tu locuieşti în mintea mea singurătate
tu locuieşti în mintea mea singurătate ca într-o matcă cenuşie uscată plângând de netrecerea apelor tu locuieşti în porii mei unde te-ai statornicit agăţată cu disperare în
AZAnca Zubascudincolo liniștea era pe terminate
în fiecare dimineață zidul e tot mai aproape și nu poți scăpa de gândul acela de când ai aflat nu e timp pielea ți se întinde ca și cum ar vrea să îmbrace toți oamenii din tine în
AZAnca Zubascuși nu se auzea niciun țipăt
ar trebui să ne învețe de mici că e inutil să salvezi pe cineva nimeni la ora asta nicăieri fiecare e la casa lui așezat cu tristețea la masă nu e timp în curând cineva o să
AZAnca Zubascuera odată un loc în care eram tânără
zilele treceau la fel în orașul acela în care mai toți își plimbau gândurile în pungi de plastic ca și cum tocmai le-ar fi cumpărat acolo era un om era o casă și apoi dintr-o dată nu
AZAnca Zubascucaut ceva ce nu poate fi omorât
de când mă știu caut ceva în mine si-n oamenii prin care am trecut prin toate casele acelea nimic de luat doar spaima scărilor fără balustradă m-am plimbat prin toți oamenii apoi doar
AZAnca Zubascucând ne-ntâlnim
sub haine trupurile țipă și se zbat își amestecă culorile și se prefac în vârtej de căldură gurile și-au învățat reciproc respirarea și ne-nțelegem clipind din gene ne ascundem ca-ntr-un
AZAnca Zubascuam plecat într-o zi ca oricare alta
în parc toți oamenii erau orbi în ziua aceea și am plecat mai departe îmi auzeam picioarele fugind după mine încercam să îmi amintesc dacă eram desculț când am plecat de acasă din când in
AZAnca Zubascupe de rost
mă amuză teribil oamenii care se întorc plini de satisfacție pe la casele lor zâmbind împăcați la gândul că drumul a rămas același dar parcă tot mai scurt îmi plac doar casele nelocuite în
AZAnca Zubascutoamna minunile au gust amar
trebuie să fi fost neapărat toamnă fiecare și-a adunat gândurile și a plecat departe la casa lui omul a rămas desculț în ploaie cu tălpile pentru întâia oară în noroi gândindu-se că toamna
AZAnca Zubascuzi cu soare
în unele dimineți când hotărăsc că va fi soare pornesc în zori desculț gândurile rămân somnoroase în fața ceștii goale de cafea evit pe cât se poate cărările bătătorite mereu aceleași
AZAnca Zubascustepped out
mama credea că dacă tot plec sigur plec să caut ceva și aștepta să-i spun că am găsit iar ea să poată plânge liniștită pentru întâia oară între timp m-am întors de multe ori mereu mereu am
AZAnca Zubascupoemul oamenilor de azi
trec cântând în nicio casă nu mai sunt oameni știu sigur după țipăt că după perdele se chinuie păpuși se îmbracă se dezbracă se culcă se trezesc știu sigur văd pe caldarâm ochi de
AZAnca Zubascuîn tine tace setea
bei fără chef din jumătatea plină a paharului ți-e greață de cât de mult ți-ai dorit diverse lucruri accesibile și inutile ți-e scârbă de tine și de jumătățile tale de faptă e ciudat cum au
AZAnca Zubascuși toate zilele sunt la fel
câteodată îmi puneam întrebări și le simțeam ca pe niște ace înfipte cu furie într-o păpușă moale de cârpe din cauza durerii răspunsul venea nefiresc de repede și mai tot
AZAnca ZubascuNerutină
în fiecare dimineață îmi scot gândurile și le așez cu grijă ca pe niște haine de mers la biserică le văd de bună seamă pentru a mia oară și zi de zi învăț din nou să mi le port niciodată
AZAnca ZubascuRewind
ceea ce e și mai înfricoșător e modul în care totul se repetă ca și cum într-o dimineață m-aș fi trezit năucă și aș fi dat ceasul mult înapoi în fiecare secundă spun cuvântul îl împing cu
AZAnca ZubascuMamei mele
Sunt recunoscătoare, mamă, Că m-ai învățat să plec! Pot azi să descui ușile Acestor vremelnice sălașuri. Poposesc. Pot foarte bine să îmi fac bagajele Mereu. Am strâns atâtea mâini la viața
AZAnca Zubascu