Murza Narcis Ioel

Și s-a simțit Isus respins așa cum se simte orice respins în dragoste oricine care nu mai are loc într-un pat cald care doarme prin gări poate sub bucăți de carton ca atunci când faci gestul

În fiecare făt ce-l schingiui dureros Ucizi cu josnicie un frate-al Lui Hristos Și-n fiece salon ce dezmembrează plozi E un sobor demonic și-o ceată de irozi - Cum plângi cu ei, I(i)suse,

Între ochii mei și curgerea trupului tău între buzele mele și buzele tale între mâinile mele și mâinile tale Crucea Lui Între dorința mea și dorința ta între cuvintele mele și răspunsurile

Motto: "Prin Hristos ajungem astfel să socotim pe celălalt ca pe noi înșine, așa cum Tatăl nu mai desparte pe Fiul și pe Duhul Sfânt de Sine, și nici aceștia nu Se consideră despărțiți între ei și de

O zi în care liniile curbe nu vor mai conta O zi în care ne vom îndrepta Aștept o zi când ne-om trezi O zi în care zâmbete n-or fi triste și pustii nici lacrimi râse, cenușii, nici

Când fiece fir de iarbă, de floare, ar putea fân să fie și fiecare pom crâmpei de scândură, mă întreb cât de mare să fie ieslea în care să coboare Dumnezeu Când fiece păstor,

Înălța-te-voi Doamne... Tu, Cel ce ești aici mai mult decât acolo acum mai mult decât atunci Tu, Cel ce ești Același mai mult decât acela Înălța-tu-te-ai, Doamne, nouă

E toamna filă de ceaslov din care învață paseri dor de depărtare... În veștede tapeturi, jos, în vale, și codrul, și dumbrava-s strane goale Doar unul singur cântu-și mai

O sabie de foc cercetează-n livadă, o sabie de foc scotocește prin vii- arhanghelul aprig, cin' stă să îl vadă, sau mantia-i sacră ce-aprinde câmpii? O sabie de foc se învârte pe dealuri și

Te cunoșteam din stropi de rouă și-n ploaia blândă de la geam În fiece sclipire nouă, Lumina Ta o cuprindeam Cu mâini de prunc cercam înaltul Și vârful ierbii să Te-ajung - Săream cu miei

o ultimă frunză-ntr-un ultim copac, precum un drapel de pânză-nvechită pe pajiștea arsă de vântul sărac e frig, simți în ierburi o fiară pitită încerci să te-ascunzi, fiori te înhață

toamna corabie străveche pe valuri de aramă vântul hamalul credincios descărcându-i comorile copacii această mulțime ce stă cu brațele întinse frunzele foșnet de stofe, catifele,

Cu trist răsuflet vântul doinește prin aluni Ca un monah ce ‘nalță frânturi de rugăciuni Pe roade, în livadă stă soarele-ndoit – S-a copt de-acuma vara și-i ca un fruct zbârcit În

nu voi târî după mine șinele s-aduc trenul acela înapoi ca pe un lanț ce se termină c-o ancoră înfiptă-n iluzii nu voi trage spre mine toate străzile și cărările pe care-am pășit ca pe-un

când bibliotecile vor putrezi uitate sau vor pieri incinerate când va trece vârsta de intelectuali când vor pleca cei care mai citesc, cei care mai gândesc când locul le-o va lua o generație

Te caut cum sicriul își caută mortul - Îngroapă-te-n mine, agapică stea! Lasă-ți în urmă corabie, portul, Ascunde-te-n ploaia din inima mea Urma-ți adulmec în ceața albastră Căci tot mai

E-n raza Ta căldură și alin ce-n răsuflarea iernii-nsămânțează o taină-n vadul vremilor ce vin, o sărutare ce-mprimăvărează E-n vocea Ta lumină și fior ce universu-l ține și-nnoiește

răni călătoare pe un chip de piatră-nfiorată - ce iute boare în nisip dezgroap-un mort odată păsări ciudate stau în zbor nehotărând \'nainte cum preaplecate-n ruga lor timidele-ți

mă plictisesc tot dând ocol cetății tale de carton - să mă opresc ar fi prea gol tot cadru-acesta de beton mi-ar fi străin să-mbrac cumva o dramă-n pene colorate și prea puțin cred,

a fost un ieri ca un peron pustiu, cu umbre solitare, cu devieri în microfon, un cântec fals pe-o scenă mare a fost un ieri ce te-a trădat - infimul gest involuntar - cu grefieri ce au

nu, încă n-au sosit ajutoarele, spunea tata pășind tot mai repede într-un cerc invizibil mie în mijlocul camerei stăteam cu nasul lipit de fereastră lângă caloriferul vechi și zeci de

am vrut să scriu despre un soare amar care-și stoarce lumina ca o nucă verde și despre-un șir de oameni galbeni pe care-i poartă un vânt acru într-o viteză de accelerat despre

în acest muzeu vor găsi un vechi portret al proprietarului o scrisoare veche, nedescifrată de nicio hermeneutică a lacrimei, conservate, simple atingeri respirații adânci, congelate două