O, dacă voi, femei, aţi veni aici, printre noi, deşi suferinde, nu mai cruţate ca noi în viaţă, şi totuşi în stare să faceţi din noi nişte

Și de n-ar fi fost: în munți odată, totuși trebuia să se stârnească și din vrerea lor înfierbântata să coboare-n râuri, să

Fereastră, căutată ades pentru a adăuga camerei nenumărate toate marile numere, de neînțeles, multiplicate de noapte. Fereastră, unde

Cum totu-nfloreşte: aşa suntem noi; căci noi suntem doar astă desfătare. Ce-n fiară beznă, sânge-a fost, şuvoi, în noi crescut-a suflet şi

Un fluture aproape de sol, ce atentă-i natura, se mândrește cu țesătura hainei sale de zbor. Un altul se-nchide-ntr-o floare pe care-o

Nu este a noastră geometrie fereastra, simpla formă ce fără efort circumscrie viața noastră, enormă? Văzută-n cadrul ei, ce frumoasă-i

Din ultima fereastră când te-am văzut plecând abisul nefericirii noastre am băut până la fund. Albele mâini întinse înapoiate

În lungul drum prăfuit verdele se-apropie de cenușiu iar cenușiul conține vădit argint albăstrui. Mai sus, în alt plan, pe colină salcia

Adaugi un sens de mit în orice-mprejurare: Distratul, mincinosul sau altul oarecare, ce stă doar în picioare, în cadrul tău ivit un

Măsură-a-așteptării, tu, fereastră de-atâtea ori firesc te împlinești când viața celor dragi în viața noastră neliniștită vine și-o

Vietăți aievea, oferite peste tot să-l crească unde-aleargă, au simțit la semne înrudite semenu-n imperii dezvelite ce-s urcate, cu tritoni

În spațiul tău când nimeni mai apare ești un hohot de plâns, doar un plâns! Încețoșată frântură de zare de ploaia lacrimilor ce s-au

Din adâncul camerei, din pat, numai paloarea separă fereastra stelară ce s-a-nclinat ferestrei de ziuă avară. Apoi această nouă tinerețe

Ce ore emoționante petrece, la fereastră stând, în jurul existenței sale distrată, tandră lunecând. Cum ogarii culcându-se labele lor

Ce zeiță sau zeu se dăruie-n spațiu că fața-i mereu o căutăm cu nesațiu? Mișcări care umplu această vale pură sunt numai un suflu din

Țară ce ochiul încântă munca fiindu-i plăcere; în timp ce apele cântă vinul prinde putere. Țară tăcută, al apelor cânt un preaplin de

Și, iată, ora care argintește metalul pur, al serii, dulce voal, cu-o frumusețe lentă se unește și piere-apoi în calmul musical. Pământul

Cerului plin de atenție povestește pământul; depășește și munții în amintiri, cuvântul. Roșindu-i-se fața că cerul atent îl ascultă își

Aici pământul e înconjurat prielnic firii lui-de stele, aureolă e acest înalt purtat cu umilință în tăcere. Privirea când ridici, ce

În jurul statorniciei țărănești se-nvârte anul; Fecioara și Sfânta Ana fiecare își are ritualul. Și altele li se adaugă încă mai

Drumuri ce duc nicăieri între două apropiate s-ar spune, cu artă de scopul lor depărtate, drumuri ce-n față nu au – oricare li-e

Dac-am fost atunci – dacă sunt acum: tu peste mine îţi adulmeci drum, nemărginită beznă făcută din lumină. Şi-nalta frumuseţe ce-o torni prin

E suficient într-un balcon să vezi sau în cadrul unei ferestre o femeie alintându-se ca ea să fie aceea pe care o pierzi văzând-o

Tu îmi propui, fereastră, să aștept; aprope că se mișcă perdeaua cafenie. Va fi, chemării tale, spre tine să mă îndrept sau să mă-npotrivesc?