Anni- Lorei Mainka

să te închei la nasturi să nu uiți mâinile oarbe nu găsesc locul acela să fie totul la locul lui gândul e prăvălit pe lângă inul brodat până jos în valea cetății să mă închid la nasturi

pe ce picioare să mergi când acolo în partea de sud a lumii pe unde singura talpă mai poate călca e o pâclă din praf de melci și lacrimi de pământ să mergi îți ordon să mergi nu

sub piele se deschid perdele de Olanda ciucurii cad și cad știu nu vezi mâna din sâmburele arătătorului cu el doar cu el despletești felie de felie ascultă scoarța nu e moartă este

azi am dormit 12 ore într-un negru aparte se deschide lumea apare el și ea și altul și unul aud cum scârțâie zăpada sub picioare rugina cade de pe lanțul unui puț adânc găleata respiră greu

ce te ține în picioare ? un țipăt o săgeată proful de matematică și el strigă și aruncă cu cretă e un stuf prea adânc viața îmi pierd picioarele mamă și cade în fața mea un

merg cu tot piciorul până departe de far pescărușii își pun aripile la urechi iar ochii ochii sunt sângerii... merg pe toată talpa o înfig cu vârf cu tot în mocirla de toate zilele și

plouă prea încet peste mine merg și îmi șterg urmele plânsului șterg urmele vieții plâng urmele zilei plouă și ninge peste mine în toate culorile te aud da te aud dar n-am

să te plouă cu fulgi de zăpadă cu ochi de licurici hai pune-ți o dorință cu licuricii am vorbit în serile din Emilia Romagna în serile cu gura plină de iarnă îi așezăm la masă bem și

uită-te în urmă scoate piciorul din zăpada înghețată eram sus spre Piatra Craiului se auzea numai zăpada de departe ecoul lunii eram singuri mâinile se țineau de umbre respirația și

când mergeam pe vârfuri scriam poeme cu accent pe i ?cine te crezi să scrii poeme cu poante și poezie cu rima pe a? când mergeam pe vârfuri amețeala avea refrene de vară azi talpa e

pe aceste ape sfințite de aripile unor ciori pribege cu aghiasmă și mâlul ridicat peste oraș se poate apleca bine viața .....în neștirea ce se va vesti de sus dintre crengi vitrege sortite

stau pe pereți prin pridvoare albe peste lume cearceafuri de damasc pline de ape adânci în priviri cocoțate peste acoperișuri în ochii de jur împrejur și pe pereți se sparge și seva și

pe vârfuri întinse peste peste falange intrate cu totul în pământ în jos în sus în jos în sus mă scol dimineața seara mă scol mai încet pe vârfuri de noapte e caldul un gust de praf și

timpul și noi el ne deportează, noi ne deportăm, noi îl deportăm unii alții mersul pe treptele cu ghimpi mersul pe vârfuri mersul pe ultimele unghii albastre nu se oprește nici scara

scriu buze care spun taci până îți cad genele strâng și număr esențe pieptănate le închid ele se deschid spre interior lipite ca aripile de albină cocoșate de miere pe drumul spre

semnul e sus prea sus este semnul ascultă cândva după punct muzica pragul e jos înainte de prag drumul din tălpi de tălpi de drumuri fără semne o mare pe lângă mările mici

cu magiun pe pâine văd până peste masă ochiul mai departe singur cu lacrimi mari cu lacrimi pline cu ele văd până peste golful Persic ah nu vrea nimeni să-l vadă da cu lacrima cea nouă

mi-au deschis palmele și gura să le spun unde este semnul care este numele n-am știut ce vor și le-am arătat o casă mare înaltă nu căutau o casă ei noii vidanjori scrobiți și dați

nu pot uita visul o femeie cu părul ca sârma mută un cerc de lebede cu gâtul prea lung palme făcând cu mâna de la marginea lacului valuri minuscule himere sub patul memoriei o mână se

?să mergi pe frunze ai încercat? ?să te ții de ele să le pui cap la cap și față în față să le împletești între tine și mine între unghii falange și brațul acela atârnat ce se ține deasupra

nu e cu capul în jos lumea hai mai repede aruncă cerul cu pietre umerii ne scutură ruginiul acoperă lumina cad ordonat păsări line în punctele cardinale omule hai trage-ți pasul

între cer și pielea care mă ține sunt numai norii care mă duc stau nu gândesc aș vrea să gândesc cum mă scol din mine aș dori să mă ridic întreg în picioare în mâini cu voce și fața să

clipa bate la ușă s-a urcat timpul pe pereții bucătăriei bate se aude și somnul trece prin acul ceasului de plastic o farfurie albastră copie a celor din Delft acul albastru bate prin visele