Carlos Drummond de Andrade

Dumnezeu mi-a dăruit o iubire la vârsta matură, vârstă a fructelor fie neculese fie viermănoase. Dumnezeu – sau poate a fost Diavolul – mi-a

Ce e gălăgia asta pe scară? E dragostea care sfârșește, e bărbatul care încuie acuma ușa spânzurându-se cu șnurul perdelei. Ce e gălăgia asta

Joao o iubea pe Teresa care îl iubea pe Raimundo care o iubea pe Maria care îl iubea pe Joaquim care o iubea pe Lili care nu iubea pe

Cealaltă ușă a plăcerii, ușă la care se bate cu multă blândețe, e o invitație la plăcere pe care-o rănește focul și, astfel, devine mai

Cum e corpul? Cum e corpul femeii? Unde începe; aici pe pământ sau în podoaba părului ei, și unde coboară? Cum e piciorul ce urcă și până

Să vină recensământul din 1970 și să vină odată cu el cea mai miștoacă dintre anchetatoare, cea care spunea, cu o voce de zahăr (vocea

Multă vreme am crezut că absența înseamnă lipsă. Și plângeam, ignorant, această lipsă. Astăzi nu mă mai plâng. Nu există lipsă în

Prea mult le iubesc, și eu nici nu mai știu că le iubesc, pe fetele care merg spre rugăciune. La căderea serii. Nu se știu nici ele iubite

Frumoasă această dimineață fără carențe mitice, și miere suptă fără blasfemie. Frumoasă această dimineață sau alta posibilă, această

A împlini 70 de ani nu e simplu. Dacă vrei să ajungi până-aici, viața îți cere pierderi și pierderi în intimitatea ființei, precum și, de

Anul trecut nu a trecut, continuă neîncetat. 'Geaba fixez noi întâlniri. Toate sunt întâlniri trecute. Străzile, tot din an trecut,

Aș vrea să scriu un sonet mai dur cum niciodată un poet n-a-ndrăznit. Aș vrea să pictez un sonet obscur, sec, ermetic, dificil de

Toți morții mei stăteau în picioare, în cerc, iar eu la mijloc. Nu avea chip nici unul. Îi puteai recunoaște doar după expresia lor

Era negresa Fulo ce ne chema în livada ei neagră. Erau trompete, psalmi, și care de foc, și aceste murmure ale Domnului către aleșii

La virajul periculos spre cincizeci de ani am derapat în această iubire. Ce durere! Ce sensibilă și secretă petală mă amețește și mă

Am bătut la poarta timpului pierdut, nimeni n-a auzit. Am mai bătut o dată și încă și încă o dată. Nici un răspuns. Casa timpului pierdut

Prin grădină Clara se plimba cu copiii. Cerul era verde deasupra peluzei, era aurie sub poduri, celelalte elemente erau albastre, roz,

Contele Lautremont era conte tot atât cât sunt eu. Care sunt nobilul Drummond și valorez mai puțin decât un plebeu. traducerea Dinu

Nu mai voiam acea adorare maternă care până la urmă ne obosește, șiroind de panică, și nici sentimentul vreunei descoperiri cum

Ce poate să facă o creatură dacă nu, între alte creaturi, să iubească? Să iubească și să uite, să iubească și să rău- iubească, să

Galopând pe cal călare galopând pe cal călare galopând pe cal călare galopând pe cal călare Galopând pe cal călare galopând pe cal

Dintele mușcă fructul înveninat fructul mușcă dintele înveninat veninul mușcă fructul și mușcă dintele dintele, mușcându-se, numaidecât

Poezia e incomunicabilă. Rămâi anapoda în colțul tău. Nu iubi. Aud vorbindu-se de împușcături prin preajma trupului nostru. E

Eu nu voi fi poetul unei lumi apuse. Dar nici nu voi cînta lumea de mîine. Eu sunt legat zdravăn de viață și îmi privesc semenii. Ei stau

Impacturile iubirii nu sunt poezie (încearcă ele să fie aspirații nocturne). Memoria infantilă sau o toamnă săracă se varsă-n versul

Singura afacere e Dumnezeu singura problemă e Dumnezeu singura enigmă e Dumnezeu singurul posibil e Dumnezeu singurul imposibil e

Femeie pășind goală prin casă învăluie lumea cu-atâta pace. Nu e o goliciune căutată, provocatoare. E un fel de a umbla îmbrăcată în

Nuditate, ultimul văl al sufletului ce încă astfel mai rămâne ascuns. Limbajul fertil al trupului nu o detectează nici n-o descifrează. Dar

Eu nu pot nimic împotriva lui Dumnezeu și nici el împotriva mea. E o bătălie zadarnică, o luptă în umbră între mine și numele lui. Dumnezeu

Două bogății: Minas și cuvintele. Să mergi de la una la alta, culegând făina, fierul, substantivul, sunetul. Să te odihnești de

Se prăbușeau inutil să fugi se prăbușeau din toate părțile minele turnurile edif iciile principiile

În mijlocul drumului era o piatră era o piatră în mijlocul drumului era o piatră în mijlocul drumului era o piatră. Niciodată nu voi uita

Pentru moment nu vom mai cânta iubirea, ce s-a refugiat mai adânc decât subteranele. Vom cânta frica, cea care face sterpe îmbrățișările,

Mersul e lent pentru că-i lent încă din lenta vreme de-altădată. Când cineva aleargă,-i vinovat de vina de-a strica dreapta

