Nicolae Popa

În stînga Bregovici. Pe dreapta eu aici. Cel mai frumos loc din lume: Iașiul lui Creangă, Eminescu, Sadoveanu - Capitala Europeană a Culturii! Nicăieri poezia nu mai e la ea acasă decât aici, la

CAPITOLUL I O dimineață nemaiîntâlnită și, deci, nemaivăzută Și se face iar dimineață în orășelul nostru. Se crapă de ziuă, cum spuneau străbunii. Se deschid garajele, cum am zice noi. Se crapă

Lasă-te jos La pământ Nu ești de prisos, Ești chiar mai mult: Îngrășământ! Urcă-te sus, La cer, Nu ești în plus Ești juvaier Distrus! Rămâi pe loc - Aceiași soartă. Toate în bloc

Vin bolile, vin să se adape cu viul din noi. Vin și vin care cu botul alb, care cu botul portocaliu, care cu botul verde. Se apleacă și beau aproape pe săturate iar la plecare au boturile

Niciodată nu fu deal, Fu mereu doar idial, Măi, dorule măi! Da în vârful dealului – Măi, măi, măi doruleț, măi! Păi, da-n vârful dealului, E fruntea idealului, Aoleu, și-auleu! Măi! Și

Pe pieptul meu se odihnesc mâinile mele. Pe pieptul meu palmele mele s-au culcat cu fața în jos ca niște urechi și ascultă, ascultă, ascultă și chiar aud cum dedesupt buf! buf! buf! face

Era odată o capră care avea trei ieduțe.Eduzza cea mare a fost tăiată și pusă la congelat până de Paști, eduța cea mijlocie a fost tăiată și mâncată pe loc iar mezina a fost lăsată să dea din

era odată o capră care avea trei iezi. Iedul cel mare a fost tăiat de Crăciun și mâncat până a doua zi de Crăciun. iedul cel mijlociu a fost tăiat a treia zi de Crăciun fiind mîncat oscior cu

BOOKFEST și NOI! Vineri, ziua de 31.05.013. Ora 00.17, aproape de chindii, ca sa nu zic aproape de miezul nopții! Acum 10 ani, după ce că îmi apăruse volumul de versuri ”Careul cu raci” am intrat

Aseară, stând noi la o frumușică de băuturică la barul din pământul de sub Uniunea Scriitorilor din Moldova cu un prieten trecut hăt de 50 de ani unde-mi zice: „Da știi cum m-am însurat eu

Nu te lega de mine, străinule! Mergi tot înainte. cine se leagă de mine îmi devine prieten! drumul tău e drumul cel drept. drumul tău duce în neagră străinătate unde nici chiar vița-de-vie nu

Cineva își face plinul cu golul din jurul tău. cineva se apleacă să te sărute. cineva uită că te-a sărutat. cineva vine să-ți spună că ai ochi frumoși chiar dacă ochii tăi sunt închiși de-o

Aveam și eu ceva de zis cam pe la primul cântat al cocoșilor, când încă eram cu toții cu noaptea-n cap și cu luceafărul de dimineață postat în colțul de jos al ferestrei, aproape stins,

Rupe vânrul salcia frunzuliță cu frunzuliță, crenguță cu crenguță și se luminează pe mal de râu. Se luminează bulboana peste care s-a tot aplecat salcia gustând din trecerea apei. deodată însă

Nu te lega de mine, străinule! Mergi tot înainte. cine se leagă de mine îmi devine prieten! Drumul tău e drumul cel drept. Drumul tău duce în neagră străinătate. Acolo nici chiar vița de vie nu

Băutorii luminii își fac drum prin zăpadă. Încet-încet frigul îți găsește iar spatele. E dimineață și luciul lamei dispare în spuma de pe obraz și-i simți tăișul orbecăind prin clăbuci, îl simți

În amintirea zăpezii strânse între palme pe când eram mici și îmbujorați, cu fularul mereu ghimpos tras pe gură, gata să ne batem pe viață și pe moarte cu bulgări de zăpadă cu cei dragi, ei

Într-o bună zi va veni și dimineața, deși s-ar putea să nu fie chiar dimineața pe care-o aștepți (dimineața aceea aproape acvatică în care să ieși afară cu ștergarul pe umăr și luând-o spre

De la o vreme apleci peste ape tufe țepoase de măceș înflorit în speranța salvării cuiva de la înec. Vociferezi printre spini, încerci să alungi amețeala cărnii pe osul pupat de văzduh - fără nici

După pădure crește o lună mare. Mai mare decât cea de noaptea trecută. Mai plină. Gata, se descalță și - la culcare! Dar nu e bine să-i rămână sandalele afară. Vârcolacii se dau în vânt după căldura

Se oprește pe pragul îngust, scoate cu mâna liberă piedica lacătului automat și aproape că se prăvălește în aerul toamnei. Aruncă paharul cât mai departe urmărindu-l cum face tumbe prin aer însoțit

El îi face semn să treacă prin spărtura unui gard putregăios, gata să se prăvălească cu tot cu ei. Și aproape că se împiedică de cel care ar trebui, vezi bine, să le permită să treacă de scândurile

Și-i liniște și cumva cald sub brazi și miroase îmbătător a rășină. Cum ar putea Dora să uite această clipă? Și nu-i vorba doar de vrăjeala ninsorii foșnitoare din jur. Deodată simte o tresărire