Impulsul săriturii
Dorința e alunecare în sine e un buric intern ce concentrează orice energie, apăsând rapid pe pieptenele țipător al barajului. E despărțirea diabolică, punctul decisiv al apei ce alunecă
DGDanut GradinaruȘi orizontul nu este
Alungă-mi presimțirea de a nu fi nimic, mai nimic decât nimicul. Nu există nici măcar memoria. Nu există ceruri. Înaintea ochilor un platou de zăpadă nenumărate zile, cristale de o
DGDanut GradinaruCometa
Acea dragoste a mea pentru el avea aripi de ceară aripile lungi păreau eterne băteau cerul sigure, atingeau vârfuri, aținteau către soare cu ogive nervine. Acum aripile topite îmi cresc din
DGDanut GradinaruCa într-o catedrală
Intru în această iubire ca într-o catedrală, ca într-un pântec obscur de balenă. Mă absoarbe un ecou al mării, şi de cele mai multe ori coboară un coral antic
DGDanut GradinaruCuvintele astăzi nu sunt suficiente
Nu-mi cere cuvinte azi nu sunt de ajuns. Stau în dicționare: fie chiar imprevizibile în îmbinările lor, sunt voci consumate. E întotdeauna un previzibil deja vu. Aș dori să vorbesc cu tine -
DGDanut GradinaruLună de iarnă
Lună de iarnă ce din rodie prin geamurile casei te strecori lentă pe visele mele repezi, de hoț mereu urmărit și mereu de plecare. Ca un voal de lacrimi te tulbură Și în curând ceasul va
DGDanut GradinaruAceastă Iarnă ce viscolește trecutul în taină
Această Iarnă ce viscolește trecutul în taină prelingând pe sub pleoape omătul alb-sângeriu. Ricoșează ecoul gloanțelor oarbe. Sub creștetul nins se ascunde pustiu. Această Iarnă ce trezește
DGDanut GradinaruRușine vouă oameni de nimic!
Rușine vouă oameni de nimic; voi ce-ați furat încrederea de sine! De v-ați vândut nu prețul este mic. Pământul, azi, degeaba vă mai ține. Rușine vouă ce-ați trădat un neam, o vatră
DGDanut GradinaruFiecare vis fără tine e o noapte pierdută...
Fiecare vis fără tine e o noapte pierdută ce frământă-n neștire zbuciumate dimineți. Zile-n șir fără număr ceasul stins se răscoace; bate-mi timpul în strună nu e loc de popas. Fiecare vis
DGDanut GradinaruVa veni moartea şi va avea ochii tăi
Va veni moartea și va avea ochii tăi- această moarte ce ne însoțește de dimineața până seara, nedormită, surdă, ca o veche remușcare sau un viciu absurd. Ochii tăi vor fi un cuvânt inutil, un
DGDanut GradinaruPolar
Perfidă ești tăcută umbră ce furi dorințele aprinse... În tine crește doar pământ. Bătătorite urme apasă. În praful alb e o povară... Ce-mbracă totul în veșmânt. Și te întorci fără
DGDanut GradinaruDragoste de viață
Eu văd copacii mari ai serii ce înalță cerul bulevardelor, trăsurile Romei ce mormintelor Appiei antice aduc Luna. Toate ale noastre marelui timp au avut moartea. De asemenea, viața lungă
DGDanut GradinaruPoezie de dragoste
Nopțile mari de vară ce nimic nu mișcă dincolo de seninul filtru al sărutărilor, chipul tău un vis în mâinile mele. Departe ca ochii tăi tu ai venit din mare din vântul ce pare sufletul.
DGDanut GradinaruCântec rândunelelor
Această verde serată încă nouă și Luna ce aproape liniștește ziua dincolo de lumină deschis cu rândunele vor da pace și fluviu câmpiei și exilaților neînsuflețiți o altă iubire; ne deplânge
DGDanut GradinaruIarnă la Roma
Copiii care cred în ochi au iarna, lunga iarnă. Singuri se așează pe genunchi ca să vadă înăuntrul privirii soarele luminându-se. Dincolo de sine, în cer, fetele șuvițelor strălucitoare de
DGDanut GradinaruFără amintire de moarte
Primăvara înalță copaci și rîuri; glasul profund nedeslușit, în tine pierdut, iubit. Fără amintire de moarte, în carne comuni, plânsetul ultimei zile ne trezește
DGDanut GradinaruMetamorfoză în urna sfântului
Morții desăvârșesc, inima mea cu ei. Milă de sine în ultima umezeală are pământul. Mișcă în geamurile urnei o lumină de copaci lacuștri; mă devastează obscura mutație, sfânt necunoscut:
DGDanut GradinaruMai sus de erotik
Vreau o iubire dureroasă, lentă, care să fie lentă ca o lentă răposare, și fără sfârșit (vreau să fie mai rezistentă decât moartea) și
DGDanut GradinaruVântul scrie
Pe nisipul docil vântul scrie cu penele aripei; şi în graiul său semnele vorbesc pentru țărmurile albe. Dar, când soarele scade, cu fiecare notă umbra suav se formează,
DGDanut GradinaruAzi
Azi am stins ultima țigară. Simțeam cum mă arde la stomac. Trecea prin mine șuierând. Din vagon în vagon până la ultima stație. Am coborât pe peron. De unul singur. Și era dens. De
DGDanut GradinaruSecretul lui Bachiuș
Se-ascund liliecii în peștera umedă. Îi sperie zgomotul. Și zilele curate. Cuvintele aspre le zgârie auzul Se-ascund liliecii. Nu vor timpane sparte. Doar seara pe-nserat când soarele
DGDanut GradinaruUlbis la pătrat
Ulbis mai avea o singură dorință. Să fie împlinit. Îi apărea mereu în vis, dar în fiecare dimineață uita cu totul... Se simțea pe dinăuntru ca o întrebare fără răspuns îndepărtată, unghi
DGDanut Gradinaruva veni o vreme
va veni o vreme când mă voi pierde în catacombele tale cu un sărut rece și o îmbrățișare de gheață așa cum l-am pierdut pe bunicul pe ultimul drum a plecat și nu s-a mai întors poate prea
DGDanut Gradinaruspectral
străzile sunt pustii fără tine se pierd în urmă pe ultimul drum ce duce la cimitir doar copaci stacojii înecați în fumul nepăsării și o cruce înfiptă-n pământ nopți singuratice sufocă și
DGDanut Gradinaru