M-am pierdut într-o noapte străină, de orb,
cu teamă de otrava ierburilor
prin care sar iepurii fugăriți de lună.
Dealurile cu spinări de bivol
pe lângă care trec, le cunosc după
Noaptea se deschide pe margini,
în somn visele se lovesc de pietrele lunii
și se reflectă în apă.
Printre brațele zilei zboară prigorii,
aerul se rupe în urma lor
ochii se țes,
timpul
Schituri
în munții ce țin deschis cerul.
Evlavia cu ochii plecați în pământ,
alba lumină îndepărtând întunericul
cu inima plină de dragoste febrilă
și cuvintele ce-și fac loc în
Fără să fiu lup ci mai flămând decât iarna
alungit în trupul slab, fibros
cu aura fiarei
pe lângă care trece grăbită moartea
lăsată fără strălucire.
Și nicidecum teama,
mai degrabă cred
Nu se supune celui în genunchi
Cum din trup nu-i lipsește nimic
picioarele în asfalt
nervii nu tociți prea mult,
mușchii elastici în fibră.
Dar cine pășește pe drumuri împreună
fără să știe
Aș dori să nu uiti tot ce există între noi,
să nu te îndoiești de nimic,
suntem împreună în același trup
unde locuim în înimă
și sângele nostru devine albastru
prin care respirăm întregul
Când aveam ochi de lumină pătrunzători în ființe și lucruri
mă risipeam în ei și-n alte simțuri dobândite,
cu degete simțeam cum se schimbă ceva pe interior,
orice suferă mutații ori se mișcă pe
Mirarea ta e la marginea iubirii,
nimeni nu înțelege cine poartă vina
când nu mă cheamă aproape,
privesc în ochii tăi cu înțelegere
și doresc să deschid ușile luminii
prin care trec trupuri
Cine răscolește nervii mei de noapte?
Cai înaripați îmi străbat gândurile,
Păsări jucăușe m-așteaptă pe mal,
Cântecele se suprapun peste sunetele viorii albastre,
Câmpia își vălurește de plăcere
Timpul este același doar oamenii se rup din el,
încercarea mea este, să nu mă desprind prea repede,
fiecare își caută și trăiește timpul său.
Am privit viața din multe unghiuri,
aproape le
Simt cum se frământă pământul,
apele se umflă în plămâni și respiră,
rădăcinile absorb zăpada și se pregătesc
arborii își dau coate și se bucură.
Primăvara mă cheamă cu toată puterea
Mă urc seara tâtziu în cireșul copt,
am ajuns prea sus și mi-e teamă de întuneric,
Nu pot rămâne aici.
Caut în mine toate puterile să cobor,
satul e undeva departe,
e o tăcere bolnavă în
Ne vom urca în caleștile nopții
Și vom străbate câmpiile de întuneric
Până jocul de umbre va rămâne în lucruri,
Iar ceața se desprinde din văi și fuge.
Vor înflori stâlpii porții de dorul
Dintre toate nenorocirile care se ivesc
Tu treci nepăsător peste ele
Deși te lovesc ca pe fiecare
Aproape nu mai știu în ce stare sunt
În anotimpul acesta destructiv.
Nopțile se vor stinge de
Cine va mai poposi în ietacul roz
Unde trupurile noastre-s flămânde,
Cu dorințe îmbrățișate-n sărut.
Nimeni nu știe ce se va întâmpla mâine
Și podurile spre viitor sunt luate de ape
Fapt ce nu
Noaptea e plină de relații rebele
somnul e alungat ca lupul învins din haită
dar nimeni nu se mai teme
și așteaptă dimineața.
Din amintiri m-au răscolit câteva întâmplări
care mi-au schimbat
La încheieturile mâinii drepte
apasă o durere pe ligamente,
dar nu mă plâng niciodată la tine,
nu sunt dintre cei ce se tem de dureri,
ele ne pot încerca pe fiecare câteodată
dar din asta nu
Nu se supune celui în genunchi
Cum din trup nu-i lipsește nimic
picioarele în asfalt
nervii nu tociți prea mult,
mușchii elastici în fibră.
Dar cine pășește pe drumuri împreună
fără să știe
Când nasturii , nuferi pe pieptul iei
se desfac grăbit cu degetele,
simți nerăbdarea cum curge ca mierea.
Așteptarea se absoarbe până piere
din priviri fără cuvinte,
rodul trupului respiră
Mă încearcă tot mai mult o umbră de singurătate,
O tristețe amestecată cu disperarea.
În acest ținut al amurgurilor de vis,
Un arbore amețit de vânt și înălțime
Își frânge din ramuri și pleacă în
Se face înserare în cuvinte,
Noaptea se înclină spre margini.
O pasăre sparge întunericul în arbori,
Luna stă să cadă într-o fântână.
Nu mă lasă femeia să-i citesc gândurile.
Vorbe bolovănoase
Nu mă mai chema la locurile făgăduite,
Port în gânduri lumina uitată pe drumuri
Prin care nucii nu vor mai fi loviți
Și poate o să rodească cu spor.
Ploi dese și bogate peste pământul
Scena trăiește întotdeauna prin artiștii vremii
dragostea mea rămâne alături de ei
spectatorii de fiecare dată sunt în ovații.
Am simțit în emoții senine și înnorate,
multe treceri prin stări
Muritorule smerit,
Iubirea umple fulgerător sufletul,
dăruiește clipe de înflăcărare și de suferință,
învăluie în plăcere și te lasă fără ea,
sosește în poienile soarelui când soarele apune
și-n
