Pe Fluviile calme, cum lunecam la vale, N-am mai simțit că-s dusă de edecarii mei: Piei Roșii, țintuindu-i cu trupurile goale De stâlpii de pe

Gingaș fiu al lui Pan! În jurul frunții tale încununată de flori și de broboane ochii, mingi prețioase rotesc. Pătați de drojdii brune, obrajii

Buboși, zdreliți, cu ochii încinși cu verzi inele, Cu degetele boante crispate pe femur, Cu scăfârlia plină de aspre coji de piele Ca florile de

În fața unei zăpezi o Ființă învoaltă. Șuiere de moarte și cercuri de muzică surdă fac să urce, să se întindă și să tremure ca un spectru

De am vreo poftă și-aplecare E doar de glod și piatră tare. Prânzesc tot din văzduh din cer. Din stâncă, din cărbuni, din

Mișcarea în zigzag pe râpa căderilor fluviului, Genunea la grinda cârmei, Repezicunea rampei, Enorma fugă a curentului Duc printre

Într-o bună dimineață, la un popor foarte blând, un bărbat și o femeie superbi strigau în piața publică: ”Prieteni ai mei, Vreau ca ea să fie

Copil, anume ceruri mi-au rafinat optica: toate caracterele îmi nuanțară fizionomia. Fenomenele se tulburară. Acum, inflexiunea eternă a

O, enormele alei ale țării sfinte, tindele templului! Ce s-a făcut cu brahmanul care mi-a deslușit! Proverbele? De-atunci, de acolo, văd încă și

O bătaie a degetului tău pe tobă descarcă toate sunetele și începe noua armonie. Un pas al tău e ridicarea noilor oameni și pornirea lor. Capul tău

Prin seri de veri albastre, prin lanuri colindam, De grînele pișcat călcam prin iarba deasă: Un visător, în glezne răcoarea o simțeam, Vîntu-l

Cum lunecam la vale pe-a apelor oglinda N-am mai simtit odgonul întins de edecari: Cu chiote, Piei Rosii-i luasera drept tinta Legându-i, goi, pe

Pe coasta râpei, îngerii-și rotesc rochiile lor de lână în bălăriile de oțel și de smarald. Pârloage de flăcări sar până-n vârful dâmbului. La

De vânzare ceea ce Evreii n-au vândut, ceea ce noblețe nici crimă n-au gustat, ceea ce ignoră amorul blestemat și probitatea infernală a maselor;

Destule văzute. Viziunea s-a aflat în toate vânturile. Destule avute. Vuietele orașelor, seara, și la soare, și întotdeauna. Destule cunoscute.

Bruxelles Boulevart(*) du Régent Juillet. Plates-bandes d'amaranthes jusqu'à L'agréable palais de Jupiter. - Je sais que c'est Toi qui,

- Elle était fort déshabillée Et de grands arbres indiscrets Aux vitres jetaient leur feuillée Malinement, tout près, tout près. Assise sur ma

D'un gradin d'or, - parmi les cordons de soie, les gazes grises, les velours verts et les disques de cristal qui noircissent comme du bronze au

Loin des oiseaux, des troupeaux, des villageoises, Je buvais, accroupi dans quelque bruyère Entourée de tendres bois de noisetiers, Par un

A Elle L'hiver, nous irons dans un petit wagon rose Avec des coussins bleus. Nous serons bien. Un nid de baisers fous repose Dans chaque coin

Zut alors, si le soleil quitte ces bords ! Fuis, clair déluge ! Voici l'ombre des routes. Dans les saules, dans la vieille cour d'honneur,

À Elle. L’hiver, nous irons dans un petit wagon rose Avec des coussins bleus. Nous serons bien. Un nid de baisers fous repose

Par les soirs bleus d\'été, j\'irai dans les sentiers, Picoté par les blés, fouler l\'herbe menue: Rêveur, j\'en sentirai la fraîcheur à

Place de la Gare, à Charleville. Sur la place taillée en mesquines pelouses, Square où tout est correct, les arbres et les fleurs, Tous les