid To ce-n mine speranța-nvia. Chinui-mă-va

Ne-ntâlneam amândoi pe-nserate. Peste râu barca lin te purta. Plictisit de idei rafinate, Numai rochia albă-mi plăcea. Ne-afundam în

O vedeam cum prin neguri răzbate - Un torent cântător și obscur. Ca un vis de furtuni depărtate, Dispărea-n amuțitul azur. Noi, uitați în

Mă tot trezeam spre-a mă uita La treptele de la intrare. Dar numai luna arginta Vestibul pustiu și mare. Vești cam demult nu mai

Soarele nu se întoarce ''SNEGUROCIKA'' LUI OSTROVSKI Nu plâng a stelelor paloare, Mi-s visele-un noian obscur. Alintă razele de

Olgăi M. Soloviova Noaptea, -n bezna-nfricoșată - Al genunii fiu bizar - Palid un strigoi se-arată Pe-al câmpiilor hotar Și câmpiile

Sunt ușile închise și asprul temnicer Reginei tale crude i-a dat cumplita cheie. PETRARCA Mă-nveselește lupta iar, În voluptatea ei mă

Noaptea albă. În tărie Iese luna cea din jar - Rătăcindă plăsmuire Peste-al Nevei reci cleștar. Simt că-aproape-i de-mplinire Visul tainic

Lungi poteci pădurea are. Pân' ce steaua s-o ivi, Urmele de le-aș găsi... Lin foșnește iarba moale. Șoapte peste tot auzi De cei dragi,

Mă tot trezeam spre-a mă uita La treptele de la intrare. Dar numai luna arginta Vestibul pustiu și mare. Vești cam demult nu mai

Noi ne-am retras la cârmă, mai deoparte, Spre undele mărunte de argint. Și ne uitam la pânzele umflate, La zariște, la chipul tău

O, cum ați râs de noi odată, Ne-ați dușmănit și ne-ați urât, Când slova noastră ne-ntinată V-a dezvelit obrazul hâd ! Dar noi, rămânem noi -

Nu tu, melodioasă, prin gânduri mi-ai trecut, Plutind deasupra Nevei, peste oraș, ușoară, Nu tu ocultă spaimă din inimă mi-ai smuls Cu

Mi-e frică de Tine foarte, Nu văd mai teribil ceva. Mă mir de tot și de toate, Găsind mereu urma Ta. Pe străzi sunt umbre în cete - Ele

ȘAHMATOVO. VARA ȘI TOAMNA ANULUI 1901 Nu-i minte-n lume cerul să-l măsoare, Azuru-i de ne-atins de pe pământ. Doar serafimii uneori

Nesfârșitul meu vis, primăvară - Fără capăt și fără-nceput ! Haide, viață ! Te-apropie iară ! Te așteaptă sonorul meu scut ! Ne-nfricat te

Mohorâți și cu capul plecat De prin beciuri ieșeau pe tăcute. Se-auzea pasul lor cadențat, Zeci de graiuri sunau, neștiute. Mai veniră și

Nu-ți fie frică-n drum să mori. De ură, dragoste n-ai teamă. Tu sfânta slujbă ia-o-n seamă Și nu vei mai avea fiori. Când vei vedea-o

Nu-mi mai cânta cu-atâtă-nduioșare. Eu pe pământ de mult m-am despărțit. E infinită-a sufletului mare Și moare cântu-ajuns în

Maică Rusie, meleag al dorințelor ! Ocne... Siberia... Țarul... Ermark... Haide, cu bine ! E vremea căințelor ! Inimii slobode - bezna-i pe

Nu te-nțeleg ne-ndoliații Râsul, măștille hazlii. Nu vreau veselii și ovații, Eu caut răscruci pustii. Ciudat de dulcea cântare Senină-i

Nu-mi pare rău de zilele-nfocate, De cele petrecute-n bucurii. Ele-au trecut - senine și-agitate, Pământul ni le dă - vor revenii. Regret