prolog
Mimând realul- pe hârtie doar umbra printre cuvinte
păcala făgețelului
telefonu’ mă uit văd aud la te le mo bi lu’ tele- inter-com nimeni nu mai învârte azi manivela s-au lipit degetele de touch așază-te relaxat să văd ridică-te comod să aud clipa
păcala făgețelului
bună dimineața la moș ajun într-un ceas bun au trecut anii și am rămas copilul de atunci și de acum nimic nu s-a schimbat prea mult în cer și pre pământ doar Iisus se naște Doamne-n
păcala făgețelului
tatăl meu tăticul meu drag a fost un bărbat minunat cum sunt și tăticii vostri și nu spuneți numănui tatăl meu a fost un om de la țară ultimul din cinci frați cu șapte clase făcute pe
requiem pentru învingători
aș fi vrut să scriu un alt poem dar nu am mâini nici picioare nici gură scriu fără mine pentru voi aceia care mai sunteți și nu ați uitat încă d e p e s t e d o u ă z e c i d e a n
păcala făgețelului (XXI)
așa ca între prieteni vă spun cărtărescu simona mușina & company nu-și mai aduc aminte călin vlasie câte ceva poate (despre sfârșitul lumii și generația douămiistă se vorbea rareori pe la
cărămida de cuvinte
arde-n mine un trup de fată de femeie sau iubită ca-ntr-un zid de monastire trupul anei înzidită și mă doare colțul pietrei tâmpla umărului stâng și mă doare piramida de cuvinte
păcala făgețelului (XX+3)
undeva pe valea vezii la deal noi am auzit și văzut timpul Tic - taC tiC - Tac Tic - Tac vedeam soarele vedeam luna zi după zi noapte după noapte stele-n cer și nu înțelegeam de unde
păcala făgețelului (XX+2)
motto: "pîinea noastră cea spre ființa..." (Evanghelia după Matei) șterg masa pun masa firimituri de pâine uscată rămân mereu într-un colț de fereastră vin păsări mari albe îmi ciugulesc
păcala făgețelului (XX+1)
mulți au văzut și auzit gârla vezii dar pe malul ei verde puțini au șezut mijeau tuleiele în draci floare ascunsă ghiocul creștea uimit în cele patru colțuri pe oala încinsă mustața
păcala făgețelului (XX)
păcala undeva în muntenia pe valea vezii dincoace jumătate de secol XX și ceva intrase de câțiva ani buni curentu’ pe uliță becul dăduse jos lampa din cui și opaițul de pe sobă iar la
păcala făgețelului (XIX)
după paști încă mai ardeau candele aprinse în cimitir la biserica din vale lumina lor noapte de noapte printre livezi urca în sat teamă niculae dăduse pământul grapa plugul și boii de
păcala făgețelului (XVIII)
aud și văd uneori și nu mă dumiresc tot ce nu am uitat nu se poate vorbi tot ce știu nu se poate scrie umblu bolborosesc merg tac îndelung și umbra cade mereu pe o carte albă Doamne
păcala făgețelului (XVII)
liniște noapte trec iar prin sat și după atâta vreme stele în cer și pe uliță mă uit pierdut la stâlpii de lumină parcă Văd și Aud VINE seară de seară noi eram acolo pe șanț stam pe
păcala făgețelului (XVI)
era primăvară și cu toții așteptau ziua aceea însemnată cu roșu în călindar când de ani buni gheorghe uriașu’ intra călare în crâșma lu’ dumitru cinzeacă în anul acela sfântu’ gheorghe
păcala făgețelului (XV)
la vedere ceea ce tu știai ea făcea posibil culesul drag cu dragă dragă cu drag pădurea nelocuită din afara trupului lăstărea și lua urma proaspătă prin zăpada fierbinte vremi din vremi
păcala făgețelului (XIV)
timpul care ni s-a dat nu ajunge la toți dar amintirea lui prin veac e veșnicie prima dată am văzut o puță de femeie pe valea vezii la deal dincoace de pitești eram mic abia ajungeam la
păcala făgețelului (XIII)
pe valea vezii la deal pentru niște copii de țărani în decembrie ningea cu adevărat acolo printre păduri dealuri și vâlcele iarna e frumoasă și ține cât o copilărie iar amintirile când
păcala făgețelului (XII)
pe uliță vorbele circulă și devin literă de lege citește omul așa curios pe sub mână și dă mai departe veta de când se știe era curva satului chiloții ei roz-bonbon mari uriași cu
păcala făgețelului (XI)
stalin și bo bo rul rus li ber ta te ne-a adus sta lin sta lin strigați BÃ zicea tata după ce ne urcase cu greu pe toți ȘASE în dudu’ ăla bătrân de la poartă TARE să vadă tovarășii
păcala făgețelului (X)
lumea în păcala făgețelului trecea la pas pe uliță pe cărare sau potecă cu luna soarele și stelele deasupra avea gheorghe lăzărescu în sat când eram mic o cotigă de lemn uscat o vacă
păcala făgețelului (IX)
literele s-au șters demult undeva la drum în fața casei lângă poartă cifrele pe crucea de lemn au rămas în picioare stam amândoi pe prispă jos în dreptu’ nucului era vară cald zăpușeală
păcala făgețelului (VII+unu)
venea rar ca sărbătorile toamna târziu după ce strângeau recoltele pe câmp și cădea prima brumă în sat caravana cu roate frumoase de cauciuc negre dințate în râuri adânci pe margine
păcala făgețelului (VII)
moto: „…am ajuns într-un loc unde lumina e mută ” (Dante) de șapte ori a stat soarele-n loc acolo deasupra semințelor creierul meu o
păcala făgețelului (VI)
nimic și toate umblau dupa aceea într-o dimineață se trezise tot satu\' cu zeci de afișe lungi colorate lipite în grabă cu cocă sleită pe gardurile și porțile oamenilor citea omu\' că
păcala făgețelului (V)
anno domine undeva în europa de Sud-Est primăvara ziua vederii mă uit ascult văd și aud prin peretele zilei din păcala făgețelului toate satele acestui neam sunt la fel (lucruri și
păcala făgețelului (III)
deschid cartea citesc multe foi sunt albe sau lipsesc memoria este nisipul din ochiul pietrei el le-a zis BÃ dacă se face colectivă eu plec pe șantier că decât să muncesc pământul
păcala făgețelului (II)
lumea lumi paralele care nu există lumea în păcala făgețelului vorbea în șoaptă pe la garduri pe la poartă pe la crâșmă ca vecinii mai ales seara după ce se culcau găinile că au văzut
păcala făgețelului (I)
cer soare lună stele ziua în amiaza mare toate erau acolo și eu le-am văzut am văzut prima eclipsă de soare în păcala făgețelului pe valea vezii la deal dincoace de pitești tata
