Serghei Esenin

(fara titlu) Focul vanat e gonit de vant, zarile-au uitat sa ma mai doara… de iubire-ntaia oara cant, la scandal renunt intaia oara. Am fost

Sunt bolnav de tot, prieteni, Sunt bolnav peste măsură. Singur nu știu cum și unde m-am îmbolnăvit. Mă frâng. Parcă galopează vântul Șuierând

Focul vânăt e gonit de vânt, Zările-au uitat să mă mai doară... De iubire-ntâia oară cânt, La scandal renunț întâia oară. Am fost crâng părăginit

Ne ducem toți cîte puțin, mereu, Către-un liman de tihnă și-mpăcare, Poate curînd va trebui și eu Bulendrele să-mi strîng pentru plecare. O,

…. Puiul mamei, Daca ti-i dor de-acasa Atunci te rog pofteste De sarbatori la noi. s-aduci nadragi tatucai mie-o broboada groasa – la noi sunt

Mestecenii-n pădure glăsuiesc Într-o limbă vesel-inocentă; Cocorii cu tristețe obosesc În zbor purtați, pe nimeni nu regretă. Ce să regrete? Toți

(...) Ma vreau sever, cu inima duioasa Si de la stele eu invat sa tac. Ce bine e, Rusia somnoroasa, s-o strajuiesc pe camp, ca un copac. (...)

Tot ce scoate viata la iveala e predestinat de timpuriu: de n-as fi poet, fara-ndoiala ca pungas si hot era sa fiu. Scund si firav, plin de

Potopul ploii s-a topit in sine Furtuna toata s-a facut nimic. Serghei Esenin, mi-i urat cu tine, Si sila mi-e privirea sa-mi ridic. (...) Tu

(fara titlu) Nu regret, nu ma jelesc, nu strig, Toate trec ca floarea spulberata. Vestejit de-al toamnei mele frig Nu voi mai fi tanar

Unde ești, draga mea casă, Gârbovită și retrasă? Floare, albastra mea floare Din nisipuri mișcătoare. Unde ești, draga mea casă? Cocoși cântă peste

Amurgește purpuriul Peste pânza de azur. Râde-n lacrimi clopoțelul Prin poiana dimprejur. Se-ntunecă pe vâlcele, Mușchiul pare de

Langa-un fisic de ruble, la masa din dugheana Stand astazi cu zaraful, pornii sa-l iscodesc: Cum oare, murmurandu-l in limba ei persana Sa-i spun

(...) Vanturi, vanturi pline de zapada, Spulberati-mi viata ce s-a dus Vreau sa fiu copil, fara tagada, Sau o floare cu privirea-n sus. (...)

Ah, voi sanii, sanii! Si voi cai, voi cai! Numai dracul v-a scornit, miselul! Peste stepe-n goana cu alai Ride pin-la lacrimi

Spre ziua, sub capita de secara, Pe auriul snopilor plecati, Cateaua, in vifornita de-afara, Fatase sapte catelusi roscati. Pana-n amurg,

Anii tinereții cu frumoasa-mi slavă Eu mi i-am ucis cu-amară otravă. Nu știu: mi-e sfârșitu-aproape, ori e-ndepărtat, Fost-au ochii mei albaștri,

Ne ducem toți, câte puțin, mereu, Către liman de tihnă și \'mpăcare. Poate curând va trebui și eu Bulendrele să-mi strâng pentru plecare. O,

(...) Asa de treaz eu inca niciodata n-am ascultat ce spune trupul meu. Ce bine-ar fi, ca salcia plecata, In iazul roz sa ma rasfrang si

Potopul ploii s\'a topit în sine, Furtuna toată s\'a făcut nimic. Serghei Esenin, mi-i urât cu tine, Și silă mi-i privirea să-mi

Eu n\'am văzut, persano, Bosforul niciodată, Să nu mă\'ntrebi de dânsul că nu știu să răspund. In ochii tăi văd marea pentru întâiași dată Cum

Ce tot chemi câmpia mea sihastră? Sau visez? Secara galopând Fuge ca o călărime-albastră, Satele și codrii întrecând? Nu secara, frigul fuge