Există și în cer un ceas de melancolie. Oră dificilă, când pătrunde în suflete îndoiala. De ce am făcut lumea? Se întreabă Dumnezeu și își

Așa cum berilul alege inelul așa cum norul alege peisajul părul alege capul pe care să crească. Și instalează pe el noaptea lui de

Arta fiind completă, viața completă, poetul își primește răsplata, arsenalul de sunete și de semne, sentimentul gândirii sale. Se

Iubirea e privilegiul oamenilor maturi întinși pe cel mai strâmt pat, dar care se transformă în cea mai moale și verde pajiște și atinge, pe

Acestui sport trebuie să-i găsim un nume portughez. De altfel, nici numele lui generic nu prea are aspect băștinaș. Lincon, latinist

Câțiva ani am trăit în Itabira. În principiu m-am născut în Itabira. Iată de ce sunt trist și orgolios: de fier. Nouăzeci la sută din fier

Plantele suferă cum suferim și noi. De ce n-ar suferi dacă asta e cheia unității lumii? Floarea suferă, atinsă de mâna inconștientă. Se

Eu sufeream când ea-mi spunea: „Ce treabă ai cu pantalonii, dragule?” Victoria, Împărăteasa, domnea peste năravurile din lumea ei

Cum să te trezești fără să suferi? Să o iei de la capăt, dar să eviți oribilul? Somnul mă transportase în acel regat lipsit de viață iar eu

Oh de câte-mi aduc eu aminte. Dar dacă nu mi-aș aminti? Și sufletul cu totul altul mi-ar fi, cu totul altul și chipul meu. Oh cât de multe

Pentru Sonia von Brusky Metafizica corpului se întrezărește în imagini. Sufletul corpului își modelează în fiecare fragment

Drls? Îmi croiesc iubirea din vidrotil coiturile noastre vor fi de modernfold până și lancea de interflex vipax ne separă în

Când m-am născut, un înger strâmb din cei care trăiesc în umbră a zis: Du-te, Carlos, fii gauche în viață. Casele îi spionează pe

O negruță nu tocmai apetisantă iată tot ce am eu la îndemână să dau pentru prima dată de gustul primei mele femei. O negruță, și-n loc

Era la Rio. Treceam pe bulevard aproape de miezul nopții. Sfârcuri de sâni zvâcneau spre puzderia luminoasă a sfârcurilor de stele. Plutea în

Nu, nu e deloc mai largă inima mea decât lumea. E mult mai mică. Nici cel puțin toate durerile mele nu încap în ea. Iată de ce îmi place

Rămâne mereu în trecut acel orgasm, rămâne mereu în prezent acel dublu, rămâne mereu în viitor acea panică. Rămâne mereu în pieptul meu acea

Nu vreau să fiu ultimul care te halește. Dacă pe vremuri n-am îndrăznit, e târziu. Nici să ațâț vechea flacără și nici să te beau nu mai

În ambigua intimitate pe care ei ne-o îngăduie putem umbla goi pe dinaintea portretelor lor. Nici nu ne mustră nici nu surâd ca și

Trei băieței și două fetițe, dintre care una încă la tâță. Bucătăreasa neagră, bona mulatră, papagalul, câinele, pisica, găinile grase în

Versul meu este consolarea mea. Versul meu este a mea cachaca. Orișicine are cachaca lui. Toate-s bune, când vreau să beau: pahar de

Noapte. Desigur numeroase sunt astrele. Însă clădirea îmi blochează vederea. Am vrut s-o interpretez. Ce rezultă? Iată că azi îmi

Întrucât iubise și iubise se știa interzis să-și arate sentimentele tandre sau disperate în acest muzeu al sumbrei

Cette Hélène qui trouble et l' Europe et l'Asie, dar profesorul e distrat, nu observă cum toată clasa se-îndepărtează de severele

Carlos, potolește-te, dragostea nu-i mai mult decât vezi: azi săruți, mâine nu mai săruți poimâine-i duminică iar luni nimeni nu

Eu nu am decât două mâini și sentimentul lumii, dar pe dinăuntru sunt plin de sclavi, amintirile se scurg din mine iar trupul meu

Precum primitivii care-și poartă cu ei peste tot maxilarul inferior morților din familie așa te luam cu mine, seară de mai, atunci

Vreau ca în toate zilele anului în toate zilele vieții din jumătate în jumătate de oră din cinci în cinci minute să-mi spui : Te iubesc.

Lui Cyro dos Anjos Imposibil să compui un poem în acest stadiu al evoluției umanității. Imposibil să scrii un poem – nici măcar un vers –

Acest peisaj? Nu există. Există spațiul vacant, de semănat cu un peisaj retrospectiv. Prezența munților, a arborilor imbatibas, a

Moartea nu există pentru cei morți. Morții nu au frică de moartea îmbobocită. Morții cuceresc viața, nu pe cea legendară, ci

A kiss, un baiser, un bacio pentru pământul ce-l primi-n sânul lui. Așa vru al nostru Ștefan Baciu să salute Rio, cel vechi și al

I Ca și cum eu aș fi vrut să dărâm un turn de fier doar suflând. Ca și cum eu speram să pot intra în ochii ei iar apoi să-mi

Fuga de real, dar și mai mult fuga de feeric, iar de tot mai mult, fuga de sine însuși, fuga de fugă, exilul lipsit de apă și de cuvânt,

Os ombros suportam o mundo Chega um tempo em que não se diz mais: meu Deus. Tempo de absoluta depuração. Tempo em que não se diz mais: meu