Poezii

‘Zâmbește-mi ,agonie, că mi-e dor!’ Așa-mi spunea, când ne-ntâlneam spre seară aproape de piata fără flori. Și eram noi, și nimeni să ne vadă. Doar luna tresărea uneori. ‘Zâmbește-mi ,agonie,

Câtă cruzime in ochii mei mărunti Și câtă nemurire! O lume-ntreaga aș ucide Și m-aș scălda în gemetele ei! Aș râde sec de rugile-i temânde, Aș îngropa-o c-o singură privire. Să curgă