Nu cădea tu steaua mea supțire, Prăpădind mănunchi de raze reci, Căci acolo\'n fund de cimitire, Inimile nu mai bat în veci. Luminezi prin

Rîul lunii curge peste văi Sterpe… Crînguri… Inimă nătîngă, Vezi, răsunătorii zurgălăi Iar au prins în hohote să plîngă. Drumul alb mă duce ca

Ne ducem toți câte puțin mereu Către-un liman de tihnă și-mpăcare. Poate curând va trebui și eu Bulendrele să-mi strâng pentru plecare. O,

Se-nvolbură frunzișul cel de aur În ape rozalii de heleșteie, De parc-un roi de fluturi pe coclaur, C-un zbor încet, se-ndreaptă către stele. Sunt

Pe-ntâia zăpadă pășesc în neștire, Cu agere doruri și-avânturi duium. Și seara albastră cu steaua subțire, Încet luminează hoinarul meu

Sania gonește, zările se sparg. Bine-i cu iubita să te pierzi în larg. Vîntul cerne stele pe surîsul tău. Peste cîmp, de-a dura, fuge-un

N-o să-ncep ca să mă mint în van, Grijile vin inima s-o-nfrunte. De ce oare trec drept șarlatan Și trec drept scandalagiu de frunte? Nu sunt

Înveștejite frunze se destramă, Cazând, din apa iazului să bea, Precum un stol de fluturi de aramă, Ce-n agonie zboară către-o stea. Iubesc

Tu spuneai că Saadi Săruta numai pe piept? Așteaptă, nu te gândi, O să-nvăț și-al lui precept. Tu cântai: „Pe Eufrat Rozele întrec pe fete”. Dacă aș

(...) -Nu ma infricoseaza vreo pieire lanci de ploi, sageti de nouri grei, spune dupa biblica rostire proorocul Esenin Serghei. Timpul mi-a

Eram eu odată tânăr și ferice Ca seara albastră când luna străluce. Fără de-ntoarcere, de nestăvilit, Totu-a zburat... departe...

(...) Cand te bantuie tristetea, Cand pierzi toate Cand te doare Cand te-nsfaca gerul vietii Sub furtuni, sub ani, sub vant, Sa te-arati tacut

Nu înjurați căci zadarnic e totul! Negustor de cuvinte nu sunt! Tot mai greu îmi atârnă pe umeri Capul de aur lăsat în pământ. Nu iubesc nici

Ca tine nu-s pe lumea asta două. În viața ta cu licăriri de stea, Nădejdea mea-i iar teafără și nouă Și se repetă tinerețea mea. Tu – vorba mea

Ceață,vânt,zăpadă și tăcere, Raza lunii fâlfâie tăcut. Inima c\'o molcumă durere Își aduce-aminte de trecut. Spulberat omătul se

(...) Voi frati-caini si voi surori catele sunt si eu de oameni prigonit. Nu vreau ale corbilor vintrele Iepele-corabii n-am vroit (...) Vreau

Găsi-vei sub soarele stins Îndemnuri, și luntre, și vâsle, Și malul cu rugul aprins? (A. Fet) Bat amurgite și proaspete, Primăveri bat din

Заметался пожар голубой,

Zi, măi, zi! Fi-ți-ar ghitara a dracului, Degetele tale joacă pe ea ca dinții daracului. Aș vrea să mă înec în acest năduf. Amicul meu, amicul

Tu scumpa mea batrana Traieste sanatoasa Eu te tin minte vesnic Si te doresc mereu Dar nu pricepi o iota Din tot ce ma apasa De ce traiesc pe

Zi, armonică! plictiseala nu se ascunde. Degetele armonistului curg unde. Bea cu mine, cățea parșivă, Bea cu mine, cățea guralivă. Toți te-au

Printre crengi eu n-am să-mi lunec văzul, Rătăcind să caut urme seci, Căci, cu părul-snop cum e ovăzul, Tu din vis mi-ai dispărut pe

