Pat de ciulini
În așternut de iluzii moi s-a odihnit liniștită ...cioburi din frumusețea dimineții în care a-nțeles că tu erai singurătatea ei niciodată n-a vrut să fie muza iadului dar, într-un fel
Karma
Întocmai acel nimb respiră bucurie cresc arbori verzi niciodată răniți flori pictate în culori nebotezate doar pentru că picioarele tale vor fi călcat pământul.
Trecător
mă bate octombre pe umăr în noaptea rece prin ierburi adormite cu tălpi obosite dansez
Râs de copil
Atârnă încă o milisecundă. Se prelinge prin toate cotloanele, trece pe sub fața de masă, pe sub preșuri, jos printre petalele florii. Se rostogolește peste pervaz, ia la pas tot
Cuvintele tăcerii
Liniștea universului să fie muzica noastră și să scriem rânduri fără cuvinte înarmate. În șuvoaie să evadeze stropi care, încă din pruncie, își potolesc setea cu ale noastre buze pline de
Îngerii nopților de vară
Pe vremea nopților albe de vară când flăcări se-ascund în fiece colț îi poți auzi șoptind în timp ce se furișează pe vârfuri. Ocupă un loc lângă tine, dezlănțuie furtuni de curaj în ochii tăi
Departe de mâinile mele
Murdari bocancii tăi îmi păzesc ușa, așteptând neclintiți privirea să-mi fure. Aud pași în somn, le recunosc duhoarea, prin zăpezi văd urmele lor în mijloc de vară. Dar îmi voi lipi
cândva
în capătul grădinii cultivă crinii dorului dincolo de știr și păpădii într-un colț necălcat de nimeni irigă trandafirii speranței... într-un an, cândva, așteaptă să-i vadă înflorind
Miracol
O bucată de cer zace pe țărm aruncată, respinsă, incoloră. Un copil o pictează cu albastru.
Un etaj mai sus
Zburăm o tură în jurul lunii, iubite și luăm soarele acasă - un etaj mai sus, deasupra boltei cerești, acolo unde numele tău e sculptat pe ușă. Cu degete de pământ plantăm stejarul între
Și totuși există ființe frumoase
Există ființe care deschid ușile unor odăi despre care eu n-am știut niciodată nimic. Odăile poartă în ele lumini atât de limpezi că poți pătrunde adâncurile. Cu pași incredibili de repezi
Cel mai frumos mozaic
Sufletul nu-ți pot însănătoși, nici măcar nu-ți pot repara visele. Dar, dacă vreodată mă vei lăsa, voi aduna ciob cu ciob și voi crea cel mai frumos mozaic din lume...
Aceasta nu-i o poezie de dragoste
1. Despre somn Spune-mi dacă el stă treaz nopțile cu două degete pe încheietura mâinii tale și-ți controlează atent pulsul ca nu cumva să bată greșit Îți păzește el somnul pregătit să-ți
Mi-e toamnă iar
Între vest și est noaptea, în haine subțiri și murdare, își mâna orele cu ochii închiși. Îmi amintesc doar o lumină albă măturându-ți urmele pașilor și obosita felie de lună lipită de sticla
Soarele apune la Est
Al nostru... A noastră metamorfoză analitică frânge vertebrele dansului porumbeilor gheboșați care excită de zor nebuna febră a Puterii. În sfera ei doar noi ,ceilalți, suntem
Răspunsurile
\"Vreau toate răspunsurile acum, aici, pe masă!\"- a urlat și-n aceeași secundă împinge scaunul înapoi așezându-și picioarele cu pantofi negrii, lustruiți, pe masă. Răspunsurile n-au
Întâia zi de primăvară
Uneori (defapt...destul de des) îmi uit complet numele și atunci perechi de litere pășesc pe cărări semănând cele mai frumoase cuvinte. Înainte să-mi recapăt conștiința ori judecata (pe
Lasou
oarbe mâini caută înaintea plăsmuirii să prindă ziua
Zori de primăvară
dimineață lucește ziua în iarbă- picioarele ude
Aceeași primăvară
O crăpătură în pământ și cântecul cucului primăvara, devreme, precum inelul stâng din fiece dimineață și seară...
Ploaia
Cântă șoptind în culorile ploii cireșul înflorit.
De la cer la pământ
Am luat o gură de nor și-am fost trimisă acasă. Am gustat din albastru și am căzut. Mirosul țărânii avea parcă din toate, acum,însă,nu mai are nimic. O fărâmă poate si-o fărâmă ehee... e mult!
Mister
Oameni-păsări. A înflorit mărul. Marele mister.
Amintirile
Aduceri aminte în spatele norilor- vine furtuna.
