stanescu elena-catalina

toate casele mele sunt de hârtie și avioanele și vaporașele tu ai palme adânci toți bărbații iubiți au palme adânci de aceea în noaptea asta las porumbeii să zboare puii mei de ochi ia-i

să-ți spun cum cad zilele una peste alta între mine și celelalte iluzii ca într-o groapă comunală din spate ne împing absențe deasupra spațiul se închide ca o capsulă fără grabă ca un fel de

să-ți spun cum cad zilele una peste alta între mine și celelalte iluzii ca într-o groapă comunală din spate ne împing absențe deasupra spațiul se închide ca o capsulă fără grabă ca un fel de

să-ți spun cum trec de la o vreme zilele sub ochii mei cu piele înserată ca niște câmpuri trec verzi și întinse și repezi ca și cum dintr-un tren cu destinații precise privesc pe fereastră și mă

calendare duminici de apă bărci deflorate gondole impozitul nopții o arcă ciorapul meu luminos de mătase fluture fluturând fluturare regurgitând primaveri fântânile strainilor mei dumnezei își

mama își spărgea în mine viața ca o sticlă de coniac împuțită însângerându-mi ursuleții de pluș printre fotoliile răsturnate și șchioape eu îi luam la piept îi spălam cu dero îi mângâiam până când

* bine, am emoții de piatră azi am să înfund o gură neagră de timp * rugăciune - să mă nască prunca mea dintr-o limbă de lapte * uite-mă, din ce in ce mai desculță, nici un drum nu mi se

palindrom, palindromuri, s.n. - grup de cuvinte sau cuvant care poate fi citit de la stanga la dreapta si de la dreapta la stanga fara sa-si piarda sensul; (...) - din fr. palindrome palinodie,

viața îi curgea dintr-un ochi niciodată închis urca înapoi spre el să-l spargă să treacă dincolo înăuntru afară să i se dilate carnea să se întindă ca o plasmă prin toate acele mistere fără nume să

mama ii citeste lui miriam dintr-o carte cu poze despre japonezi și miriam își duce mânutele la ochi, îi întinde oblic și plină de uimire spune -mami, japonezii văd două mamici!

noaptea își repetă obsesiv dansul convulsiv peste somnul ei femeia visează un timp timpului îi crește păr alb foșnitor peste orașe în cădere orașele fecundează moartea moartea vine stigmatizată

locuia într-o casă mare un apartament cu multe camere și fiecare cameră era o altă casă în care altcineva o iubise împraștiindu-i sângele pe pereți un sânge pe jumătate dureros pe jumătate

viața o aruncase într-un harley davidson epopeic aceeași nesfârșită curbă periculoasă zidul timpului penetrabil acut prin care doar o singură palmă rănită îi încetinea durerile un țipăt cu

orașul întindea spre ea cimitire telecomandabile femeia învățase fuga pe jos prin nisip în spatele ploilor derutante evadând prin propria-i burtă de asfalt spartă de călcâiul clarvăzător al

(cuib) femeia își mângâia sânul stâng ca pe o pasăre caldă zvcnind și ar fi desprins-o de trup, ar fi lăsat-o să plece, alergând în urma ei ca și cum un zmeu fermecat de hârtie o trăgea dupa

Și ce numeam somn era o scufundare înceată într-o mare densă, obscură, caldă, în care ningea cu solzi și în fiecare solz pâlpâia o culoare și în fiecare culoare se întrupa o poveste mișcătoare cu