Garduri vechi, urzici îngălbenite, Iată locul, locul meu străbun! S-au pitit sub veștede răchite, Izbele sărmanului cătun. Peste câmpul plin de

După toți cei care i-am lăsat departe, După câmpul neted poleit cu-argint, Ca o porumbiță singură, deoparte, Inima tânjește, nu mai pot s-o

Florile îmi spun rămas bun aplecându-și spre glie corolele. Nu voi zări chipul ținutului străbun nicicând poate, numărate-mi sunt orele. Ei, și

Crangul drag, pe limba-i de mesteacan, m-a facut altminteri sa gandesc. Tristi cocori, in carduri lungi cand pleaca, nu regreta ca ne

Sunt obosit de traiul meu statornic, Din casa mea curand o sa dispar. De alte zari, de alte locuri dornic, Eu vagabond m-oi face si talhar. Pe

În zbucium veșnic, vrem nu vrem, Ne trece viața. Þine minte Că sorții vor să ne vedem Atunci, în praguri de morminte. Eu știu că va veni un

Nu fiecare știe să cânte Și nu oricui îi este dat Să se rostogolească, măr, la picioare străine. Aceasta e cea mai mare spovedanie Pe care o

S\'au pus la sfat mestecenii de aur In lunca trândăvită, dela drum. Și\' n zbor mâhnit plutește câte-un graur Ce după nimeni nu regretă-

Șchiopătă așa cu laba ruptă Până lângă covru îndărăt. Se încolăci, și fața suptă Înflori cu sânge pe omăt. Trosnetul de pușcă, fumul

N-am văzut Bosforul niciodată Și de el să nu mă mai întrebi. Marea văd în ochii tăi - o pată Ca un foc albastru printre ierbi. N-am fost la Bagdad

Voi cînta cu toată \'nsuflețirea, Caprele și iepurii firești. Dacă ai de ce-ți stârni mâhnirea, Ai atunci de ce să și zâmbești. Bucuria \'n

Sunt păstor;am drept palate Al câmpiilor hotar Dealuri verzi, îngemănate Cu-al becaței strigăt rar. Peste codru țes beteală Norii galbeni, lin

Nu mai dau prin lobodă târcoale, Nu mai caut urmele de ieri. Cu ovăsul părului tău moale, Dat a fost din visul meu să pieri. Proaspătă ca fraga

Cu slove mici scrisoarea ta ma-ntreaba De ce nu iti mai scriu, ce ganduri port De la un timp sunt napadit de treaba Cerc spinii gandurilor sa-i

Sub rogojini bălaie, În zorii abia îngânați, Cățeaua fătă în paie Șapte căței roșcați. Ea nu contenea să-i alinte, Îi tot netezea duios, Și

Cu turnuri ude ploaia mătură bine Cîcărezele sălciilor din zăvoi. Huligan sînt, vântule, ca și tine: Scuipă-ți ghemotoacele tale de foi. Îmi

Mi-s ochii stinsi si gura mi-e amara Mi-ard mainile de dorul altor maini Isi plange codrul foile de ceara, Nu se mai uita nici o stea-n

Mi s-a urât trăind în țara mea. Sub alte ceruri dorul meu m-ar vrea, O, izbă, -am să te părăsesc, să plec, Prin lume vagabond și hoț să

Life - a lie with charming sadness That is where lies her strength And with her rought hand She writes the word of fate. Always, when I close

Nu mai las minciuna să mă-nfrunte. Grijile pe drum spinos mă poartă. Cum de trec drept șarlatan de frunte Și scandaluri fac la crâșme-n

La revedere-ți spun, la revedere Prieten drag, te am în piept cu dor. Predestinata despărțire cere O altă întâlnire-n viitor. La revedere,

Furtuna a trecut. Putini scapara. Dintre prieteni multi azi nu mai sunt. Intorsu-m-am dupa opt ani eu iara, in tara mea batuta crunt

A fi poet asemănător se arată cu a nu tulbura adevărul deloc, ori a-ți flagela pielea delicată, inimile mângâind cu al sângelui foc! A fi

