De-mi va muri-n uscături glasul să-l duceți jos la țărmul mării, și-acolo să-i sortiți rămasul. Să-l duceți jos la țărmul mării, să-l

Prin negura ca fumul de tutun „Caporal” mă uit la fluviul Franței mișcând ruine, triste dărâmături târând pe-apăsătorul verde-ricin al apei

Vii acum, dragoste, prevestită de vântul pe care lanurile bălaie de pâine înflorită de curând, în orele călduțe ale acelei veri a noastre

Ce departe-s peste mări, câmpii și munți! Văd alți sori acum creștetu-mi cărunt. Niciodată n-am fost la Granada. Creștetul cărunt, anii

Branhii aș vrea și aripioare căci vreau să mă căsătoresc. Iubita mea trăiește-n mare și niciodată n-o zăresc. Diminețile plantatoare

Ce bine-ar fi, o, cât de bine, într-o livadă-adâncă-a mării, grădinița mea, cu tine! În cărucioara ta, purtată de-un somn bătrân, ce

Și printre iasomii căzute și corole nocturne de-asfodele învinse de lumină, pornesc azi-dimineață la început de-octomvre spre

De-ar veni Garcilaso cumva, al său scutier eu m-aș face; că bun cavaler mai era. Și haina-mi de marinar veșmânt de război s-ar

Am venit aici, m-am întors, m-am întors aici chiar în clipa în care niște sărmane ogoare își schimbau stăpânul. Traducere Veronica

Târziu te-am cunoscut, poete, când la mijlocul de drum al vieții mele, bătaie de bătaie, cu tristețe aud, din mâini alunecându-mi,

Dacă țăran m-am născut, de m-am născut marinar, de ce mă țineți aici când acest aici mi-e-n zadar? Într-o bună zi, o, cetate pe care-n

De ce te-ai urca, iubire-n acest turn, în tine ar pătrunde, cu vântul și lumina, întreaga verde muzică purtată de câmpu-nnobilat ca o

Eu îți vorbeam de steaguri, ție, fiică-a brutăresei, care erai ca pâinea-ntotdeauna, în tagma lupilor de mare. O, rătăcit-am pe uscat,

(Primăvară) Logodnicele-mi de uscat și mare, Coralul, Amaranta, Serpentina, Trifoiul apei, Roza, Leontina, flori de sierre, aer și de

Tu, care pierzi culoarea cerurilor verificând potrivirea unui șurub, exactitatea unei chei, sau albeața exaltată pe care o capătă

Dulce mamă, atât de tristă și veselă odinioară, mi-arăți azi chipul tău zbârcit în dimineața în care trec prin fața ta fără să

Îmi rămâne ceva întotdeauna când sunt singur, când apucând-o pe drumul inimii, urcând abruptele coaste ale memoriei, aleg dintr-o

Cerurile sfâșiate ale acelui veac împiedicau sosirea noilor porumbei. Dușmănia se întețea în varul excremențial al celor mai vechi

(Vară) Ci hai, sorbind câmpii, cetăți înalte, în cerb al undei preschimbat ușor, pornind spre marca limpezimii albe, cuib legănat de

*Mamei mele, care ne unea pe toți cântând la pianul ei vechi.* Era-n sufragerie, dintâi, era în blânda odaie-a celor șase: Maria,

Pe nava ta cu soclul din algele de mare, cu scoici și cu moluște, smarald astral strângând, tu, căpitan pe stoluri de păsări și pe

Acum când ne gândim să strângem pereții, să deschidem ușile prin care marea să năvălească fără greutate, să auzim, ca din celălalt capăt al

Simt că insulele umblă, pământul se miră că mă simte alt om, atât de deosebit de acela care i-a silit pe oaspeții lui să-l ucidă zi de

Vino, dragostea mea, vino, în noaptea asta singură și tristă din Italia. Am nevoie de umerii tăi puternici și frumoși. De brațele tale