bulf elena

Din negura Pamantului, Iesit-au munti falnici spre cer Si ape limpezi curgatoare. Din seva ta Pamant prea Sfant, Cu totii ne infruptam

coboara Doamne pe Pamant sa-i vezi pe ai tai copii cum sunt, necredinciosi,pagani si rai isi curma vietile intre ei. coboara Doamne printre

romanie scumpa tara, incotro te indrepti? condusa de oamenii care dorm in scaune pufoase obositi de atata munca, citesc ziare si reviste,

de-ar fi sa stai la pieptul meu, ti-as unge buzele cu miere ti- as mangaia ochii senini, ti-as face drumuri printre stele.

as vrea sa fiu o frunza-n vant dusa spre nicaieri sa nu mai stiu de unde vin si incotro ma indrept as vrea sa fiu o

gradinita mea e mica dar imi place tare mult, sala mea cea mititica si pe doamna sa o ascult. merg cu drag la gradinita sa invat sa

iubirea noastra a inceput sub clar de luna,nu demult cand ingerii dormeau agale si stelele clipeau in zare si luna s-a mirat de

tu ai chip de zana buna, un glas dulce si duios ochii tai adanci ca marea ma privesc armonios mainile tale muncite

in gradina la bunica ,sta pisica doarme toata ziulica. se trezeste,ii e foame, miauna si iar adoarme puturoasa e pisica

mos craciun,e mosul care, vine pe la fiecare sa aduca daruri multe si sa faca nopti placute. toti copiii stau si asteapta

pe masa in bucatarie stau frumos pe o farfurie mere,pere,nuci si prune de mancat sunt numai bune. toate contin vitamine,

pe un camp,in departare se vede o mandra floare ce sta cu fata la soare. cum sta soarele pe cer sta si ea,dar pe ogor.

mos martin,ursul cel mare, cobora incet la vale, ca sa caute mancare. prin padure scotocii, dar nimic el nu gasii.

primavara a sosit si zapada s-a topit. pasarile calatoare se intorc care de care iarba incepe sa

o furnica mititica, fuge repede grabita, sa adune de mancare de pe lanuri,din ogoare.

un catel micut de tot, sta la umbra sub un plop, privind in departare, dupa pasari calatoare o furnica mititica

in gradina casei mele eu am mii de floricele frumos mai sunt colorate si toate sunt parfumate. dimineata pe racoare,

din pamant,din iarba verde, a iesit un gandacel. mic,sfios si murdarel. fuge repede prin iarba sa nu-l vada vreo

de sub stratul de omat scoate capul incet de tot, ghiocelul. bucuros nevoie mare ca il alinta mandru soare, dupa o iarna istovitoare.