Neplacut de jilav clar de luna... nostalgia zarilor, mereu, iata-n tineretea mea nebuna ce-am iubit, urand nu numai eu! Pe sub

Focul vânăt e gonit de vânt Zările-au uitat să mă mai doară, De iubire’ntâia oară cânt, La scandal renunț întâia oară. Am fost crâng

Sunt ultimul poet cu satu-n glas, Podeț umil de scânduri în cântare, Fac liturghia mea de bun-rămas, Mestecenii, cadelnițând frunzare. Cu

Bun rămas, prietene, cu bine. Ești aici, în mine, prin tăceri. Ceasul hotărât să ne dezbine Poartă semnul unei revederi. Dragul meu, cu bine.

Lună colilie, plai înzăpezit. Tot cuprinsu-n pânză dalbă s-a-nvelit. Mlada de mesteacăn plânge-n crâng mereu Cine-i mort aice? - nu cumva chiar

Potolita-i rana dinainte... Viata n-o mai trec langa stacan! Inima mi-o ogoiesc, cuminte, intr-o ceaihana din Teheran.

Mic sălaș în sineala obloanelor Care veșnic la tine mă chemi- Prea aproape mi-e zvâcnetul anilor Spulberați printre neguri și vremi. Codrul,

O sărmane bard, - să scrii tu oare Despre lună chiar cu-atâta foc? Mi s-au stins privirile amare În iubire, vin și cărți de joc. Vai - de somn

Drumul fură gândul serii pe meleaguri Crengile din crânguri albăstresc ușor, Iar bătrâna casă, cu fălci tari de praguri, Mestecă-al tăcerii

Se-așterne iar de-a lungul văii Același purpuriu năvod Și-ncep să cânte zurgălăii Senini de Nijni-Novgorod. De sub basmaua creponată Un chip

De ce strigați voi, cântece sihastre? Au nu puteți să-mi dați ce năzuiesc? Eu ațele acestei plăci albastre, În bucle mă deprind să

Pe-ntâia zăpadă pășesc în neștire, Cu agere doruri și-avânturi duium, Și seara albastră cu steaua-i subțire, Încet luminează hoinarul meu

Seri, ah seri albastre, nopți cu lună beată, Mândru-am fost și tânăr și frumos, odată… Pentru totdeauna, fără rost și parte, Toate pe alături au

Pădurile-s goale, ogoarele-s seci, Vin jilave neguri țesute de valuri. Azi soarele, roată cu spițele reci, Trecu fără noimă, pierind după

Se țese zarea rumenă pe-un iaz cu țărmi molatici. În codru plâng și-i strigătul cocoșilor sălbatici. Un grangur hăt, se tânguie și-n scorbură

Scumpa mea, te-așază lângă mine Ochi în ochi să ne-ațintim mai mult. Vreau, sorbind privirile-ți blajine, Viscolul simțirii să-l

Tu, țara mea, de ploi neocolită! Tăceri nomade, câte-un plop stingher… E ca o chiflă bine rumenită E-ncovoiată luna ta pe

Scoală-mă în zori de dimineață O, tu, mamă, care mă ogoi! Să mă duc pe bărăgan, prin ceață, Să primesc un oaspete de soi. Am văzut pe câmp

Tot așa de simplă ești ca toate Cum sunt milioane pri Rusia, Cunoști numai zorile bălțate, Numai frigul toamnei și câmpia. Inima ți-am

Prin văile albastre răcoare și tăcere, Doar limpedele tropot în depărtări răsfrînt. Și iarba ofilită culege-n palme miere, Cînd slabele răchite

Nu regret, nu ma jelesc, nu strig, Toate trec ca floarea spulberata. Vestejit de-al toamnei mele frig Nu voi mai fi tanar niciodata. N-ai

* * * Закружилась листва

Шаганэ ты моя, Шаганэ! Пот&#1

Мне грустно на тебя смот&#1088

* * * Никогда я не был на Босф&#1

Где ты, где ты, отчий дом, Гр

Отговорила роща золотая

Улеглась моя былая рана